Interviu cu Mouhannad Toron, medic primar de chirurgie generala, manager al Spitalului Buhusi. Nascut în Damasc, Siria, a studiat medicina în România.

– Credeti în destin, domnule doctor?

– Cred. Cine are credinta în Dumnezeu, oricarei religii ar apartine, crede si în destin.
– Ati fost adus de… destin în România?

– Destinul a ales ca sa vin aici. Parintii mei au insistat ca sa ajung student la Medicina. Am aplicat, pe când aveam 18 ani, pentru studiul în trei tari. Din România am primit primul raspuns si am optat fara ezitare. In Bacau am urmat cursurile de limba româna, am sustinut examenele necesare si am ajuns student la Iasi. Asadar, nu cred ca am avut de ales: destinul m-a adus aici. Si m-a adus bine.

– Damasc, oras celebru, cu o vechime de peste 9000 de ani. De-a lungul timpului, a fost important centru economic, cultural, comercial si politic. Damascul a fost prima capitala a noii lumi arabe, a Imperiului Umeiad, începând cu anul 636, sub califul Umar… De la Damasc… la Buhusi…

– Destinul… Aici am fost repartizat.

– Spuneti, va rog, patru versuri din imnul national sirian.

– (Îi citesc pe chip o emotie speciala. Zice: „Stati putin sa traduc…” si traduce…) „Strig la pamântul meu/ Cu un salut calduros:/ Voi lupta toata viata/ si voi muri oricând, daca-i nevoie…” (si tot recita… Ceva între recitat si cântat…).

– Va rog sa-mi spuneti si patru versuri din imnul national al României…

– „Desteapta-te, române, din somnul cel de moarte, / În care te-adâncira barbarii de tirani! / Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta, / La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!…” ( si înca recita… Tot ceva între recitat si cântat…).

toron3

– Aveti dubla cetatenie. Daca v-as fi rugat pur si simplu sa-mi spuneti câteva versuri din imnul national al tarii dumneavoastra, fara sa precizez tara…

– Imnul Siriei. Am trait, primii 18 ani, în tara în care m-am nascut, Siria. Pentru oricine din lume, aceasta experienta unica si tulburatoare este fixata în gene. Pur si simplu te marcheaza, îti stabileste sensuri, traiectorii. Tin foarte mult la tara aceasta. Si România este tara mea, îi datorez enorm de mult, sunt atasat de ea, o respect, îi sunt loial, trudesc responsabil în ea. Zilnic, aproape zilnic, vorbesc în Siria, la telefon, pe Skype, cu parintii mei, cu familia mea, si atunci simt ca traiesc acolo, ma bucur si sufar acolo. Atunci vorbesc în araba, simt în araba, ma bucur si ma întristez în araba. Deprinderea copilariei si a adolescentei de a vorbi si de a simti într-o anumita limba nu se pierde, nu se risipeste. Fiinta noastra pastreaza, ca pe o avere, aceasta mostenire.

– Înjurati în limba româna sau în siriana?…

– N-am acest obicei. Dar, când o fac, foarte rar, înjur… amestecat…

O familie care vindeca trupul si sufletul

– Familia Toron, o familie de frumoasa poveste… Trei membri se ocupa de vindecarea trupului, unul de vindecarea sufletului…

– Da. Sotia mea, bacauanca, este psiholog. Cei doi fii ai mei urmeaza Medicina, la Bucuresti. A fost visul meu si al sotiei, înca de când copiii nostri erau mici, ca sa-i vedem studenti la Medicina. De fapt, a fost si un vis… sirian, al bunicilor copiilor, al familiei din Siria. Copiii mei sunt cei mai mari dintre nepotii parintilor mei si, cumva, au dat tonul… si altii din familia noastra din Siria vor sa urmeze acest parcurs. Dar e un parcurs dificil, solicita resurse financiare, fizice, sacrificii de timp liber. Viata unui doctor este dificila, dar este o profesiune nobila. Parintii mei sunt foarte fericiti stiind ca nepotii lor sunt studenti medicinisti. La vremea examenelor de admitere se rugau mereu pentru reusita. Se roaga si acum. Suntem mereu împreuna… Dar, ca sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, meritul cel mare în educatia si devenirea copiilor îl are sotia mea. Îi suntem datori: eu, copiii, toti cei dragi noua.

toron1

– S-a scris în mass-media despre „Mouhannad Toron, un Raed Arafat de Buhusi”…

– (Zâmbeste iar…) S-a exagerat, desigur. Daca întelegem prin aceasta comparatie faptul ca sunt onest, drept, e în regula. Am ales meseria asta si, începând cu juramântul lui Hypocrat, am respectat-o, o respect din tot sufletul. Traiesc pentru bolnav, traiesc suferintele bolnavului. Cea mai mare bucurie o traiesc atunci când bolnavul pleaca pe picioarele lui acasa. Daca îl revad sanatos peste un an, peste un timp, bucuria ma inunda.

