Pentru înţelegerea corectă a mesajului să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că avem o boală de inimă şi ne trebuie un diagnostic corect pentru a putea aplica tratamentul adecvat. Unde ne vom duce? La un medic de medicină legală, stomatolog, endocrinolog, medic psihiatru ori la un cardiolog specializat pe bolile de inimă? Evident la un cardiolog, deşi toţi cei enumeraţi sunt medici. Doar că specialitatea face diferenţa.

Pe data de 3 iulie, adică săptămâna trecută, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra cererii formulate de președintele Camerei Deputaților de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, constând, în esență, în refuzul explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica o lege adoptată de Parlament. Respectiv modul de constituire a completelor specializate de 3 judecători la ICCJ.

Cu majoritate de voturi, CCR a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, încălcând astfel art.29 alin.(1) care spune că „Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.” Nu avem încă motivarea decizei, însă această ultimă decizie a CCR pune în lumină faţa hâdă a unei instituţii investită de justiţiabili cu încrederea că aceasta e ultima cale în găsirea dreptăţii înainte de judecata Divină. Dar nu a fost să fie aşa.

După devoalarea ruşinoaselor protocoale, abuzului în serviciu exhibat prin constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători, iată a venit rândul celor de 3 judecători, completuri care au pronunţat soluţii de achitare/condamnare pe cauze de corupţie, deşi nu erau legal constituite. Unii inculpaţi au fost eliberaţi, alţii condamnaţi. Problema e că aceste completuri nefiind constituite legal, soluţiile pe care le-au pronunţat intră sub incidenţa prevederilor Cod proc. Penală art. 281 Nulităţile absolute după care: (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată;… 2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a… poate fi invocată în orice stare a procesului. (???) Şi aici se naşte nodul Gordian al problemei. Adică, nulitatea nelegalei constituiri a completului poate să fie invocată „în orice stare a procesului”. Dar dacă procesul s-a finalizat?

Conform deciziei CCR din 3 iulie: „Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000,…” Textul de lege invocat de CCR în comunicat (art.421 pct.2 lit.b, C.p.p.) are următorul conţinut: „Soluţiile la judecata în apel Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:…… b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că… există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.”

Or, dacă ar fi să citim textul deciziei CCR în mod mecanic ar însemna că cei care au fost condamnaţi anterior nu beneficiază de o nouă rejudecare. Cod proc. penală prevede la art.453 (1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când…. f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Or, dacă analizăm regimul nulităţilor observăm că, declararea nulității unui act procesual sau procedural atrage lipsa acestuia de efecte juridice. Actul este considerat nul din momentul în care a fost efectuat cu încălcarea legii (ex. tunc) și nu din momentul în care s-a declarant nulitatea lui (ex nunc).

Din această perspectivă, soluţia CCR este cât se poate de corectă însă citirea/interpretarea sa se face de către iniţiaţi. CCR s-a pronunţat raportat la dosarele active faţă de care a fost sesizată, de aceea în speţă sunt aplicabile prevederile art. (art.421 pct.2 lit.b, C.p.p.), Curtea neputându-se legal pronunţa în afara speţei faţă de care a fost sesizată. Poate oare un jurist cu minime cunoştinţe şi conştiinţă sa sustina ca este corecta o interpretare a legii care conduce la concluzia ca persoane condamnate prin hotarari judecatoresti nule absolut trebuie sa continue executarea pedepsei aferentă respectivelor hotărâri motivat de faptul că deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor?

Aici se suprapune înnebunitorul paradox. Judecatorii care au judecat infractiuni de coruptie in complete nespecializate au încălcat legea, spune CCR. Codul penal defineşte la, ART. 297 Abuzul în serviciu (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte (prin încălcarea legii-Dc.CCR 405/2016 din 15 iunie 2016) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Juzii de la ICCJ nu sunt la prima încălcare a legii. Şi acest fapt este certificat de CCR (Decizia 685 din şapte noiembrie 2018), privind constituire completelor de 5 judecători. Deşi aveau posibilitatea să se opună, să conteste, să-şi verifice competenţa şi dincolo de aceasta, nu au scuza că nu cunoşteau legea. Care e oare direcţia spre care se îndreaptă România? Şi cine o dirijează?

Jr. Adrian M. Ionescu