joi, 19 martie 2026

Lucrări inutile

Pe sectorul de drum DN 12A, utilaje aparținând Primăriei Ghimeș-Făget (buldoexcavator și basculantă) au efectuat săpături pentru un șanț de-a lungul acostamentului, în următoarele condiții ilegale și nejustificate:

Lipsa totală a semnalizării: Lucrările s-au desfășurat fără indicatoare de avertizare sau măsuri de siguranță, punând în pericol participanții la trafic pe un drum național intens tranzitat.

Desființarea unui refugiu vital: Săpăturile distrug un loc de staționare utilizat constant de autovehiculele de mare tonaj pentru pauze și odihnă. Menționez că DN 12A, pe o lungime de zeci de kilometri în zona Pasului Ghimeș-Palanca, traversează un relief accidentat, cu pante abrupte, unde posibilitățile de oprire în afara părții carosabile sunt extrem de rare. Eliminarea acestui refugiu obligă șoferii de camioane să oprească pe carosabil, generând riscuri majore de accidente.

Lipsa necesității tehnice: Lucrarea este redundantă, deoarece evacuarea apelor se face deja prin șanțul existent pe partea opusă a drumului. Pe latura unde se sapă acum nu există imobile care să necesite protecție, zona fiind nelocuită.

Solicit intervenția de urgență a reprezentanților CNAIR pentru:

Verificarea existenței Acordului de Amplasare și Acces pentru aceste lucrări.
Sistarea imediată a săpăturilor și obligarea executantului la refacerea refugiului pentru a asigura siguranța circulației.

Oltean Viorel


„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.


Bacăul vorbește! Spune-ți părerea!

spot_img