A scris trei cărţi de limba română, din care două au apărut sub stricta sa supraveghere: „Culegere de exerciţii lexicale, fonetice, gramaticale şi stilistice“ (Editura Didactică şi Pedagogică, 1971, 423 p.; referenţi, Gh. Bulgăr şi P. Buhai), „Limba română – fonetică, lexicologie, gramatică, stil şi compoziţie, exerciţii“ (aceeaşi editură, 1983; referenţi, Grigore Brâncuş, Sever Ursa; redactor de carte, Magdalena Panaitiu; lucrare avizată de Comisia de limba şi literatura română a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului) şi „Limba română – fonetică, lexicologie, morfosintaxă. Sinteze şi exerciţii“ (Editura „Corint“, 1996, 472 p.; referenţi, Gr. Brâncuş, Marian Iancu – nu Marin Iancu?).
Toate sunt semnate împreună cu Iulian Ghiţă (pe poziţia a doua, pe pagina de titlu), iar la ultima, numele lui Mihail Andrei apare în chenar. Între timp, şi cel de-al doilea nume trebuie înregistrat între regretaţii filologi români care au făcut servicii ştiinţelor limbii din perspectivă didactică. Ediţia din 1983 a reuşit paradoxul ca într-un spaţiu relativ restrâns (227 p.) să concentreze aproape toată problematica limbii române, de la istoria ei (inclusiv ramificaţiile teritoriale, care ţin de dialectologie), la noţiuni de stil şi compoziţie. Mihail Andrei şi-a ales domeniile care impun analize de maximă fineţe, precum fonetica, sintaxa şi stilistica, iar lui Iulian Ghiţă i-au revenit lexicologia, morfologia şi compoziţia. Generaţii întregi de normalişti băcăuani (M. Andrei a fost decenii la rând dascăl la Liceul Pedagogic, făcând naveta de la Buhuşi) s-au pregătit pentru a fi învăţători şi educatoare de calitate. El a inaugurat în presa băcăuană jurnalismul lingvistic, susţinând în „Steagul roşu“ – singurul ziar local – o rubrică de cultivarea limbii. („Ar merita adunate aceste texte într-o carte“, îi spuneam Valeriei Andrei, soţia, care între timp a trecut la cele veşnice.) A luat parte la toate manifestările ştiinţifice sau cu caracter didactic ţinute în Bacău ori în ţară, cu comunicări nu doar de lingvistică, ci şi de literatură sau de istorie locală. (Merită parcurs articolul său despre amprenta băcăuană a biografiei şi creaţiei lui George Bacovia.)
Un frumos omagiu în anul când ar fi devenit nonagenar (n. 1 dec. 1923, Cubolta, Bălţi, R. Moldova) i l-a adus studenta Gina Ciuchi, care i-a dedicat lucrarea ei de licenţă în Filologie: „Gramatica limbii române, în viziunea lui Mihail Andrei“. Nu a fost o tratare ternă, descriptivă, ci un studiu comparativ între terminologia lingvistică uzitată de filologul băcăuan şi varianta actuală, atât în lucrările de profil apărute în România, cât şi cele tipărite în limba engleză într-un interval de timp de două decenii (1992-2012). „Nu întotdeauna cei care se declară a fi intelectuali au cu adevărat valoare, în sensul cel mai profund al cuvântului – declară îndrăzneţ, în „Argument“, Gina Ciuchi. Iar valorile care există sau care au fost cândva printre noi nu sunt preţuite precum ar merita. /…/ Tinerii zilelor noastre au neapărată nevoie de acest gen de model intelectual precum profesorul Mihail Andrei.“
La susţinerea lucrării, absolventa Literelor băcăuane a fost felicitată de preşedinta comisiei, prof.univ.dr. Doina Cmeciu, care a adăugat propriile amintiri despre cel evocat în manieră ştiinţifică, precum şi de prodecanul Facultăţii de Litere, lect.univ.dr. Nicoleta Popa,, şi de asist.univ.dr. Petronela Savin, beneficiară a Fondului de carte şi publicaţii „Mihail Andrei“, în pregătirea tezei de doctorat.
Ceva-ceva s-a făcut pentru cinstirea memoriei unuia dintre cei mai vrednici profesori de română pe care i-a avut Bacăul: un amfiteatru de la Liceul Pedagogic, în urmă cu câţiva ani, a primit numele „Mihail Andrei“, Mariana Moldovanu a realizat o efigie care ar merita să fie aşezată în această sală, iar Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău a pus în valoare Fondul de carte şi publicaţii. Se cuvine să fie înmănuncheate într-un volum textele risipite prin diverse publicaţii şi, deşi e mai dificil, să fie evaluate chiar şi parţial contribuţiile ştiinţifice ale acestui cărturar, rămase în stadiul de manuscris.