Ca manager, am încercat, încerc sa îndrept multe nedreptati, sa privesc strategic, sa atrag populatia catre spital. E o provocare; una dificila, stiu. As vrea sa demonstram – noi, medicii, tot personalul sanitar, toti salariatii – ca un spital mic, aflat cândva în pragul desfiintarii, poate sa faca lucruri mari, cu bani putini. Pentru aceasta, profesional vorbind, fiecare salariat trebuie sa contribuie cu munca, foarte multa munca. A fost si este greu, din punct de vedere administrativ. Am facut pasi mici, dar siguri si importanti. Au fost realizate multe proiecte, altele sunt în derulare, desi finantarea este din ce în ce mai zgârcita. Am elaborat proceduri, le-am pus în opera. Îmi este, ne este foarte greu sa convingem ca lumea s-a schimbat, ca trebuie sa ne schimbam si noi; toti. Pentru c-am insistat în acest sens, unii m-au „lovit”. Dar eu nu vreau sa fac rau. Vreau sa fim în slujba pacientului, a celui care ne plateste.

– Obstacole?…

– Legislatia precara, birocratia si mentalitatea învechita sunt obstacolele cele mai mari. Unii spun: „Nu ma puteti da afara!” Altii zic pe sleau: „Va dau în judecata!” Daca as avea mâna libera, o „mâna libera” justificata de o legislatie care sa aiba respect fata de munca si pacient, o „mâna libera” în sensul democratic al cuvântului, poate ca progresele ar fi mai evidente. Sunt salariati care lucreaza pentru altii trei care stau degeaba. Nu le pot face însa nimic celor care stau degeaba. Am si salariati care sunt încarcati cu atributii pe care ar trebui sa le duca la îndeplinire cinci oameni, dar si salariati care lucreaza la un sfert din capacitatea atributiilor pe care le au. N-ai cum îi determina sa munceasca, pornind de la legislatia actuala. Nu e niciun secret: majoritatea salariatilor bugetari câstiga procesele în instanta. Asa e croita legislatia, mentalitatea judiciara… Eu, daca as putea influenta legislatia, n-as lasa ca salariile sa fie egale pentru diferite categorii de salariati. Legislatia actuala nu-mi da voie sa diferentiez salariile, sa stimulez munca, profesionalismul, eficienta, sa pun la colt nemunca…

– Întreb: atunci, ce este un manager?

– Este un fel de mesager al legii; al legilor care exista. N-are puterea de a decide decât în limitele acestei legislatii; ceea ce e democratic, desigur. Dar legislatia este asa cum am spus. Banii sunt din ce în ce mai putini. Un manager nu are putere mare. Are responsabilitatea semnaturii, a deciziilor, a muncii altora. Daca greseste cineva, managerul este vinovat, managerul raspunde. Raspunderea celui care greseste este, din pacate, parca mai mica. Asa este construit sistemul. În sistemul privat, altfel stau lucrurile. Parca ar fi vorba despre lumi paralele, despre societati, tari paralele…

– Sunteti chirurg. Operati între doua sedinte sau…

– Operez, apoi am programate sedintele. Daca ramâne timp pentru sedinte… În timpul operatiilor ma simt extraordinar, minunat! Când intru în blocul operator, ma relaxez. Când revin din sala de operatii, la problemele manageriale, nu mai sunt acelasi om relaxat. Ma asediaza tot felul de probleme dificile, unele chiar absurde, dar care-si solicita rezolvarea. Viata unui spital nu sta doar în priceperea unui bisturiu sau în calitatea grozava a unui diagnostic, a unui tratament. „Decorul” în care vin pacientii cu speranta si muncesc salariatii spitalului pentru acesti bolnavi este foarte important.

toron-3

– Sunteti în sedinta si apare o urgenta chirurgicala…

– Nu exista decât un raspuns: parasesc sedinta si ma dedic acelei urgente. S-au obisnuit colegii cu asta. În general, sedintele sunt bine pregatite, exista responsabilitati precise, proceduri riguroase, astfel încât problemele pot fi rezolvate.

– Sunteti în operatie si suna ministrul…

– Ha, ha, ha! Poate sa ma sune. Îl sun dupa ce termin. El stie asta. Dar fiti fara grija: pe mine nu m-a sunat niciodata ministrul; si nici n-o sa ma sune. Altfel, e bine de stiut ca nu am niciodata telefonul cu mine în blocul operator. Conform procedurilor, chiar daca m-ar suna cineva pe un telefon fix din exteriorul blocului operator, nimeni nu ma anunta. E o regula, un imperativ… Pentru toti chirurgii.

