reportaj – interviu cu profesor Constantin Zavati, fost sef catedra chimie, la Liceul “Vasile Alecsandri” Bacau

Nu cu multe zile in urma am primit o invitatie mai putin obisnuita, careia i-am raspuns cu interes si curiozitate. Mai multi fosti colegi si elevi ai promotiei 1963 de la Liceul “Vasile Alecsandri” din Bacau au avut inspirata initiativa de a-si sarbatori fostul coleg de cancelarie si profesor de chimie, Constantin Zavati, la aniversarea venerabilei vârste de 91 de ani (nascut pe 7 iulie 1923), chiar la el acasa. “Ne-am gândit sa-i facem o surpriza, cu un buchet de flori si un tort cu dedicatie, impreuna cu urarile noastre sincere de sanatate. Profesorul Constantin Zavati a fost pentru noi un dascal adevarat, un model de seriozitate, de exigenta, ale carui principii de viata ne-am straduit sa le urmam in cariera noastra, in viata.”, ne-a spus la telefon, emotionata, doamna Maria Rusu, initiatoarea acestei inedite dovezi de dragoste si respect pentru cel care le-a fost mentor in anii de liceu.

Cinci generatii in jurul unui tort

Ne-a deschis Profesorul, ajutându-se de un cadru metalic: “N-am patit nimic pe cele doua fronturi, in razboi, si m-am accidentat banal, alunecând pe ghiata! Poftim, intrati, ma bucur sa va revad. M-ati emotionat, om in vârsta.” Si au intrat, ca in sala de clasa, doamnele Maria Finder, profesor, fosta directoare a Liceului “Vasile Alecsandri”, Lenuta Botez, profesor de chimie, la acelasi liceu, Maria Rusu, Romeo Coroi, Cornelia Andronic, Traian Grapa, fosti elevi ai sarbatoritului, Elena Ceausu, laboranta, fosta secretara sefa a liceului, Ada Murgoci, eleva acum in clasa a XI-a a Colegiului National “Vasile Alecsandri”, pe post de fotograf.

buna

Cinci generatii s-au intâlnit intr-un apartament de pe strada Casele Nationale, pe lânga Gara. Florile au luat drumul vazelor, iar Maria Rusu a citit mesajul inscris pe tort: “La 91 de ani, Generatia 1963, pentru domnul Profesor Constantin Zavati, in bucuria existentei, stima si recunostinta.” Atmosfera s-a incalzit rapid, au inceput povestile, amintirile, la mare pret fiind fotografiile din diferite perioade. Profesorul isi priveste musafirii in tacere, incercând sa si-i aminteasca cum erau atunci. Barbia ii tremura usor, iar ochii umezi se plimba de la unul la altul, inconjurându-i cu dragoste si curiozitate.

“Când am venit eu in liceu, in 1961, l-am gasit pe Costel (n.n. – Constantin Zavati) la catedra. Am colaborat in calitate de colegi de cancelarie, eu director 12 ani, iar dânsul sef de catedra. A fost un profesor extrem de disciplinat, de o competenta profesionala de netagaduit, de o rigurozitate stiintifica remarcabila, exigent, permanent la zi cu noutatile aparute in literatura de specialitate. A amenajat un foarte bun laborator de chimie, care astazi ii poarta numele.”
Profesor Maria Finder

– Cum va simtiti, domnule profesor, am vazut ca in timp ce fostii colegi, fostii elevi vorbeau despre dumneavoastra, nu ati scos un cuvânt, i-ati ascultat privindu-i. La ce va gândeati?

– Pentru mine a fost o mare surpriza, asa ceva nu mi s-a intâmplat niciodata, ca elevii mei sa ma aprecieze in acest mod, este o mare bucurie, este unic in viata mea. In general eu nu mi-am sarbatorit numele si nici ziua de nastere. Asa au fost vremurile, am trait ani foarte grei. Doar dupa ce am iesit la pensie, mai sarbatoream, eram eu, sotia si sora mea, Lucretia Zavati, care a lucrat si ea cândva in ziaristica, la Steagul Rosu. Mi-au facut o mare bucurie, mai ales ca sunt singur, sotia a plecat anul trecut de lânga mine, iar fiica mea, Mariana, este in Anglia. Ii sarut pe toti si le multumesc. Ma gândeam…Amintiri.

– As vrea sa-mi povestiti despre prima dumneavoastra ora la catedra. Cum a fost?

– Pot sa va vorbesc ore intregi, dar nu aveti timp. Prima ora? Eu am fost elev al Liceului Militar “Stefan cel Mare” din Cernauti, iar dupa absolvire am fost selectionat pentru a urma o Scoala de Ofiteri de Infanterie din Germania, in perioada 1942 – 1944. La 19 ani am facut “practica” trei luni pe frontul de Rasarit, in URSS, asa era sistemul, unii colegi au fost in Africa, altii in Franta. Era in preajma marii ofensive de la Kursk. Dupa aceea am termint scoala militara tot in Germania, intr-o localitate care acum apartine Poloniei. La 1 martie 1944, la final de scoala, dupa ce ne-au echipat ca ofiteri, ne-au dus la Breslau, unde ne-a vorbit Hitler, la 20.000 de cadeti, din toate armele.

