Luni, 11 martie 2013, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Vara din Bacau, Teatrul Metropolis din Bucuresti aduce spectacolul cu piesa “Gaitele”, de Alexandru Kiritescu, in regia lui Dan Tudor.

Una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane românesti, “Gaitele” sau “Cuibul de viespi” – cum se intitula la inceputul anilor ’30 -, un text de mare forta dramatica care degaja o energie uriasa. Un spectacol cu un enorm succes care s-a bucurat pâna acum de creatia si palmaresul unor mari actori ai scenei si filmului românesc, intr-o admirabila distributie.
O satira sociala, cum insusi autorul ei o numea, un spectacol pe care nu puteti si nu aveti voie sa-l ratati, care nu poate sa nu provoace râsul sau, cel putin, de la care nu poti iesi fara a avea un zâmbet pe buze.
In distributie: Florina Cercel, Rodica Popescu Bitanescu, Ileana Stana Ionescu, Olga Delia Mateescu etc. Scenografia: Corina Gramosteanu. Muzica: Vlaicu Golcea.
In avanpremira, publicam astazi mini-interviuri cu actritele care interpreteaza rolurile principale in acest spectacol.

Ileana Stana Ionescu – Lena

Ileana-Stana-IonescuLocul nasterii: Brad, Hunedoara (14.09.1936). Zodia: Fecioara.
A debutat la Resita, apoi la Teatrul Tineretului Piatra Neamt. In prezent, actrita la Teatrul National Bucuresti. A jucat in peste 30 de filme.

– Doamna Stana, un nou rol in “Gaitele”, dupa extraordinarul rol cu Fraulein, a mai fost Zoica, iar acum Lena, intr-o companie de zile mari, in regia lui Dan Tudor. Ce rol ati mai vrea sa jucati din aceasta piesa?
– In primul rând vreau sa va spun ca noi, toti actorii din aceasta noua montare a “Gaitelor”, suntem foarte fericiti sa jucam impreuna, iar trecerea mea prin mai multe roluri mi-a dat satisfactii imense, am avut astfel prilejul sa cunosc piesa foarte bine, am invatat de la alti actori cu care am jucat, dar si de la altii care au interpretat genial aceste roluri. Dupa aceea, colaborarea cu tânarul regizor Dan Tudor a fost pentru mine o noua experienta, este un regizor plin de inspiratie, de inventivitate, este un camarad extraordinar, care ne-a pus pe fiecare la locul lui, in rolurile care ne vin ca o manusa. Eu asa simt. Sa va mai spun ca joc impreuna cu Florina Cercel, cu Rodica Popescu Bitanescu, cu Delia Mateescu, extraordinara in Fraulein. Ce as vrea sa mai joc? Tot, toate rolurile, daca as putea si ar mai fi timp.
– In tinerete ati dorit foarte mult sa deveniti jurnalista; n-a fost sa fie. Daca ati fi, care care ar fi prima intrebare pe care i-ati adresa-o artistei Ileana Stana Ionescu?
– Ce v-ati dori pe ultima parte a carierei, ce propuneri ati dori sa primiti, ce satisfactii mai doriti sa aveti?
– Raspunsul?
– As dori sa traiesc alaturi de sotul meu, acum implinim 55 de ani de casatorie, atât cât sa-l vedem pe nepotul nostru cel putin scolar. Acum este micut si traieste impreuna cu parintii, in America. Ca propuneri? Sunt foarte fericita când joc, este vital pentru mine. Nu ma pot inchipui in afara scenei.
– Aveti, ca orice mare actor, un public al dumneavoastra. S-a schimbat, a evoluat, va urmeaza? Multi actori tineri mai ales acuza publicul ca nu-i inteleg, ca teatrul s-a schimbat, nu mai jucam toata ziua Caragiale.
– Nu pot sa fac aceasta declaratie, nu ma pot pronunta, eu sunt multumita de publicul pe care l-am intâlnit in ultima perioada a existentei mele, chiar daca aceasta perioada nu este tocmai propice pentru cultura, eu insa sunt optimisa si sper ca toate se vor corecta si lucrurile vor reveni cel putin la normal. Pentru ca doresc, repet, ca pe ultima parte a existentei mele pe acest pamânt, cel putin profesional, sa fie la fel cu ce a insemnat inceputul meu ca artist, cu ce a insemnat intreaga noastra activitate. Vreau sa va marturisesc cu sinceritate ca cea mai mare rasplata pentru un actor este cea care vine de la public. Nu exista teatru fara public.
– Intr-un interviu spuneati ca in teatru trebuie sa intri ca intr-o catedrala. Mai avem catedrale, doamna Stana?
– Domnule draga, generatia mea incearca sa pastreze si sa paseasca cu piosenie pe treptele Catedralei care inseamna Teatrul românesc, si eu scriu teatru cu “T”. Eu am acum marea satisfactie ca joc in trei piese ale dramaturgiei universale, poate este surprinzator pentru dumneavoastra, este vorba de “Gaitele”, “Titanic Vals” si “Idolul si Ion Anapoda”. Socotesc ca este o rasplata a unei stele norocoase, de aceea eu pasesc in fiecare zi in teatru ca intr-o catedrala.
– Cu ce rezista un actor, cu talent, cu pasiune, cu pregatire permanenta?
– Cu toate, domnule. Pregatirea permanenta este o chestiune de care nu te poti debarasa, trebuie sa te pregatesti pentru rolurile pe care le joci, pentru rolurile pe care le pregatesti si, de ce nu, si pentru cele pe care ai vrea sa le joci. Trebuie sa cercetezi tot ce te inconjoara, sa studiezi personajele pe care le interpretezi, personajele colegilor de pe scena, tot ce s-a scris despre rolul tau. Este vorba de o permaneneta cautare, cautare si o sa ai surpriza ca vei avea parte de …surprize permanent. Inveti de la cine nu te astepti si când nu te astepti.
– Pe 11 martie, in Bacau, ce le spunem spectatorilor?
– In primul rând ca sunt fericita sa vin in Bacau, eu am jucat multi ani la Teatrul din Piatra Neamt, cunosc zona, am jucat de multe ori acolo, de aceea cred ca ne vom intâlni cu aceeasi bucurie, cu aceeasi satisfactie pe care am avut-o intotdeauna alaturi de dumneavoastra.