Revolutia mentalitatii

– Chiar începe spitalul buhusean sa aiba aer european? Aud asta din ce în ce mai des…

– Încercam ca aerul acesta european sa fie fundamentat pe o revolutie a mentalitatii. Este obiectivul cel mai îndraznet, cel mai dificil. Avem câteva sectoare în care suntem nevoiti sa recurgem la sanctiuni/avertismente, pentru a reusi sa introducem firescul nou. Daca multi ani s-a lucrat cum a dorit fiecare, acum chiar este o revolutie – la propriu si la figurat – pentru a schimba modalitatile de lucru, relatiile dintre pacient – salariat, pentru a asigura servicii medicale de calitate.

– Pâna la „cotele” aerului european mai e…

– Am demarat procedurile de implementare a standardelor de calitate ISO 9001, fara care nu putea fi început procesul de acreditare a spitalului. În decembrie 2012 am primit vizita echipei de certificare. Au fost alese compartimentele Pediatrie si Blocul operator. Am obtinut certificarea ISO 9001 cu un punctaj maxim. Pentru asta am trudit/cheltuit mult: de la securizarea usilor (accesul cu cartela), la echipamentele de protectie ale salariatilor, pâna la schimbarea mobilierului, implementarea procedurilor, inscriptionarea spatiilor, schimbarea atitudinii. Eram singurul spital din judet necertificat din acest punct de vedere si a trebuit sa depasim un obstacol delicat.

– Urmeaza acreditarea spitalului…

– Vizita Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) este programata pentru finalul acestui an. Suntem pe… metereze; contra cronometru. Conditiile impuse pentru acreditare nu sunt simple: de la implementarea celor 11 referinte specifice spitalului nostru – aproximativ 1.800 (sic!, n.n. I.F) de indicatori si proceduri de lucru (avem deja 90 % realizari în acest sens) – pâna la reamenajarea circuitelor, reabilitarea unor cabinete, securizarea cailor de acces, reabilitarea instalatiilor electrice, informatizarea completa, înlocuirea mobilierului, monitorizarea video, igienizarea multor spatii, realizarea unei împrejmuiri noi/functionale pentru institutie. Am continua cu enumerarile pe câteva pagini… Cert este ca acum, când mai este ceva timp – dar nu prea mult – pâna la vizita CoNAS, dupa estimarile noastre am putea obtine aproximativ 85 de puncte. Managerul de calitate, Constantin Poiana, este de o mare acribie în calcule, asa ca suntem optimisti. Realizarea acestui punctaj ar conduce la obtinerea acreditarii fara nicio vizita de reevaluare în urmatorii 5 ani, respectiv, obtinerea acreditarii cu punctaj maxim.

– M-ati asediat, pur si simplu, cu problematica schimbarii mentalitatii. Recunosc, este o problema generala a societatii noastre…

– Am reusit în acest sens, pe lânga efortul nostru intern, cotidian, sa accesam programe europene de formare profesionala: cursuri de auditor în domeniul calitatii, cursuri de auditor de mediu, cursuri practice europene în statistica medicala, de sanatate si securitate în munca, cursuri de practici europene în dezvoltarea profesionala a personalului din sistemul sanitar, cursul I.T. de programe sanitare, cursuri de pregatire profesionala în sistemul sanitar etc. Prin aceste cursuri, organizate la Timisoara, Piatra Neamt, Constanta, am încercat sa oferim o alta viziune despre practicile medicale. Personalul nostru a interactionat cu specialisti din diverse domenii si, astfel, am reusit sa schimbam mult mentalitatile. În ultimii ani, noi nu mai beneficiasem de niciun fel de formare profesionala. Nu poti lucra empiric, fara sa te compari cu standardele cele mai înalte, fara a cunoaste care sunt exigentele domeniului. Avem în derulare si doua proiecte europene pentru accesarea de fonduri în vederea reabilitarii, extinderii si dotarii cu aparatura medicala a sectiei boli psihice si reabilitarea, dotarea cu aparatura medicala C.T.R.M.N.R.X. Ecograf, pentru ambulatoriul integrat al spitalului. Aceste proiecte vor duce la sporirea calitatii actului medical.

– Mai vin bolnavii cu medicamente si hrana de acasa?

– Da, înca mai vin. Fondurile pe care le primim sunt insuficiente…

– Un spital fara maternitate… Suna cam aiurea povestea. Suntem, totusi, în secolul al XXI-lea. Si, dupa cum stiti, spitalul a avut o traditie buna în acest domeniu…

– E trist, dar, dupa ce a fost desfiintata, greu mai poate fi reînfiintata aceasta sectie; cel putin în contextul actual, în care criza îsi mai face înca mendrele. Dar… Never say never…

– O aiureala: cei care mor în Buhusi si au nevoie de necropsie trebuie transportati la Bacau. Morga spitalului buhusean este… inospitaliera rau…

– Da, de vreo trei ani, practic, morga nu mai este functionala. Puteai introduce mâna prin peretii ei, nu avea nici dotarile cele mai elementare. Nu întâmplator, medicul legist a refuzat sa-si mai desfasoare aici activitatea, în aceste conditii, motiv pentru care decedatii care aveau nevoie de serviciile anatomiei patologice si ale medicinii legale erau transportati la Bacau. Pentru rudele acestora, de multe ori, era foarte greu pâna când obtineau aprobarile pentru preluarea în vederea înmormântarii. Am finalizat însa consolidarea, reabilitarea cladirii, definitivam lucrarile cu dotarile specifice. Într-un timp foarte scurt, problema va fi rezolvata.

