Şi dacă trece, şi dacă nu trece, acest referendum are o caracteristică ce-l face unic. Eşuează oricum. A fost conceput să nu producă efecte juridice, ci doar efecte de imagine. Orice referendum trebuie să fie valid pentru a putea exprima valabil voinţa populară.

Validitatea sa, în acest caz particular, nu e dată neapărat de numărul de voturi exprimat şi nici de opţiunile respectivelor voturi, ci de conţinutul întrebărilor formulate. Să ne amintim de referendumul privind demiterea preşedintelui Băsescu. A fost invalidat de Curtea Constituţională deşi îndeplinea cvorumul.

Sau de referendumul provocat de preşedintele Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Acesta a fost invalidat tacit, atunci şi acum, de voinţa politică a tuturor partidelor care au refuzat/refuză să modifice legea electorală privind reducerea numărului de parlamentari.

Acest referendum din 26 mai are vicii de conţinut, care, indiferent de rezultatul la urne, îl fac invalid.

Cei care l-au promovat ştiu că va fi probabil invalidat de Instanţa de Contencios Constituţional. CCR are printre atribuţiile prevăzute în Constituţie şi obligaţia de la articolul 146 lit.i, respectiv, să „…vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.”

Cu alte cuvinte, CCR va verifica nu numai constituționalitatea fazei finale a procedurii (nivelul participării și structura votului), ci și pe cea a fazelor inițiale, începând cu formularea întrebărilor la care s-a răspuns prin „da” sau „nu”.

Or, prima întrebare la care Președintele României cere cetățenilor să răspundă se referă la amnistie și grațiere; respectiv la interzicerea lor în anumite cazuri. Or, Constituţia României Art. 74, alin. 2, stipulează că „nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor,( și implicit a unui referendum) problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea”.

Dacă admitem că numărul participanţilor la referendum va atinge pragul minim de participanţi, 30% din alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, iar majoritatea dintre aceștia vor spune DA sau NU la întrebarea adresată pe buletine, acest rezultat trebuie validat conform articolul 146 lit. i din Constituţie, de către CCR.

Or, Curtea nu va putea valida un referendum care încalcă prin conţinut însăşi Constituţia. Şi nu va putea valida nici parţial acest referendum, privind cea de a doua întrebare, întrucât, prin formularea sa, presupune mai multe răspunsuri, respectiv:„…interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe….”.

Întrebare complexă, cu mai multe subiecte. Însă votul la referendum e unic prin „da ori nu”, -sub sancţiunea anulării votului- .

Şi mai mult de atât, un vot afirmativ ar presupune modificarea Constituţiei, repectiv art. 108 din norma fundamentală, care abilitează Guvernul să adopte hotărâri și ordonanțe. Or, art. 73 din Constituţie spune la capitolul „Categorii de legi”: (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare; (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.”

Pe cale de consecinţă, Constituţia nu se poate modifica urmare a unei iniţiative referendare ci ca urmare a unei legi de revizuire a legii fundamentale, supusă aprobării populare prin referendum. Iar aici nu avem de a face cu o lege de modificare, ci de o consultare pe o temă ce intră în conflict cu însăşi Constituţia.

De aceea, indiferent de rezultat, referendumul va fi invalidat. Iar un referendum invalid nu poate modifica agenda parlamentului.

Cum fiecare iniţiativă are în spate un interes, ar trebui să încercăm să vedem ceva mai departe decât ceea ce ne arată regizorii scenei politice. Reîncălzirea ciorbei privind lupta anticorupţie exprimată prin ataşament popular îmi aduce aminte de grandioasele mitinguri organizate de Ceauşescu privind „lupta României împotriva cursei înarmării nucleare.”

E adevărat că deciziile nu se luau în România, şi lupta poporului nu conta în economia strategiei globale. Dar orice pas făcut de marile puteri în această direcţie era evidenţiat de propaganda de partid ca fiind şi rezultatul implicării poporului sub înţeleapta conducere a partidului şi a secretarului său general.

Concluzia e că acest referendum în condiţiile invalidării de către CCR va genera o isterie mediatică fără precedent. Propaganda de partid va identifica în Curtea Constituţională duşmanul nr. 1 a luptei împotriva corupţiei. Argumentele nu vor fi de natură legală, ci de natură emoţională.

Și tocmai când să închei acest material, o ştire privind identificarea unor acte scandaloase de corupţie la nivel guvernamental mi-au apărut pe display.

Corupţie la nivelul unuia din partidele arcului guvernamental. Era un partid din Austria. După raţionamentul românesc, domnul preşedinte Alexander Van der Bellen va trebui să propună un referendum austriecilor,… sau nu?

Jr. Adrian M. Ionescu

Alte articole