2 prof. zavati

“Domnul profesor Zavati avea metoda de predare, de pe mâna lui au iesit generatii de elevi foarte buni. Domnule profesor, va multumesc pentru tot ce ne-ati daruit. Indraznesc sa spun ca de la dumneavoastra am primit multe daruri, metoda de invatare, punctualitatea, respectul pentru carte, pentru profesori, disciplina.”
Romeo Coroi, fost elev

– Ce v-a spus Adolf Hitler?

– A facut o dare de seama, in stilu-i caracteristic, despre mersul frontului. Era un tip destul de carismatic, care cucerea auditoriul, vorbea coerent, interesant, nu era distrus ca in ultima perioada. Eram cam la opt metri distanta de el.

Am fost o luna ofiter instructor in armata germana, dupa care ne-au chemat in tara, inainte de 23 august si ne-a trimis pe frontul de Vest, debarcarea din Normandia m-a prins in Ungaria. Dupa razboi, am activat doi ani in armata regala, apoi m-au dat afara. Atunci au fost disponibilizati 9500 de ofiteri, alte mii de subofiteri, eram un pericol pentru noul regim. Oameni pregatiti, cu experienta, culti, patrioti.

– De la militar la profesor de chimie. Cum s-a intâmplat?

militar prof. zavati 2

– A trebuit sa ma reorientez, am facut Facultatea de chimie la Iasi, intrând fara examen, terminând cu 10, fiind singurul care am luat examenul de stat, ceilalti nu au dat, incepuse prigoana. Ma urmarea Securitatea, niste colegi mi-au recomandat sa plec un timp, insa eu am ramas. Cu doua saptamâni inainte de a sustine examenul de stat, am fost concentrat, la un detasament de munca. Norocul meu ca am intâlnit la Serviciul de cadre de la Bucuresti un ofiter, era ardelean, un om destupat, care mi-a spus: tovarase, noi avem nevoie de specialisti, de chimisti, mergi la examen! M-au plimbat toata vara de la Iasi la Bucuresti, insa post nu mi-au dat. Si atunci, sotia, care era farmacista in Bacau, mi-a gasit un post in invatamânt, la Liceul de baieti, (Ferdinand I), clasa a VII-a, fizica, chimie, matematica, iar a doua parte a catedrei era la Liceul de fete: fizica si chimie – la zi, fizica si chimie – la seral. Fugeam de la o scoala la alta. Eu am facut chimie industriala, nu didactica, ma pregatisem pentru cercetare, habar nu aveam cum trebuie sa lucreze un profesor, nu stiam sa completez un catalog, sa fac un plan de lectii. Am invatat din mers. Asa mi-am inceput munca si iata-ma, dupa peste 30 de ani de catedra, la 91 de ani, impreuna cu elevii mei, cu fostii colegi. Asta este povestea unui om care si-a iubit tara, chimia, catedra, elevii. In rest, a fost munca, multa munca.

“Am urmat Facultatea de chimie industriala, bazele chimiei le am de la domnul profesor Zavati. Ce sa va spun in putine cuvinte: tact, pedagogie, seriozitate, apropierea dintre elev si profesor, care ducea la o relatie profesionala deosebita.In semn de respect, am hotarât ca promotia 1963 de la “Alecsandri sa se numeasca “Constantin Zavati”.
Cornelia Andronic, fosta eleva

– Am inteles din discutiile de astazi ca a fost o perioada grea, de reasezare a invatamântului, programa scolara se schimbase si, cu toate acestea, multe promotii, multe generatii au fost, pe drept cuvânt, denumite “de aur”?

– Era perioada de trecere de la un sistem la altul, atunci se spunea “Nu ai carte, n-ai parte”. Am muncit la inceput foarte mult, ma documentam, citeam, eram abonat la reviste in limba germana, multe dintre ele le am si acum. Am avut inclinatie spre limbi straine, eu stiu germana, franceza, ceva rusa, maghiara, am invatat in acesti ani engleza, când am fost de mai multe ori la fiica mea, in Anglia. M-am ghidat in scoala dupa o conceptie nemteasca, in româneste ar fi cam asa: Tuica este tuica, serviciul este serviciu, dar in nemteste suna mult mai sugestiv, adica sa nu amesteci treaba cu distractia. Eu am fost foarte sever la ore, chiar daca fostii mei elevi nu au pomenit nimic despre acest aspect. Eram amabil, curtenitor chiar cu elevii, insa pedepseam drastic pe cei care incercau sa copieze si care fumau. Nu am agreat furtul, iar notele le acordam doar pentru stiinta. Inspirat dintr-o revista germana, am creat un laborator de chimie, unul de nivel national, remarcat si de ministrul invatamântului, Mircea Malita, dar si de o delegatie de profesori din Germania. Cât am fost inspector scolar am infiintat alte 60 de laboratoare in scolile din judet.

prof. zavati la pensionare 5

“Multumesc domnului profesor pentru ca a stiut sa “bage” chimie si in capul celor care, la inceput, nu erau foarte aproape de acest obiect. Mi-a folosit mai târziu”.
Traian Garapa, fost elev

– Sa revenim la elevi, la ceea ce dumneavoastra ati numit “N-ai carte, n-ai parte”. Are un continut amenintator. De ce nu-i valabila si astazi? Se practica si atunci pregatirea suplimentara, ore in afara scolii?