Florina Cercel – Aneta, sefa clanului Duduleanu

Florina-CercelNascuta la 28 ianuarie 1943, in Piatra Neamt. Zodia: Varsator. Studii la Liceul “Mihai Eminescu” din Botosani. Facultate: UNATC, clasa prof. Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan. Peste 100 de roluri în 40 de ani de teatru, film TV si radio.

– Doamna Florina, in “Gaitele”, sunteti Aneta, sefa clanului Duduleanu…
– Da, da, “Gaitele” este un spectacol extraordinar de frumos, de placut, cred ca majoritatea publicului cunoaste aceasta capodopera, textul acestei piese a dramaturgiei interbelice, care este de o valoare uriasa in dramaturgia româneasca, dovada ca au fost si sunt puse in scena si alte spectacole, cu distributii extraordinare. Pentru mine a fost o adevarata piatra de incecare, Aneta reprezinta chiar un mare rol, iti da posibilitatea unei mari creatii, mi-a placut foarte mult ideea regizorului Dan Tudor.
– Toate actritele din rolurile principale au mai jucat in “Gaitele”, dumneavoastra ati mai jucat?
– Sigur ca da, am jucat zece ani Vanda la Teatrul National din Bucuresti, in distributie cu Draga Olteanu Matei, Raluca Zamfirescu, Coca Andronescu, Dinica si Moraru, Florin Piersic, o distributie de zile mari, actori si oameni extraordinari ai teatrului românesc. Mi-era cunoscut textul, partitura, numai ca de data aceasta, impreuna cu regizorul Dan Tudor, am gasit o cheie a universalitatii acestui text. Chiar daca actiunea se desfasoara intr-un oras din Oltenia, chiar daca sunt accente oltenesti in exprimarea noastra, decorul, costumele duc catre o deschidere mult mai mare, conflictul din aceasta piesa il poti gasi in România, dar si in Franta sau Anglia. Deci, asta a fost miza spectacolului, aducerea lui in contemporaneitate, in prezent.
– Nascuta la Piatra Neamt, debut la Galati, multi ani la Timisoara, apoi la Teatrul National din Bucuresti. O viata pe scena, o viata frumoasa, insa presarata si cu destule dureri. Care au fost resorturile care v-au impins mereu inainte, sa o luati de la capat?
– In primul rând pasiunea pentru profesie, cu adevarat a fost punctul de sprijin al vietii mele. Pentru ca aceasta profesie este un har, un dar si, din fericire pentru mine, am avut sansa sa le desavârsesc cu fiecare rol, cu fiecare aparitie pe scena, pe micul ecran si pe marele ecran.
– Scena, film, radio, televiziune, eu am crescut cu teatrul radiofonic, lasam joaca, chiar si cartea, si ma lipeam de radio. Atunci l-am auzit pe George Calboreanu, pe Ion Lucian, Toma Caragiu, Florina Cercel, Draga Olteanu Matei, Moraru, Dem Radulescu, Rebengiuc si multi altii. Ce se intâmpla astazi cu Teatrul radiofonic, chiar si cu teatrul TV?
– Vedeti, si noua ne pare foarte rau ca aparitia noastra pe aceste canale este foarte rara si cerem cu insistenta revenirea la aceste genuri, teatrul radiofonic si teatrul tv. Cei de acolo se plâng de lipsa de bani si au si o oarecare spaima ca nu ar face audienta, lucru contrazis de multe exemple. De la ora unu noaptea, am inteles ca pe un post de radio se transmit piese de teatru, cu o audienta teribila, iar la Televiziune, de câte ori se reiau unele spectacole din arhiva de aur , este o adevarata sarbatoare in casele românilor. Nu inteleg ce-i opreste pe conducatorii acestor institutii sa cuprinda in programe acest gen de spectacol, iar eu nu cred ca este vorba numai de bani…
