Pentru portarul FCM Bacau, Ciprian Manea, aceasta editie de campionat a luat sfarsit. Duminica, Manea va pleca in Statele Unite ale Americii, acolo unde sunt stabiliti parintii sai. Motivul traversarii Oceanului nu il constituie insa reintregirea familiei, ci gasirea unui contract in Major Soccer League. „Manolo” va sustine probe de joc la Washington DC United, echipa care s-a aratat interesata de serviciile sale. n cazul in care nu va ajunge la un acord cu DC United, portarul bacauan va incerca si alte piste, printre care si Colorado. „Timp de o luna voi incerca sa-mi gasesc o echipa in State. Contactele exista, acum ramane de vazut si ce conditii vor fi”, a spus Manea, care nu exclude nici varianta prelungirii contractului cu FCM Bacau, scadent in aceasta vara. „Am vorbit cu presedintele Damian si cu antrenorul Poenaru si le-am spus ca vreau sa profit de aceasta sansa in State. Daca nu voi gasi ceva acolo, pe data de 16 iunie ma intorc in tara. n cazul in care FCM Bacau e interesata in continuare de mine, ne asezam la masa tratativelor”, a spus Ciprian Manea.















