– interviu cu Adrian Jicu, lector. dr. la Universitatea “Vasile Alecsandri”, Facultatea de Litere, redactor al Revistei ATENEU

– Acum când noi stam de vorba, natiunea il omagiaza pe Eminescu (miercuri, 15 ianuarie – n.n.), poetul tuturor românilor, poetul national, Luceafarul poeziei românesti, geniul de la Ipotesti, poetul universal, cum a spus Calinescu. Care sintagma o folositi la cursuri, in discursurile publice, in scrierile ce poarta semnatura Adrian Jicu?

– Niciuna, niciuna pentru ca ideea mea, ideea mea!, este ca s-a ajuns la tot felul de exagerari, pâna la urma de asta a avut parte Emiescu dupa moarte, si intr-un sens si in altul, si delatori si oameni care l-au ridicat in slavi. Marea problema este ca in ceea ce priveste cursurile, modul in care ne raportam astazi la Eminescu, sunt tocmai aceste clisee, care pun o bariera intre noi si Eminescu. Ne multumim sa folosim niste sintagme consacrate, intrate si in manualele scolare si in discursurile publice. Eu asta le spun studentilor, o afirm si in discursurile publice, trebuie sa ne debarasam de aceste clisee, sa cautam, sa avem o raportare directa cu el, nu numai prin intermediul unor formule promovate de critici sau de media, eu incerc sa ma feresc de aceste sintagme care au dat nastere unor situatii rizibile. De aceea, eu cred ca Eminescu trebuie citit si recitit.

– De-a lungul anilor s-au scris milioane de pagini despre Eminescu, unele de foarte buna calitate, analize serioase, bazate pe argumente, asezate in context. George Calinescu i-a rezervat 37 de pagini in a sa Istorie a Literaturii…, au scris Iorga, Vladimir Streinu, Iorgu Iordan, toti marii critici din diferite perioade ale istorie noastre literare. Ce recomanzi ca bibliografie studentilor?

– Un raspuns greu, bibliografia este enorma, eu le recomand inainte de toate, cum am spus, sa-l citeasca pe Eminescu, sa se duca direct la text, dupa care pot consulta o bibliografie critica, deoarece au nevoie de asemenea referinte sa-i ajute sa inteleaga. Eu le recomand Calinescu, ne place sau nu ne place ramâne numarul unu in ceea ce numim eminescologie, atât ceea ce inseamna biografie, cât si ceea ce inseamna opera sa, si, punctual, la tema, le recomand Sanielevici, Eugen Simion, Camil Petrescu, dar si scrieri mai recente. Tinând insa seama de nivelul studentilor, vreau, nu vreau, bibliografia o adaptez permanent. Bibliografie exista, problema este, sa o spunem clar, nu are cine sa o citeasca.

Demers impotriva iluziei

– O parte importanta a operei lui Eminescu este publicistica, mai putin cunoscuta de publicul larg. Ultima carte semnata de Adrian Jicu “Coordonate ale identitatii nationale in publicistica lui Eminescu. Context românesc si context european” abordeaza tocmai acest subiect, ea a fost bine primita de critica, am retinut sintagma universitarului iesean Bogdan Cretu: “cartea este un demers impotriva iluziei”, altii au vorbit chiar despre curaj, despre abordare stiintifica. Puteti decripta continutul acestei interesante afirmatii?