– Bacaul are un teatru, are spectatori fideli, cunoscatori ai fenomenului…
– Am fost in Bacau la un festival, unul de monoloage, a fost un spectacol minunat si am avut parte de un public desavârsit. Eu când va spun ca publicul ar trebui sa fie mai riguros, ma refer la tineri, la faptul ca ei ar tebui sa simta mai puternic nevoia de educatie prin teatru si prin film. Eu sunt optimista, sper ca vom intra in normalitate. Bacauanilor le doresc sanatate, calm, echilibru si ii invit cu toata dragostea la un spectacol minunat, pentru 2 ore si jumatate de destindere, sa vada actori de marca ai teratrului românesc, intr-o piesa exceptionala.

Rodica Popescu Bitanescu – Zoica

Rodica-Popescu-BitanescuLocul nasterii: Rasuceni, Ilfov (5 august 1938). Zodia: Leu. Actrita a Teatrului National Bucuresti.

– Spuneati cu ceva timp in urma, la un spectacol cu “Gaitele” in Iasi, ca actuala montare are cea mai buna distributie, o mare distributie, ca este un spectacol foarte bun. Va rog sa argumentati, având in vedere ca toti marii actori ai teatrului românesc au jucat in “Gaitele”.
– Noua montare aduce nou in primul rând distributia, o noua distributie pe acelas text genial al lui Kiritescu, o distributie extraordinara, in care colegele mele Ileana Stana Ionescu, Florina Cercel si Olga Delia Mateescu fac niste creatii extraordinare, alaturi de actori tineri, extraordinari in aceasta montare. Majoritatea sunt din Teatrul National. O distributie excelenta, un spectacol foarte bun.
– Acest spectacol este unul si de rezistenta, de mare efort, doua ore si jumatate intr-un spectacol frenetic, treceri de la un registru comic, la unul tragic sau dramatic. Cum va simtiti dupa spectacol?
– Eu sunt obisnuita sa rezist la foarte multe spectacole, sunt obisnuita sa joc doua-trei spectacole la rând, repetitii, emisiuni la televiziune, alte activitati obstesti, relatia cu presa, am permanent de lucru si ma simt foarte bine. Sunt de asemenea obisnuita sa joc si in piesele mele pe care le-am scris, comediile mele, unde tot eu aranjez si decorurile inainte, ma ocup si de lumini, unde ma cert cu colegii si apoi facem spectacolul. Eu personal am o rezistenta foarte mare, am un trecut si o experienta extraordinara in sensul acesta. Joc in comediile mele, toate spectacolele se joaca cu casa inchisa. Comediile mele sunt niste comedii triste, paradoxal, fata de caracterul meu, de aceea lumea râde, lumea râde intotdeauna la necazul altuia. Stiti cele trei piese ale mele care se joaca cu usile inchise: Trei femei de tranzitie, Inca-i bine si comedia romantica Viata de cimitir. Sunt niste povesti adevarate.
– Indraznesc o ultima intrebare: care este secretul longevitatii unui actor?
– Habar nu am! Habar n-am. Cred ca la mine este munca si permanenta legatura cu publicul, eu pentru public joc si pentru faptul ca m-a validat pe mine ca dramaturg. Este foarte important pentru mine ca lumea vine la spectacolele in care joc, ei ma iubesc si eu ii iubesc. Asta ma obliga mult si ma tine tânara. Asta imi doresc si in Bacau, sa vina spectatorii la un spectacol frumos, le garanteaza Rodica Popescu Bitanescu.