– Erau timpuri foarte grele si severe, de persecutie a intelectualilor. Nimeni nu misca in front. In licee erau foarte multi elevi de la tara, foarte seriosi, educati, care invatau pe rupte, deoarece la tara nu mai aveau nicio sansa. Singura lor grija era sa invete, ei stiau ca numai scoala le puteau asigura o viata mai buna. Sa adaug, domnule, faptul ca admiterea in liceu era foarte severa, sa nu mai vorbim de admiterea in facultati. Trebuia sa fii foarte bun pentru a reusi la o facultare, si reuseau foarte multi. Acum? Nu se practica pregatirea in afara scolii. Nici vorba! Totul se invata in scoala, predare metodica, repetare, ascultare, laborator. Elevul pleca cu lectiile invatate din clasa.. Am auzit ca acum incepe pregatirea privata inca din clasele primare. Nu-i bine.
Timpul va regla, va face ordine in acest sistem, ca in orice sistem, insa depinde cât timp ne permitem pentru acest lucru.

rezerva

“Am venit in liceu in 1961, profesorul Zavati era deja in liceu, am lucrat multi ani impreuna si am reusit sa scoatem elevi foarte buni. A fost greu, a fost frumos, cu multe satisfactii, si ma bucur ca am ocazia sa fiu alaturi de colegul meu si la 91 de ani. Sa fii sanatos!”
Lenuta Botez, profesor chimie, colega de catedra

– Ati implinit o vârsta, peste media europeana, ca sa nu mai vorbesc de cea din România. Sunteti in verva, cu o memorie fenomenala. Care ar fi secretul?

– Toata viata am muncit, am studiat, eu nu am lasat mintea sa se odihneasca. Am fost activ, cu o educatie cazona, cu o morala sanatoasa, optimist. Am avut o familie exceptionala, colegi de catedra, de cancelarie intelectuali adevarati, buni pedagogi si dascali de exceptie. Eu m-am dus la scoala cu placere. Nu mi-am permis sa pierd timpul fara rost, n-am stat degeaba. Domnule, daca ai o minte sanatoasa, organizata, un mental bun, poti sustine si organismul. Nici acum nu stau, scriu, in toamna voi tipari un volum de Memorii militare, care va fi lansat la Cercul Militar. Nu duc grija zile de mâine, am o pensie si o renta ca veteran de razboi, sunt colonel in rezerva. Sa stiti ca sunt un bucatar destul de bun. Gatesc pentru doua zile: supe, borsuri, fripturi, numai clatite nu am reusit sa fac. Pregatesc totul pentru iarna, conserve, gemuri, dulceturi, de gutui (imi place pelteaua), de cirese, prune, piersici, visine, compoturi, apoi zarzavaturi, vinete, ardei copti, de toate, mai am si acum destule prin camara. Vorbesc zilnic cu fiica mea, Mariana, profesoara, poeta, membra a Uniunii Scriitorilor, stabilita in Anglia, cu fostii mei colegi de la Cernauti, dar si cu cei pe care ii vedeti aici.

“Va pot confirma. Este un excelent bucatar. Nu am fost eleva domnului profesor, insa am lucrat multi ani in laboratorul de chimie, realizat de prof. Zavati. Era unul dintre cei mai respectati profesori, atât de colegi cât si de elevi, dumnealui se adresa cu Domnule si Domnisoara elevilor. Si acum sunt alaturi de dumnealui si il ajut la redactarea cartii pe care o scrie.”
Elena Ceausu, fosta laboranta

militar prof. zavati

– Domnule profesor, in ultimii ani punem pe seama subfinantarii, a insuficientei recompensari a profesorilor drept cauze pentru situatia precara din invatamânt. Cum era in anii 70-80?

– In primul rând ca nu indraznea nimeni sa conteste salariul, nu exista asa ceva. Cât era – era, trebuia sa muncesti. Acum? La noi s-a inteles gresit democratia, va spune un om care a studiat, a lucrat, a mers in mai multe tari. Am distrus tot si nu am pus nimic la loc. Nu poti, intr-un sistem, sa distrugi, fara sa pui ceva substantial in loc, ramâne un loc gol, neproductiv, pe care il ocupi foarte greu sau niciodata.

“Pentru mine este extraordinar tot ce se intâmpla aici. Nu stiu daca noi vom reusi sa organizam vreodata asa ceva. Este extraordinar ca si dupa 50 de ani sa ai puterea de a iubi, sa daruiesti din suflet, din inima un zâmbet, o floare, pentru profesorul tau… Am invatat foarte multe astazi si le voi povesti si colegilor.”
Ada Murgoci, eleva in clasa a XI-a la Colegiul “Vasile Alecsandri”



PUBLICITATE