– Intrebarea se leaga de ceea ce am pus la inceput, este o pledoarie impotriva cliseelor. Noi, fascinati de cultul, de mitul Eminescu avem tendinta de a-l venera fara sa-l citim. Tocmai acest lucru am incercat sa fac, sa-l recitesc pe Eminescu, acum avem acces, prin publicarea tuturor manuscriselor eminesciene, la sursa, pe de alta parte este vorba de libertatea de opinie, câstigata dupa 1989. Iluziile sunt cele cu care am fost hraniti, si inainte si dupa 1989, in ceea ce il priveste pe Eminescu. Prin titlul cartii am incercat, având in vedere polarizarea criticii de care am vorbit, sa ma postez la mijloc, sa fiu cât am putut de obiectiv. Am vrut sa spulber iluziile, ale noastre, dar si ale lui Eminescu insusi, care credea ca prin scrisul sau poate schimba societatea româneasca (de aceasta boala suferim si noi, ziaristii de astazi), pe de alta parte, citindu-l pe Eminescu constati ca nu era un visator, un tânar cu plete in vânt, romantic, cu capul in nori; Eminescu era cu picioarele pe pamânt, un ziarist extraordinar, care se documenta extrem de minutios. Utopia lui rezida din faptul ca de multe ori a fost lasat in offside, nu a avut acces la informatii esentiale, de aceea unele scrieri ale sale par depasite, caraghioase chiar. Opinia mea este ca Eminescu a fost folosit pe post de berbece ideologic. Au avut nevoie de el sa loveasca in dusmanii externi si interni, când nu a mai putut fi controlat, când nu au mai avut nevoie de el, l-au tras pe linie moarta. Este o opinie.

– Adrian Jicu este un produs suta la suta al universitatii bacauane, 35 de ani, lector, doctor, critic literar, gazetar de atitudine, taur, ambitios, hotarât, om de cuvânt, indaratnic, cum imi spunea un confrate, insa nu stiu nimic despre adolescentul Jicu.

aj

– Da, sunt absolvent al Universitatii “Vasile Alecsandri”, ulterior am facut un master la Iasi, lucrarea finala a fost “Literatura comparata, teoria literara si antropologie culturala”. Sunt bacauan, am urmat Scoala nr. 10, una foarte buna, dupa cum s-a dovedit, am continuat la aceasta scoala la insistentele tatalui meu, un om simplu, muncitor, eram, deci, cu o origine sanatoasa, cum s-ar zice, care punea mai presus cartea decât ceea ce imi trecea mie prin cap. Imi placea fotbalul si doream sa ma transfer la Liceul sportiv. A fost momentul decisiv pentru ceea ce aveam eu sa devin. Am urmat Liceul “Patrasanu”, in prezent Colegiul “Gheorghe Vranceanu”, unde am avut câtiva profesori grozavi, grozavi. Eram la matematica – fizica, engleza intensiv, tatal meu ma vedea profesor de matematica, insa aici l-am dezamagit, nu ma descurcam la fizica, la chimie. Am descoperit cititul prin clasa a X-a, l-am avut profesor pe domnul Mihai Nistor, mi-am dat seama ca nu sunt facut pentru matematici, imi mai placea istoria, am avut la gimnaziu o profesoara foarte buna, doamna Grigoriu, apoi la liceu pe doamna Berceanu, insa nefiind sectie de istorie in Bacau, am dat admitere la Filologie.

Sunt adeptul introducerii examenelor de admitere

– Ai vorbit de descoperirea lecturii. Ce inseamna acest lucru, este important pentru un copil, pentru un elev, sa stie ce si cum sa citeasca. Cititi, ne spun toti, dar ce citim?

– Sigur ca este important. Eu am prins si o conjunctura buna, era prin anii ’90 când inca se facea scoala, scoala serioasa, când manualele erau manuale, profesorii profesori, si sa nu o uit pe doamna profesorara Rodica Miron, care chiar daca era orientata mai mult pe lingvistica, pe gândire sistematica, logica, gramatica, a stiut sa-mi dezvolte apetitul pentru lectura. Intrebarea dumneavoastra este justificata: Cum sa-i orientam pe copii. In primul rând acest lucru se face in familie, acasa, insa cum parintii nu pot, nu au timp, lasa acest lucru pe scoala. Scoala, la rândul ei spune ca nu poate, face apel la programa, la timp si intram intr-un cerc vicios, din care are de pierdut are elevul. Cititul vine si dintr-o necesitate interioara, insa sunt importanti si invatatorul, si profesorul, si parintii, care pot sa te canalizeze spre lecturi de buna calitate. Pofta vine mâncând, cititul vine citind.

