A lovit o tânara pe trecere
O bacauanca a fost implicata, miercuri, intr-un accident rutier in municipiul Iasi. Soferita a lovit o tânara pe o trecere de pietoni din oras, semaforizata, iar in urma impactului victima a fost transportata la spital. Pe asfalt i-a ramas buchetul de flori pe care-l avea in mâna. La fata locului au ajuns politistii de la Rutiera care au demarat cercetari pentru a se stabili cine a fost de vina, pentru ca parerile martorilor erau diferite.
Casa cuprinsa de foc la Sanduleni
Locuinta unui barbat, in vârsta de 66 de ani, din comuna Sanduleni, a fost cuprinsa de flacari de la o soba lasata nesupravegheata, cred pompierii de la Detasamentul Onesti care au intervenit pentru lichidare. Incendiul a distrus toate bunurile din doua camere si a fost stins in mai putin de un ceas, militarii având si ajutorul pompierilor voluntari.
O batrâna a ajuns inghetata la Urgente
O femeie, in vârsta de 67 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, a fost adusa, marti seara, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Bacau in stare de hipotermie cu o temperatura a corpului de doar 32 de grade Celsius si cu un picior rupt. Pacienta a fost incalzita in UPU si transferata ulterior in Sectia de Ortopedie. Se pare ca femeia nu s-a mai putut deplasa si a fost gasita târziu, inghetata de frig.
Oamenii strazii, cazati in Tabara de Sinistrati de la Gheraiesti
Si in aceasta iarna, persoanele fara adapost, care-si fac veacul pe strazile din oras, se pot adaposti atât ziua cât si noaptea, in Tabara de Sinistrati de la Gheraiesti. Autoritatile locale au deschis adapostul iar agentii de la Politia Locala Bacau, ii ridica de pe strazi, daca ii gasesc in timpul patrularilor sau la solicitarea bacauanilor, pentru a nu muri de frig. „Chiar facem apel la cetateni sa sune si sa ne anunte daca au cunostinta de astfel de cazuri pentru a interveni si sa-i transportam pe oamenii strazii la adapost”, a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. Aici ei primesc cazare si o masa calda pe zi. Astfel de adaposturi sunt si in alte orase din judet. „In noaptea de marti spre miercuri au fost cazate in tabara de pe Calea Moldovei din Bacau 9 persoane, alte 15 au fost inregistrate in Adapostul de la Onesti si 4 la cel din Moinesti”, spune cpt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.















