Interviu cu Dumitru Sechelariu, om de afaceri, primar al Bacaului in perioada 1996-2004
Multi dintre participantii la Revolutia din Decembrie 1989 au afirmat, de-a lungul ultimilor ani, ca presimteau ceea ce avea sa se intample cu dictatura comunista in acel an de gratie. De unde aceasta premonitie?
Incep prin a va spune ca, in 1987, in Romania a venit in vizita Gorbaciov, seful URSS. Eu nu eram un cititor de presa, neaparat, dar la un moment dat a aparut – parca in «Romania Libera» – un interviu al lui Gorbaciov. L-am citit. La vremea respectiva nu aveam nicio notiune cu privire la ideea de partid politic, nu eram angajat politic. Eram membru UTC fara prezente la sedinte. Acel interviu cu Gorbaciov, ca sa revin, indica – printre randuri – ca in Romania urma sa se petreaca ceva. Precizez cu sinceritate ca n-aveam nicio legatura, pe atunci, cu vreun viitor revolutionar, nu faceam parte din nicio structura pregatita sa puna la cale ceva. Pe parcurs, in urma unor discutii cu diversi sefi din «Militia» de atunci mi-am dat seama ca exista o anumita deschidere, ca exista oameni in sistem care vad si ei altfel lucrurile. |sta a fost, de fapt, primul pas. De aici am avut curajul sa merg la Comitetul judetean, la Prefectura de azi, si sa fac parte din primul esalon care a contribuit la bunul mers al lucrurilor la Bacau, in decembrie 1989. In Bacau a fost, haideti sa spunem, o revolutie de catifea. S-au gasit si oamenii necesari si intelegerea necesara pentru ca starea tensionata sa nu degenereze.
– La noi a fost sau n-a fost revolutie? Ati spus ca a fost de catifea…
– Persoanele care au intrat in sediul central al partidului erau notate. Indiferent ce se intampla, erai inregistrat, iar daca treaba se intorcea (n.r. – daca Revolutia ar fi esuat), erai pus la zid si impuscat mai mult ca sigur. Prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost ce caut eu acolo, mai ales ca aveam niste bani si o alta viata fata de ceilalti. Valul m-a impins acolo. M-a impins nemultumirea fata de ceea ce traia poporul roman. Eu am stat doar 3-4 zile la Prefectura, la revolutie, si am avut un rol in desemnarea lui Geo Popa (n.r. – primul sef al organului provizoriu de conducere), am facut o alegere buna pentru acea vreme. A fost, zic eu, un moment inspirat cu aducerea pe zona economica a lui Hrebenciuc (n.r. – Viorel Hrebenciuc) pentru ca era un om priceput, cu abilitati, si se vede si astazi ca are anumite abilitati pentru a conduce, a discuta cu oamenii, a-i manipula si intr-un sens, si-n altul.
– E aici faimoasa scena a balconului. Intr-un fel sau altul, toti cei care ati fost in balconul revolutiei din Bacau v-ati realizat cumva…
– Au fost si oameni care, sa zicem, nu s-au realizat. Profesorul Neagu, care a avut un rol important atunci. A fost un domn Tecuceanu, a mai fost un domn de la aviatie – nu mai stiu cum il cheama. Erau cateva voci acolo…
– Cum v-ati nimerit in balcon, toti unul si unul…
– Intamplator, pur intamplator. De exemplu, unul din revolutionarii cu cel mai mare rol a fost luptatorul Nicu Dumitrache, care astazi este un om de afaceri. Efectiv, l-a scos pe primul secretar din birou. Deci, ganditi-va numai la fapta in sine. Nu trebuie sa tragi cu arma sau sa faci crime. Era o fapta de tradare aceea. Un alt rol l-a avut si Gringo (n.r. – Ion Vasile, azi membru PSD), a tinut relatia cu romii. Eu am spus la un moment dat ca nu poate exista stat democratic fara politie. Erau miscari foarte mari, multi dintre cei certati cu legea erau pe strazi si se punea problema preintampinarii unor acte de vandalism. Trebuiau adusi oameni care sa asigure conducerea. A avut si Corneliu Iacobov un rol foarte important, Constantin Apostol – fostul subprefect. Au fost multi altii, o armata intreaga de oameni care s-au descurcat bine in acele zile.
– Care au fost, in opinia dumneavoastra, momentele de cumpana, in Bacau, in acele zile?
