Ioan Enache are şapte vieţi, pe toate trăite în adevăr şi credinţă. Eu l-am cunoscut pe când trecea prin a patra viaţă, cea de gazetar, celelalte au fost copilăria nevinovată, tinereţea marilor întrebări şi maturitatea indoielilor. S-a născut în zodia Poeziei, în care trăieşte liber, în singurătatea “locuită de un străin”. I s-a dat şi a şasea viaţă, şi a şaptea, pe care le urcă abrupt, într-o “epidemie de întuneric”, “pribeag precum proorocul însuliţat/ prin pustia cuvântului.” Vor mai fi şi altele, vieţile…
Ioan Enache a primit şi a dat, deopotrivă, încercările fiind porţile prin care s-a nevoit să înţeleagă…Viaţa (vieţile) nu s-au clintit/smintit nici când tragedia şi drama îl hăituiesc pe omul contemporan. Şi-a găsit culcuşul în cugetarea Atotseninului şi a început ”călătoria prin propria vârstă” şi înaintează “pe urmele fugarului Iudacain”.
M-am despărţit de Ioan Enache în a cincea viaţa a lui, cărările, dureros, nu s-au mai potrivit, cu toate că l-am iubit. Calm, aproape blajin, misterios, cu ascuţit condei, înmuiat în lecturi nepământene, îl regăsesc un altul, însă la fel de “vinovat de toată paragina”, cu aceleaşi întrebări, la care acum are Răspunsul: Pocainţa este virtutea supremă a creştinului, idee care străbate cele 60 de poeme din recentul volum “Iudocainul. Cartea întâi a pocăinţei”, Editura Studion, 2018.
Lansarea a avut loc marţi, 6 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană “Costache Sturdza”, instituţie de cultură la care a lucrat cu credinţă şi dragoste mulţi ani.
I-au fost alături foşti colegi, prieteni, scriitori, feţe bisericeşti, un public elevat. Despre cartea de poezie religioasă semnată de Ioan Enache, au vorbit criticul literar Marius Manta, redactor al revistei Ateneu, Cristina Ştefan, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, şi preotul Nicolae Hurjui, de la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău.
„Suntem, odată cu lansarea acestui nou volum, în faţa unei reuşite eminamente de excepţie. Oricât de mult mi-aş fi dorit să întreprind o analiză literară, aceasta pur şi simplu păleşte în faşa energiilor pe care volumul le transmite. (…) Volumul de faţă nu propune deloc realităţi agreabile. El nu a fost scris să placă, ci să autoinstituie într-o cale extremă a recuperării Chipului iconic dintâi.”
De altfel, autorul, încă de la început avertizează: “Iubiţi cititori, orice asemănare între noi şi personajele acestei cărţi, între viaţa noastră şi faptele lor, nu este întâmplătoare, ci ne priveşte personal pe fiecare în parte. Prescriem a se feri de lectură minorii, cei slabi de înger, cei sărai cu duhul, neîmbisericiţii şi cei mult prea (in)sensibili.”
Cristina Ştefan a făcut, mai întâi, o trecere în revistă a scrierilor poetice de factură religioasă la noi, cu începere de la 1673 (Psaltirea lui Dosoftei), „Psalmii” arghezieni, Ion Pillat, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Traian Dorz, Vasile Voiculescu, Ion Alexandru, Ion Barbu etc. „Este absolut natural ca un filozof poet, Ioan Enache, să scrie poezie modernă pe una dintre temele profunde ale creştinismului: pocăinţa. (…)
Astăzi există tendinţa înţelegerii profane a religiozităţii, a coborârii ei în cotidian, şi la o simplă căutare pe Google pentru sintagma «vorbesc cu Dumneazeu» rezultă peste şapte milioane de răspunsuri. Există o întoarcere spre Dumnezeu în secolul decadent pe care în parcurgem, unul al imoralităţii pe toate planurile vieţii umane. Şi astfel ajungem, sau ne reîntoarcem la Iuda şi Cain, la ei luaţi împreună ca simbol biblic al crimei, teroarei şi trădării tuturor principiilor de bine, frumos, de onestitate şi convieţuire benefică a omului.”
Găsim însă în poezia lui Ioan Enache şi speranţă, o fereastră deschisă a credinţei noastre prin care vedem limpede. „Înseşi titlurile poemelor se succed ca repere în parcursul acestui itinerar spiritual al vinovăţiei şi ulterior, al pocăinţei”, a mai spus Cristina Ştefan. O analiză foarte serioasă a poeziilor din volum, din perspectiva bisericii, a esenţei creştinismului, a făcut preotul Nicolae Hurjui, îndemnând publicul la citirea cărţii, le meditaţie şi la o viaţă întru Hristos.
Am considerat să închei acest semnal editorial tot cu vorbele poetei Ştefan: „Acest volum de poezie, al pocăinţei, realizează un dublu corolar: primul ar fi viziunea creştină a mântuirii prin pocăinţă asupra existenţei umane şi al doilea ar fi poezia ca menire educativă prin artă”, dar şi cu gândul părintelui Hrisostom: “Stihuri care junghie dureros; citindu-le mă simt parcă strivit de vinovăţie. De ce? Poate pentru că sunt preamult în neputinţe şi prea puţin om în biruinţe.”
Pe ultima copertă a volumului “Iudocainnul. Cartea întâi a pocăinţei”, criticul literar Petre Isachi, afirmă: „Se iveşte, parcă fatal (?!), “iudocainul”, omul ce trăieşte demonic Lumea, simultan ziditor de cetăţi, etern trădător, dubitativ, (ne)vinovatul urmărit de păcate şi remuşcări, «criminalul în serie», orbul, rătăcitul, înstrăinatul, ouroborosul, simbolul egolatriei neamului omenesc, «mortul viu» – «mereu aceeaşi victimă, mereu acelaşi ucigaş» – care crede că a dobândit puterea de a crea binele şi răul, încât se (auto) defineşte opunându-se lui Dumnezeu… Ecce Homo”?! Răspunsul poetului Ioan Enache mi se pare sublim şi (auto) acuzator.”
————–
Ioan Enache publică rar, de la “Patimi stângace” (volum de poezii, 1993), “Furtuna din cămară mea” (interviuri duhovniceşti, 2013), până la “Iudocainul. Cartea întâi a pocăinţei” (poezii, Editura Studion, 2018), a mai publicat “Viorel Savin 60. Bibiliografie”, Editura Studion, 2001, şi “George Genoiu, Bibliografie”, Editura Studion, 2004.
—————-
Ioan Enache, absolvent al Facultăţii de Filozofie Bucureşti şi a Facultăţii de Ziaristică, lucrează la săptămânalul “Steagul Roşu” (1976-1989), cotidianul “Deşteptarea” (1989-1995), la care a fost fondator, redactor şef adjunct şi redator şef, apoi la revista “Credinţa ortodoxă” (1997 şi în continuare, ca redactor şef, director al Editurii Studion), bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Bacău. Debutează cu poezie în revista “Ateneu” (1969), iar editorial în antologia “Excelsior”. În 1983 se numără printre scriitorii incluşi în antologia “Visând la o corabie”, alcătuită de prozatorul Petru Cimpoeşu.
