În perioada minivacanței, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău sunt prezenți pe traseele turistice și în zonele de agrement din județ, pentru a asigura siguranța vizitatorilor și a oferi sprijin atunci când este nevoie.
Echipele patrulează permanent în spațiile recreative și pe traseele montane, având misiunea de a preveni incidentele, de a interveni în situații de urgență și de a oferi informații utile turiștilor. Autoritățile recomandă celor care aleg să își petreacă timpul liber în natură să respecte semnalizările de orientare, să se echipeze corespunzător și să se informeze în prealabil cu privire la traseele planificate.
În caz de dificultăți, turiștii pot apela cu încredere la jandarmii montani, care sunt pregătiți să intervină rapid pentru a oferi ajutor.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău transmite tuturor doritorilor de aventură să se bucure de frumusețea naturii cu prudență și responsabilitate și urează o minivacanță plină de relaxare și siguranță.














