marți, 30 decembrie 2025

Gaurile negre ale administratiei Stavarache: Cu poalele in cap prin centrul Bacaului

Imobil emblema a orasului multi ani, Hotelul „Central” a ajuns o ruina. Construit in anii 1928-1929, Palatul Marasti adapostea teatrul orasului, Hotelul „Athenee Palace” si un cinematograf. Retrocedat cu destula lejeritate de catre administratia locala dupa 2008, intrarea in insolventa a societatii care l-a preluat, dezinteresul Primariei fata de conservarea patrimoniului istoric si cultural au condus inexorabil la situatia jenanta pentru imaginea Bacaului de astazi: la kilometrul zero bacauanii vad zilnic cum se distruge un monument cultural de o rara frumusete.

Bacauanii care frecventeaza centrul Bacaului zilnic sau ocazional se intreaba – cu repros si nedumerire – ce se ascunde dupa plasele acelea zdrentuite de pe fatada fostului Hotel Central, acolo unde functioneaza si Teatrul Municipal “Bacovia”. Una dintre putinele cladiri de patrimoniu, monument istoric din Bacau, cu o arhitectura specifica anilor 30, nu mai arata de ani buni ca monument cultural. Ramasa singulara intre doua constructii asa-zise moderne, nimic din splendoarea arhitecturii care a imbogatit patrimoniul cultural si a facut istorie peste 70 de ani nu se mai vede, devenind o rana pe imaginea orasului, o gaura neagra a administratiei Stavarache. Altadata mândria Bacaului, alaturi de actualul Palat Administrativ, Biblioteca Judeteana si Cladirea Postei, construit in anii 1928-1929, Palatul Marasti, care adapostea teatrul orasului, Hotelul “Athenee Palace” si un cinematograf, s-a degradat odata cu trecerea timpului, mai ales in ultimii cinci – sase ani, de când Hotelul Central a fost retrocedat unei societati comerciale. Voci autorizate afirma ca retrocedarea s-a facut cu destula lejeritate din partea autoritatilor locale, insa cert este ca de atunci nimeni nu s-a mai interesat de soarta lui si nici de respectarea clauzelor de retrocedare, in conformitate cu Legea Patrimoniului National, dar si a hotarârilor CL Bacau cu privirea la urbanism.

„Cladirea arata jalnic”



Este de neinteles pasivitatea si lipsa de respect fata cetateni, fata de istoria orasului din partea actualului primar. Cu doi ani in urma au inceput sa cada bucati mari din zidarie direct in strada, punând in pericol siguranta trecatorilor si a celor care doreau sa participe la spectacolele Teatrului Municipal, conducerea acestuia fiind nevoita sa blocheze intrarea principala, la sugestia Politiei Locale. Spectacol jalnic si o lovitura data imaginii orasului, stirea fiind publicata in aproape toate ziarele din judet si din tara. "Cred ca vorbim despre dezinteresul edililor pentru arta, pentru cultura. Pot sa spun ca intr-adevar aceasta cladire arata jalnic. Pacat de ea! Era foarte frumoasa, mi-o amintesc din anii ‘80-‘90”, imi spunea un trecator anul trecut.
Primaria s-a exonerat de raspundere prin acordarea unei aprobari, prin care Teatrul sa construiasca o copertina din lemn, cu rolul de a feri cetatenii de accidente. Este o improvizatie care murdareste si mai mult zona. De-a dreptul scandalos este si faptul ca Primaria a somat Politia Locala sa dea de urma proprietarului si sa-l oblige sa repare cladirea aflata in proprietate. De când are aceasta institutie asemenea obligatii? Primaria are o armata de oameni, juristi, arhitecti, economisti, exista un administrator al orasului, exista o Directie Judeteana de Patrimoniu, dar, mai ales, exista un set de legi in domeniu.

Proprietarul cladirii este arhicunoscut de Primarie

Este de asemenea curios faptul ca, in conditiile in care toata lumea stie cine este proprietarul hotelului (SC IDAHO Trading SRL Bacau, str. Tolstoi, nr. 69), Politia Locala este pusa sa umble pe drumuri pentru a-l descoperi. Prin Hotarârea nr. 6941/110/2010 a Tribunalului Bacau, la cererea debitorului s-a aprobat un Plan de Reorganizare a activitatii IDAHO Trading SRL Bacau, judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii de insolventa, cu pastrarea dreptului de administrare al debitoarei, iar SC BDO Business Restructuring SRL Bucuresti a fost desemnata administrator judiciar. Prin planul de reorganizare, asupra caruia nu insistam, se propunea, printre altele, vânzarea prin licitatie a unor componente din patrimoniu sau inchirierea altora, cum este cazul Hotelului Central, in vederea amenajarii unor spatii comerciale, de birouri, franciza. Sunt probleme cu investitorul, cu proprietarul, o fi in faliment, in insoventa, proceduri care dureaza, insa cât timp va mai trece pâna când Primaria are de gând sa rezolve in conformitate cu legile tarii aceasta “gaura neagra” a orasului si a administratiei, câti ani vom mai fi agresati de aceasta imagine dezolanta de la kilometrul zero al Bacaului, cât timp ne vom bate joc de mostenirea culturala – si asa saraca – a orasului? De cinci ani nimic nu se mai misca, doar plasele putrezite, rupte, de pe fata fostului Hotel “Athenee Palace”, batute de vânt, si bucatile de zidarie care cad din fosta arhitectura a acestui imobil.

Pericol de prabusire peste Teatru

Este oribil ce se intâmpla, iar justificarile puerile ale actualei administratii nu au darul de a rezolva aceasta problema, de altfel pozitia Primariei este mai degraba de dezinteres fata de mostenirea culturala a orasului decât indreptata spre rezolvare. Cladirea este in proprietate privata – stim acest lucru -, insa bacauanii si-au ales un primar pentru a gestiona treburile orasului in sistem public, in folosul tuturor cetatenilor, al localitatii, plecând de la vopsirea gradurilor si pâna la protejarea patrimoniului cultural si arhitectonic, indiferent de regimul acestuia. Daca situatia continua, exista pericolul ca structura de rezistenta sa cedeze, iar parti ale cladirii sa se prabuseasca peste Teatru. Cu toate ca administratia Sechelariu a alocat, in 2003, bani pentru consolidarea si modernizarea Teatrului “Bacovia”, este posibil ca tot efortul sa devina inutil, iar spectatorii si personalul sa fie pusi in pericol. Ce a facut Primaria pentru a vindeca aceasta rana de pe fata orasului? Nimic. Gurile rele afirma ca in aceasta tevatura ar fi implicati si importanti membri ai PNL, ale caror interese nu sunt departe de acest hotel.
Gheorghe Baltatescu



spot_img