Olga Delia Mateescu – Fraulein

Olga-Delia-MateescuNascuta la 6 noiembrie 1949, in Bistrita Nasaud. A studial la Facultatea de Filologie, Sectia Limbi romanice si clasice (1968-1969). În aceeasi perioada începe activitatea la Teatrul studentesc “Podul” I.A.T.C. (1969-1973). Doctorat în Istoria Teatrului (1999).

– In distributia lui Dan Tudor ati primit rolul Fraulein, un rol extrem de greu, de complicat. Ati invatat germana?
– (Râde, râde cu vocea ei de regina) Am studiat pentru rol, a trebuit sa studiez foarte multe dintre cele ce mi se intâmpla, am ajuns sa-mi placa foarte mult gerrmana, chiar ma gândesc sa invat. De altfel, toti actorii au trebuit sa invete “partitura lui Dan Tudor”, care aduce o anume adâncire a textului, in sensul unei intelegeri contemporane, care nu chinuie sub nicio forma intentiile dramei, intentiile dramaturgice, ba, din contra, toate ideile pe care le-a avut regizorul au fost foarte greu de inteles pentru ca erau simple, erau simple si cu o mare adâncime, repet, in sensul intelegerii piesei. Ti se parea ca nu trebuie sa faci aproape nimic pentru a scoate din frumusetea unui mare text din literatura dramatica româneasca, cu adevarat o comoara, un spectacol contemporan. Asta aduce nou, un anume fel de a plonja in adâncime, iar in ceea ce priveste personajul meu este vorba de o armonizare a propriei viziuni cu aceea a regizorului.
– In “Gaitele”, cu multi ani in urma, a jucat si mama dumneavoastra.
– Da, a jucat Vanda mai multi ani. Mama a fost actrita a Teatrului din Bacau, de aceea mi-e foarte drag teatrul din Bacau, acolo am cazut pentru prima oara de pe scara care iese in stânga scenei, catre sala. Ca o curiozitate, si acum este rupta aceea treapta, am vazut recent. Mama juca nu stiu ce spectacol si am tipat atât de tare ca toti actorii s-au oprit. Asa m-am produs din punct de vedere actoricesc in Bacau. Am multe amintiri din vremea aceea. In Bacau am jucat mult in turneu, acolo am jucat pe când se facea Gala monologului dramatic. Bacaul este un oras care mi-a ramas aproape de inima.
– Ce rol n-ati jucat si ati vrea sa-l jucati?
– Doamne, pai daca ar fi sa spun, sunt atâtea roluri pe care am vrut sa le joc, daca ma gândesc doar la Shakespeare, Cehov, ar trebui sa mai traiesc vreo 500 de ani, poate chiar mai mult, ca sa joc tot ce mi-am dorit si imi doresc.
– Dupa o mare cariera de succes pe scena, dupa o viata in teatru, care sunt satisfatiile, multumirile unui actor aplaudat, adulat, intrat in galeria marilor actori români?
– Nu m-am gândit niciodata la satisfactii, insa in momentul in care sunt pe scena, este, pentru mine, cea mai mare fericire, ma intareste psihic si fizic, imi da energia de care am nevoie in fiecare zi. Scena, colegii, luminile, spectatorii, aplauzele, florile, un Bravo! din sala sunt cele mai mari bucurii ale unui artist.

Alte articole