Începând cu 1 iulie 2026, transportatorii rutieri vor plăti o nouă taxă de drum – TollRo, aplicabilă vehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată (MTMA) de peste 3,5 tone, inclusiv celor mixte.
Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) nr. 1.925/2025, recent publicat, stabilește tarifele finale ale noii taxe, care sunt chiar și de trei ori mai mari decât cele propuse inițial, în dezbaterea publică din vară. TollRo se va aplica diferențiat în funcție de greutatea vehiculului, norma de poluare (EURO) și tipul de drum utilizat.
Taxa TollRo include două componente: una pentru utilizarea infrastructurii rutiere și alta bazată pe costurile externe asociate poluării atmosferice.
Tariful unitar se va actualiza anual, în luna decembrie, în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar noile valori se vor aplica de la începutul anului următor.
Prin această structură, MTI urmărește implementarea principiului „poluatorul plătește”, stimulând totodată înnoirea parcului auto și utilizarea vehiculelor mai puțin poluante. Potrivit ordinului, pentru vehiculele din categoria I (3,5 – 7,5 tone), tarifele variază între 0,17 și 0,22 lei/km pe autostrăzi, în funcție de clasa EURO.
Pentru categoria II (7,5 – 12 tone), costurile cresc la 0,29–0,37 lei/km, iar pentru categoria III (peste 12 tone), se ajunge la 0,48–0,62 lei/km. Pe drumurile naționale, valorile sunt aproximativ la jumătate față de cele de pe autostrăzi, reflectând diferențele de costuri de infrastructură și întreținere.
Astfel, un camion de 7,5 tone conform normei EURO VI va plăti 17 lei pentru 100 de kilometri parcurși pe autostradă și 8 lei pentru aceeași distanță pe drumuri naționale. Pentru același vehicul, dar cu o normă de poluare mai veche (EURO III), costurile cresc la 22, respectiv 11 lei.
Noul sistem TollRo va înlocui actuala rovinietă pentru transportatorii de marfă și reprezintă una dintre cele mai ample reforme din domeniul taxării rutiere din ultimii ani.