– Vreau sa va relatez doua momente pe care le-am trait. Eram o grupare in biroul prefectului de astazi. La un moment dat s-a anuntat ca sub Prefectura exista o bomba si vom sari in aer. Ne-am adunat pe holurile Prefecturii, eram precipitati. Acel moment a avut insemnatatea lui. Din vreo 180 cati eram, ne-am numarat si mai eram 22. Restul au plecat. Toti. Al doilea moment important a fost vizita mea la Securitate pentru dezarmarea acesteia si pentru a ne lua masuri ca nu vor trage in noi. A fost un moment emotional, tensiunea crescuse foarte mult, puteam sa ma astept la orice, chiar sa fiu arestat. Totul a fost ok, am iesit cu bine, iar lucrurile au mers normal. A mai fost, din cate imi amintesc, un moment in care s-a spus ca o brigada de elicoptere de provenienta sovietica se indreapta spre sediul partidului si ar fi urmat sa fim bombardati. Probabil ca asta era intoxicarea, sa parasim cladirea Prefecturii.
– Retrospectiv, considerati ca cele doua decenii scurse de la Revolutie au adus, cu adevarat, ceva bun pentru populatie, in economia vietii de zi cu zi. Sunt inca multi nostalgici ai vechiului regim.
– Personal, sunt multumit ca am avut libertatea de a construi ceva, de a lasa ceva in urma mea. Mi-am pus in aplicare felul meu de a fi. Mentionez ca in toata perioada de dupa Revolutie s-au luat multe masuri sociale. Nu se mai lucra aproape deloc, toti oamenii petreceau. Era o democratie prost inteleasa, spun eu. Toti se asteptau sa se intoarca socialismul inapoi, libera initiativa era ca si inexistenta. Am crezut in ceea ce fac eu. Am spart monopolul statului pe comert si am creat lantul de statii Selena, care la acea data mi-a adus profituri mari. Cel mai important lucru e ca am reusit sa stimulez initiativele de sorginte liberala. Ele s-au materializat inclusiv prin venirea mea ca primar, in 1996. Orasul Bacau a fost unul dintre cele mai liberale din Romania, daca nu cumva cel mai liberal.
– Exista in Bacau, la momentul la care s-a plecat la drum dupa Revolutie, ideea aceasta de libera initiativa, spiritul liberal de care vorbeati?
– Eu chiar am cochetat cu PNL. La un moment dat i-am facut o invitatie la compania Selena domnului Radu Campeanu, liderul de atunci al PNL. Am luat masa impreuna. Cu sinceritate va spun, la vremea respectiva, in acea discutie privata, mi-a spus – discutia fiind despre Ion Iliescu – ca ar fi bine sa fim cu PSD-ul (n.r. – pe atunci FSN). Deci, indicatiile lui Radu Campeanu erau ca trebuie sa fim prieteni cu Iliescu. El facea doar un joc politic, nu a fost un liberal autentic. Nu era Campeanu omul care sa creada intr-o valoare, si cu asta inchei acest subiect. Am avut, in schimb, relatii foarte bune cu presedintele PNL Bacau, Valeriu Gheorghe. Am fost rugat, in nenumarate randuri, sa preiau sefia organizatiei judetene Bacau. Ii stimez pe o parte din politicienii care sunt si azi in PNL. Unul dintre ei, cu care m-am vazut in 1996 sau ‘97 la sediu, la Primarie, il respect mult, e Crin Antonescu. Despre el am o impresie foarte buna, nu buna. Il urmaresc de douazeci si ceva de ani, pot sa spun ca e un liberal autentic, de anvergura. Pacat ca are pe langa el si specimene de genul Stavarache, care nu au absolut nicio legatura cu liberalismul. Stavarache este oaia mascata, venita din alta parte in PNL, si care are alte treburi de rezolvat. Acest Partid National Liberal, in Bacau, este furat.
– Ati cochetat si dumneavoastra cu inregimentarea politica, cu PSD…
– Momentul cand am intrat in PSD, 1999 spre 2000, a fost o chestiune chiar de incepator. Eu nu ma pricep la politica si, ca sa fiu sincer, nu prea am agreat aceasta clasa politica. Exista oameni care-mi plac, de exemplu Dragos Benea, care este politician. La caracter mai discutam, dar ca politician este ok. Hrebenciuc este un politician. Sunt si anumiti politicieni care-s, de fapt, politruci. Ei vorbesc totul si nu spun nimic. Sunt oameni, nu dau nume ca nu vreau sa-mi mai creez si alte animozitati, care de ani de zile vorbesc la televizor dar – de fapt – nu spun nimic, asta e situatia.
