29 martie 2024
OpiniiEditorialLa coadă, la votare

La coadă, la votare

Am crezut, sincer, că am trăit un miracol duminică dimineață, când la secția de votare din Bacău la care sunt arondat am găsit, la ușă, coadă. Ei, nu una sălbatică, ci așa, mai domestică, mai îngăduitoare. Parcă mi-am retrăit, totuși, câteva minute din tinerețe, când cozile, nu neapărat la secțiile de vot, dar și acolo, erau o banalitate. Parcă mi-a și părut rău că nu a durat mai mult, să mai aud vocea sinceră, neprefăcută, a lumii. Dar și așa tot am mai prins câte ceva.

Cozile la secțiile de votare, am aflat în cursul zilei de ieri, au fost mai peste tot în județ și în țară. Unii dintre colegii mei au văzut pe acolo mulți tineri. Eu, la ora la care am ajuns, am dat peste un lot consistent de seniori, care parcă erau împreună, poate vecini de bloc sau cam așa ceva, dacă nu cumva rude între ei.

Iar la nivel național, la ora prânzului se raporta o prezență la urne de aproape 15%.

Dar cozile adevărate la votare cred că au fost, duminică, tot în străinătate, ca în anii trecuți. La Torino, la Londra, la Paris, la Marsilia, la Londra sau la Roma cozile înconjurau clădirile. La Torino, de exemplu, nu erau înscriși în liste decât 289 de români, dar la coadă erau zeci și zeci și zeci de oameni, toți cu umbrele, pentru că dăduse și o sfântă de ploaie pe acolo.

Pe la noi cozile nu au fost chiar așa, dar dacă în București și președintele Klaus Iohannis a stat la coadă la vot tot e ceva. Dau acest exemplu pentru a nu spune că prin Occident compatrioții noștri probabil sunt ceva mai aproape de UE și au deja altă mentalitate. De aceea vin masiv la votare. Și îmi aduc aminte aici și de vorba unui fost și cunoscut procuror, deci om cu educație și judecată profundă, care îmi declara sincer că nu va ieși la votare duminică. Dădea și motive, dar despre acestea să o lăsăm pe altă dată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri