Teribilism cu spray paralizant la Colegiul Catolic „Sf. Iosif” Bacau
Joaca unor elevi de la Colegiul Catolic "Sfantul Iosif" din Bacau cu un spray paralizant a semanat, ieri, panica in randul colegilor lor si a facut ca unul dintre acestia sa ajunga la spital. “Incidentul s-a petrecut dimineata, in jurul orei 9.00. Sunt doi elevi din clasa a IX-a, Alexadru D. de 16 ani si Robert B. de 15 ani, care au pulverizat gazul pe holurile scolii. Imediat unitatea de invatamant a fost evacuata. Elevii au avut noroc ca pe holuri geamurile erau deschise, asa ca substanta pulverizata s-a evaporat destul de repede. Echipajul de jandarmi sosit imediat la fata locului, la sesizare, au identificat cei doi copii, care si-au recunoscut fapta. Au fost audiati si parintii, iar fiecare a fost sanctionat contraventional cu 100 de lei”, a declarat mr. Marius Taranu, de la Gruparea Mobila de Jandarmi, cea care a intervenit in scoala. Una dintre elevele aflate prin preajma celor doi in momentul in care acestia au pulverizat vaporii din flacon a fost transportata de urgenta la Spitalul de Pediatrie. "Adolescenta ne-a spus ca nu i-a vazut, doar ca i s-a facut rau dintr-odata, ne-a declarat dr. Aurelia Taga, managerul Spitalului de Pediatrie. Avea catar ocular (ii curgeau lacrimi din ochi – n.r.) si parestezie (amorteala – n.r.) la nivelul membrelor inferioare. Aceste simptome ar putea fi puse pe seama spray-ului paralizant." Imediat medicii au dus-o pe pacienta la Terapie Intensiva unde i s-a administrat tratament perfuzabil. Dupa cateva ore de la internare, eleva si-a revenit complet. Totusi, ea a mai fost tinuta sub supraveghere medicala in spital pana astazi, cand va fi externata. Conducerea colegiului va lua masuri disciplinare. (R. Neagu & E. Tintaru)