Categorii de „zone” cu emotii

– Sa presupunem ca mâine ar sosi Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Simt ca spitalul are un puls accelerat al activitatii. Se lucreaza la detalii, dar pe alocuri aveti si santier. Exista „zone” în care n-ati avea emotii la aceasta importanta evaluare?

– Am putea clasifica „zonele”, cum le numiti dumneavoastra, în trei categorii. Prima categorie ar fi cea fara emotii, în care putem include compartimentul Pediatrie, sectia Interne, compartimentul de Primire-Urgente, Laboratorul de analize, Anestezia si Terapia Intensiva. În zona cu mici emotii putem include sectiile Chirurgie si Boli Psihice, precum si compartimentele Boli Cronice si Neurologie. La sectia Boli Psihice, de exemplu, cladirea, veche de peste o suta de ani, are probleme greu de gestionat în conditiile penuriei bugetare cunoscute. Urmeaza zona sensibila, cu emotii mari, care vizeaza mai putin de 10 la suta din toata activitatea. Suntem însa pe baricade. Salariatii nostri, ai primariei, voluntari (avem si voluntari!) lucreaza non-stop. Dar nu lucram doar „pentru acreditare”. Lucram pe termen lung, suntem prieteni cu temeinicia.

– Vom avea un spital european?

– A devenit un vis al meu, un vis al edililor buhuseni, sa transformam acest spital într-un spital cu niste conditii bune, nu as zice european, asa cum vad ca insistati…As vrea ca acest spital sa satisfaca exigentele oricarui bolnav, indiferent de standardele asteptarilor. Luna aceasta, de pilda, ca institutie care am beneficiat de implementarea unui performant program de informatizare, vom fi martorii unei revolutii în acest domeniu. Vom renunta la clasicele registre, la birocratia formularelor clasice stiute. Unii au luat deja foc: „Nu, nu renuntam la registre! Cum sa renuntam la registre si la…?!” Dar, în curând, începând de la Urgente, continuând cu Laboratorul de analize, cu sectiile si compartimentele, pâna la externare, bolnavul – care va avea un cod de bare pe brat – va avea stocate toate datele medicale în memoria computerului. În felul acesta vom fi mult mai operativi, mai eficienti, exacti, vom evita birocratia, plimbatul bolnavilor si personalului sanitar, vom desfiinta si … piata neagra.

– Colaborarea cu alesii comunitatii?…

– Este una extraordinara. Majoritatea proiectelor sunt finantate de primarie. Primarul Ionel Turcea a facut din spital o prioritate a sufletului sau, nu doar o prioritate de edil responsabil. Acreditarea este pentru domnia sa un fel de alfa si omega a activitatii. Pur si simplu traieste, „arde” pentru realizarea acestui obiectiv. Vrea ca întreaga comunitate buhuseana, dar si cea din zona limitrofa, care beneficiaza de serviciile noastre, sa simta ca traieste, ca respira un aer european. Acreditarea spitalului este un obiectiv foarte important. Colaboram foarte bine si cu diverse ONG-uri, accesam proiecte europene, cautam solutii…

Un cadou special, inedit

– Nu vreau sa acutizez o suferinta, dar va rog sa-mi sintetizati situatia actuala din Siria…

– Nu va suparati, dar n-as vrea sa comentez acest subiect. Este foarte, foarte dureros…

– Primiti cadouri, domnule doctor?

– (Zâmbim amândoi…) Primesc, si eu, ca toti oamenii. Este ceva normal.

– As vrea sa va fac un cadou special, inedit: un minunat poem al sirianului Sulaiman Al-Hukmiyya, drag mie, vietuitor în Damasc. Poemul Chipul lumii… „Urâtenia are un chip pe care-l cunosc. / Se arata eleganta asemenea ispitei: / Frumoasa precum o icoana-n biserica, / Pura ca o porumbita / Care se cuibareste-n altar,/ Sfânta aidoma mantiei verzi, / Asternuta peste mormântul vreunui sfânt. / Pe furis, am s-o scuip vazându-mi de drum./ Pe furis, cineva îmi va da probabil un semn./ Sângele meu se va varsa vinovat”.

Ion Fercu

Alte articole