Cu prilejul Zilei Internationale a Copilului, sambata, 4 iunie, ora 11.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacau va avea loc festivitatea de decernare a premiilor celei de-a X-a editii a Festivalului-Concurs de Creatie Literara si Jurnalism „Extemporal la viitor”. Concursul Revistelor scolare organizat de Fundatia Culturala „Georgeta si Mircea Cancicov”, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” si Complexul Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu”. Juriul, alcatuit din Calistrat Costin – presedintele Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania, Dumitru Braneanu, Daniel Nicolescu, Cornelia-Ichim Pompiliu si Victor Munteanu – presedinte, va oferi premii celor mai talentati elevi din învatamantul preuniversitar, autori de poezie, compuneri, proza, teatru, critica literara si eseu, celor mai bune articole de jurnalistica (ancheta, editorial, analiza, cronica, interviu, reportaj, note-stiri), precum si celor mai bune reviste scolare editate în perioada 10 mai 2010 – 10 mai 2011. Totodata, membrii Cenaclului literar-artistic „Avangarda XXII” al scriitorilor profesionisti, autori cuprinsi în antologia Retrospective 2 aparuta la Editura Fundatiei Culturale Cancicov, vor citi poezie din creatia proprie. Manifestarea culturala va fi prefatata de un interesant si original program artistic oferit de solisti ai Liceului de Arta „G. Apostu”, ai Ansamblurilor Folclorice „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, „Ciobanasul” al Scolii „G.M. Cancicov”, „Saratelul” din Sarata, “Ca La Noi” si de Grupul Folk „Scoala Stelutelor”. Spectacolul va beneficia de interpretarea solistei Iuliana Pîntea, iar Festivalul îl va avea ca invitat special pe bacauanul Anton Achitei. (G. Baltatescu)















