Convorbire cu prof. univ. dr. Stefan Munteanu, membru al U.S.R.

-Profesor de liceu, inspector scolar, profesor universitar, doctor în filozofie, membru al Uniunii Scriitorilor din România… O poveste de depanat istoriei…

– Recunosc, pare o poveste. Dar este o poveste care îmi provoaca o stare paradoxala. Pe de o parte, descopar suficiente motive ca sa fiu multumit. Adica nu am cum sa uit ca provin dintr-o familie rurala (satul Hutu, com. Gaiceana) si ca nu am avut rude sus-puse. Ca tot ce am reusit a depins numai de mine. A trebuit sa învat, mai mereu, din propriile greseli. Pe de alta parte insa, muritor fiind, constientizez mereu cam câte ispravi as mai vrea sa traiesc. Socratic vorbind, daimonul imi sopteste ca mai am mult de treaba. Pe scurt, povestea vietii mele, in punctele ei esentiale, se toarce ca o poveste de dragoste fata de creatia lui Eminescu.

– Nimeni nu este profet în tara / orasul / universitatile lui. Poate ca Stefan Munteanu este…

– Nici vorba! Profet, în lumea noastra trecatoare, nu poate fi decât geniul. Doar geniul se poate extrage din mocirla ispitelor, tarâm subjugat de timp, spatiu si cauzalitate, pentru a intui esentele. Si in masura în care geniile reusesc aceasta minune, ne dau noua motive de speranta si liniste. Ne dau posibilitatea sa ne descoperim un sens, in aceasta lume fara sens. Sensul meu este sa ma apropii, in masura in care pot, de intuitiile marilor spirite. De aceea, ma apasa gândul ca, pâna în prezent, am primit prea mult de la Eminescu si, recunosc, am reusit sa-l slujesc foarte putin.

– Faci nota distincta si în domeniul eminescologiei. Mergi mereu catre radacinile creatiei poetului-cugetator. Parca-i esti prieten lui Eminescu înca din copilaria sa…

– Sigur ca, uneori, îl invidiez pe I. Slavici pentru ca a avut sansa sa fie coleg si prieten cu Eminescu. Incerc chiar sa reconstitui scene ale discutiilor dintre cei doi, cu privire la literatura si poezie, cu privire la filosofiile orientale, ori cu privire la filosofiile antice grecesti, ori cu privire la filosofiile romantice germane. Asa am aflat, cu prietenie vesnica – precum bine spui -, chiar cu dragoste, ca modelul cultural eminescian nu se reduce nici la filosofie, nici la poezie, nici la o alta forma de cunoastere. Este un model in care sensul granitelor dintre formele de cunoastere nu mai este de limitare si izolare, ci de conexiune si angajare, la care omul sa participe atât cu gândul, cât si cu cântul. Iar dupa ce l-am mai si citit, am inteles, pentru totdeauna, ca opera lui Eminescu ne ofera, fara sa se întrebe daca meritam, mai mult decât o filosofie-fara-imagini si mai mult decât o poezie-fara-idee filosofica. Ne ofera o poezie care spune ceva nemuritor si o filozofie care vibreaza la tot ce este muritor.

– Esti rasfatatul Academiei Române…

– Este adevarat ca teza mea de doctorat, „Filosofia indiana si creatia eminesciana”, pe care am sustinut-o la Iasi în 1997, a devenit o carte cu un destin fericit, fiind distinsa de Academia Româna. Premiul „Ion Petrovici”, pe care l-am primit, a însemnat o confirmare a stilului de lucru si o încurajare. A fost un rasfat, dar si o responsabilitate. Efectul direct s-a concretizat în monografia asupra operei filosofului Ion Petrovici, prin care am încercat sa-l fac mai bine cunoscut cititorilor.

– Nu te-au ocolit nici editurile occidentale…

– Ba chiar m-au descoperit, tocmai când eu nu aveam nicio speranta în acest sens. Îmi amintesc, parca traiam un vis. Mai intâi, în ziua de 14 martie 2014, am descoperit, pe posta electronica, o invitatie, din partea editurii „Lambert Academic Publishing” (Saarbrücken, Germany), de a dezvolta studiul „Contributia lui Mihai Eminescu la filosofia dreptului”, pentru a fi publicat ca o carte. Am verificat daca nu este o gluma si m-am apucat de treaba. Dupa care am rugat-o pe colega Nicoleta Botez sa traduca textul în limba engleza. L-am trimis editurii, a fost evaluat, acceptat, iar din 24 iulie 2014, cartea este inclusa în catalogul editurii si poate fi accesata la adresa: www.lap-publishing.com. Cea de-a doua provocare am primit-o, tot prin posta electronica, în ziua de 9 aprilie 2014, din partea editurii „Niram Art”, Madrid. Mi se cerea acordul ca una din cartile semnate de mine sa fie tradusa în limba spaniola, pentru a fi publicata de acea editura. Mi-am dat acordul, am trimis cartea, a fost tradusa, iar în decembrie 2015 a fost lansata la Madrid. Cartea, cu titlul „La filosofia india y la creacion literaria de Mihai Eminescu”, poate fi descoperita la adresa: Editorial Niram Art Madrid.

– Rog: realizeaza un top al himerelor stefanmuntenesti…

– Fiind o fire foarte timida si rusinos de emotiva, cred ca mi-am inhibat destul de mult fanteziile. Mi-am zis mereu ca, decât sa ma iluzionez prea mult, este mai bine sa muncesc. De aceea, himerele mele sunt foarte comune. M-am amagit mereu, intr-o maniera socratica, în ciuda tuturor evidentelor, ca daca nu fac rau nu mi se va face rau, ca daca fac bine mi se va face bine, ca este normal sa fiu cinstit etc.

– Daca m-ar ruga cineva sa-i sintetizez intr-o fraza conceptia filosofului Stefan Munteanu, ce-ar trebui sa-i spun?

– Draga prietene, poti sa-i spui, imaginarului tau partener de dialog, ca eu am doar vocatia de iubitor de intelepciune. Ca, desi lupt in permanenta pentru o ordine in gândire, nu cred ca filosofia sistematica poate sa descifreze esenta realitatii. De aceea, cochetez mai mult cu filosofia fragmentara, cu „picaturile” de filosofie. Este o modalitate mai umana de a imbratisa existenta. Nu este suficient sa avem un intelect ascutit. Ne mai trebuie si o armonie intre intelect si sentiment, adica o intelepciune. De aceea il iubesc pe Eminescu. Pentru ca a refuzat sa fie numai poet, ori numai filosof.

– Care-i cea mai grea povara a unui om care fiinteaza ca (fericit?) prizonier al cugetarii?

– Am fost apasat, tot timpul, probabil ca urmare a educatiei pe care am primit-o în familie, de dimensiunile morale ale vietii. Mai ales mama, o taranca foarte muncitoare si exagerat de sensibila, mi-a insuflat grija pentru un comportament discret si manierat. Nu am putut sa trec pe lânga sfaturile ei, în niciunul dintre momentele devenirii mele, nici macar în ipostaza de „prizonier al cugetarii”.

– Esti in pragul unei aniversari de mare senior al spiritului. La multi ani, prietene!

Alte articole