Interviu cu Ioana Ene
Ivona Lucan: Ce reprezintă Teatrul Municipal „Bacovia” pentru dumneavoastră?
Ioana Ene: (oftează și i se umezesc ochii) Aici am stat și am jucat cel mai mult. O perioadă am fost angajată în Ardeal, dar oamenii de acolo sunt foarte distanți, prudenți, sunt mai reci, dar am avut noroc, deoarece aveam o prietenă moldoveancă și una bucureșteancă. Am stat doar o stagiune apoi am zis: „Gata, mă mut, plec!”, iar toată lumea a încercat să mă oprească. Apoi, un timp am poposit și la Botoșani, dar în cele din urmă am ales Moldova și moldovenii pentru că aici mi-am găsit locul. M-am simțit cel mai bine la Teatrul din Bacău, cu toate că eu sunt bucureșteancă.
I.L.: Perioada de glorie a Teatrului Municipal „Bacovia” a fost?
I.E.: (pauză, se gândește) Cred că perioada de glorie a teatrului este reprezentată de Galele/Festivalurile care au loc anual. Îmi aduc aminte că am luat și eu premiul II de interpretare în cadrul Recitalurilor dramatice (1983).
I.L.: Care a fost cel mai drag/nesuferit rol pe care l-ați jucat în cariera dumneavoastră actoricească?
I.E.: Zoe din piesa O scrisoare pierdută cu Radu Beligan (regia fiind semnată tot de el), spectacolul Privește înapoi cu mânie cu Tudor Gheorghe ( am fost colegi de facultate). Desdemona din Othello de Shakespeare (mi-a plăcut mult), recitalul Hello, Josephine, unde eram Josephine Baker. A mai fost Titanic vals, Visul unei nopți de iarnă. (cu regret) Mulți dintre colegii mei nu mai sunt!
Cât despre roluri nesuferite… să știi că nu am avut. Toate mi-au fost dragi și m-am apropiat de ele. M-am transformat în toate, m-am pus în pielea personajului. Dar este o chestie, așa, mai ciudată. Fumam împreună cu soțul meu câte o țigară, dar după ce el s-a stins din viață am rămas doar eu cu acest microb, ca să-i zic așa. În cele din urmă am stopat tabietul ăsta, dar întâmplarea face ca la un moment dat să joc într-o piesă în care eu eram șefa mai multor femei și trebuia să fumez, ca mai apoi să vină regizorul tehnic și să-mi zică: „Doamna Ioana, dacă tot fumați mai bine luați pachetul de țigări acasă și veniți cu el când aveți spectacol.” Stăteam cu țigările lângă mine, iar tentația era mare. Cu toate astea am luat o țigară și mi s-a făcut rău. Ei, de atunci doar în spectacol fumam, deoarece eram în pielea personajului. Soțul meu a fost actor și regizor, tot aici la Teatrul „Bacovia”, și a scris un monolog, care s-a transformat într-un recital – Flori pentru mai târziu, după romanul Doar un suspin, scris de Anne Philipe, soția lui Gerard Philipe.
Ivona Lucan, Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”