– De o lunga perioada de timp sunteti si patron de presa. La Revolutie, libertatea de expresie a fost un bun castigat. Cum vedeti astazi presa, la peste 20 de ani de la dobandirea acestui drept?
– Cel mai important pentru mine, ca patron al Trustului Media Desteptarea, este ca am incercat – pe cat posibil – sa mentin o linie de mijloc si pentru asta sunt mandru, dar e foarte greu. In acelasi timp, este o lovitura de bumerang pe care o primesc. Dreptul unui ziarist este de a scrie ceea ce gandeste, chiar daca foaia imi apartine mie. Nu am intervenit in ceea ce scriu ziaristii. Te poti implica intr-o anumita politica editoriala, care exista in toata presa din lume, dar doar atat. Din pacate nu prea mai sunt ziaristi. Sunt ziaristi care au fost cumparati si ei trebuie sa scrie despre unii, dupa dictare. Desteptarea are o linie in care fiecare o acuza ca e cu altcineva. Asta inseamna o linie corecta, pentru ca in fond nu e cu nimeni. Risti sa fii acuzat de toate partidele, de toate persoanele. Sigur ca, scriind despre ceea ce este real, despre o fapta de coruptie, o fapta antisociala, deranjezi, poate lumea se uita cu ura, dar nu eu sunt cel care scriu. Eu doar patronez acest ziar, iar ziaristii scriu ce vor sa scrie, isi fac treaba lor. Presa nu aresteaza, sa fim bine intelesi. Presa doar trage un semnal de alarma vizavi de o anumita situatie. Altii pot sa judece faptele. Rolul presei este sa critice, nu sa aduca slava si oda iubitului conducator. Un ziar serios va critica puterea, cu siguranta. Un cotidian local, din punctul meu de vedere, trebuie sa discute chestiuni locale. De aceea, intensitatea materialelor facute de jurnalisti se indreapta spre autoritatile locale. Ele sunt cele care pot sa faca viata mai buna cetatenilor si poate ca si azi sunt multi factori de decizie in Bacau care au insomnii din cauza Desteptarii. Acest Trust Media, pus sub presiune de ani buni, rezista in continuare. Bacauanii sa se gandeasca ce ar insemna ca, intr-o zi, Desteptarea sa nu mai existe. Inchideti ochii si incercati sa va imaginati ca Desteptarea nu mai e trei zile sau o saptamana. Ce ar ramane pe piata? Oficioase. Maculatura si nimic mai mult.
– Presa nu aresteaza, dar ce fac cei care ar trebui sa fructifice anumite semnale de alarma trase de presa, anumite informatii prezentate in anchete si investigatii de presa?
– Din pacate, exista institutii ale statului din care a ramas doar firma, nu si personalul. O spun cu maxima responsabilitate. De exemplu, Curtea de Conturi. Intotdeauna se spune ca este alt mecanism de verificare, fata de cel care functiona cu ani in urma. Sunt convins, am si curajul sa declar public, ca in administratia Stavarache sunt enorme ilegalitati in administrarea banului public. Nu stiu si nici nu pot sa concep cum de mai sta cumnatul lui Stavarache in functia de director al CET (n.r. – Marius Stanila). Acel CET l-am lasat cu o datorie de 13 miliarde lei vechi, iar acum e un canal de scurgere a banului public, e inglodat in datorii, e sub sechestru. Eu cred ca exista o mare increngatura vizavi de persoane direct implicate in ceea ce face, astazi, administratia Stavarache. Probabil ca Stavarache este ajutat in ceea ce face si plateste in schimb un tribut, de aceea e lasat in pace. Daca primarul s-ar fi numit Sechelariu, probabil ca avea mari probleme.
– Se traieste mai bine in Romania ca acum 20 de ani?
– Eu spun ca economia de piata de la noi nu e functionala. Cine spune altceva se insala. De abia acum incepe greul si eu spun ca doi-trei ani de aici incolo, in Romania se va trai greu, indiferent de cine va fi la putere. Populatia va intampina mari dificultati, mari neplaceri. Tatal meu avea o vorba: „S-ar putea ca intr-o zi sa dai un metru patrat de pamant pe o paine”. Nu este exclus sa se intample si asa ceva, sa ajungem – ca economie – intr-o astfel de situatie.
A consemnat Lucian Bogdanel