– Domnule profesor, de mai multi ani s-a renuntat la examenele de admitere in invatamântul superior, in liceu. Consecintele, se afirma, au inceput sa se vada, se apreciaza ca una ar fi scaderea calitatii materialului uman din amfiteatre. Cum apreciati aceasta asertiune si, daca puteti, va rog sa va pronuntati: cu examen sau fara examen?

– Este un adevar in ceea ce spuneti, nivelul este scazut in amfiteatre, dar nu numai la studenti, ci si la profesori, la unii profesori. Este, daca vreti, o problema de sistem, ajungem si aici. Ajungem la acelasi cerc vicios: daca studentii mei, elevii mei, in general, sunt slabi si eu sunt slab. Daca ei sunt buni, pun presiune pe mine ca profesor, ma sileste sa ma ridic la un alt nivel. In ceea ce priveste chestiunea examenului, ea este una mai veche, care s-a acutizat prin anul 2000, de când a inceput declinul. Cauzele sunt multiple, nu este timp sa le epuizam, dar este vorba de o aliniere la trendul european, la sistemul Bologna, implementat gresit, de altfel Occidentul cauta – si el – alte variante. Acolo selectia este insa foarte riguroasa, vedeti si conditiile pe care le pun viitorilor studenti care pleaca de la noi. Dincolo de orice argumente, discutii, eu sunt adeptul introducerii examenului de admitere. Daca vrem sa avem un invatamânt superior serios, consistent, valoros, mai devreme sau mai târziu vor fi introduse examenele.

– Profesorul Jicu este un bun orator, l-am auzit, l-am ascultat in multe ocazii, in suficiente ocazii, pentru a-mi sustine afirmatia, ati primit aplauze la scena deschisa. Este vorba de talent, educatie, de studiu?

aj2

– Ma puneti intr-o situatie ingrata sa vorbesc despre mine. Va spuneam ca profesorul este si un pic de actor. Nu o spun doar eu. Te prezinti la catedra, in amfiteatru, in fata unui auditoriu divers, la ore uneori imposibile, cum este aceasta când vorbim noi. Este si ceva studiu, ceva calcul, insa eu ma pregatesc, nu-mi permit nici macar la o scoala cu clasele I-IV sa ma duc nepregatit. Practic mie imi place sa ma joc, sa ma adaptez la auditoriu, daca nu stii acest lucru, risti sa vorbesti singur. Am asistat la atâtea discursuri, prelegeri, tinute de oameni cu nume, cu renume, unde nu s-a realizat comunicarea, co-mu-ni-ca-rea. Un lucru banal am zice, dar nu-i.

Avem obligatia sa onoram mostenirea culturala

– Care a fost traseul dupa terminarea facultatii?

– Am predat, daca se poate spune asa la o gradinita, eram in facultate, mai câstigam un ban, ii invatam limba engleza. Am luat-o de jos, insa este foarte greu, nu mi-am inchipuit ca poate fi asa de greu, poate de acolo am invatat sa ma joc. Am ore la liceu, tin foarte mult la aceste ore, elevii sunt mai vii, mai curiosi, indrazneti, mai deschisi, au curaj, fata de studenti care sunt aproape blazati. Am sustinut concurs si am primit post la scoala din Serbanesti, deoarece am dat un alt concurs, era atunci un experiment cu scoli pilot, am luat la Scoala 29, am functionat o luna, dupa care am dat concurs la Facultatea de Litere, unde sunt si acum.

– Lector, gazetar, colaborator la mai multe reviste din tara, scriitor, insa va ramâne timp si pentru a fi prezent in cetate. Sunteti printre putinii universitari pe care ii intâlnesc la diferite manifestari culturale de prestigiu, la televiziuni, in scoli, un om al cetatii, nu-i timpul doar pentru biblioteca?

– Uneori ma intreb si eu, dar inca nu-mi raspund, imi place. Deocamdata o pun pe seama tineretii, a entuziasmului, daca sunt chemat, invitat, imi place sa cred ca este nevoie si de mine. Inca n-am puterea sa refuz, asa sunt facut, unele sunt obligatii, altele, cele mai multe, din placere…

– …altele pentru bani…

– …da, si pentru bani, nu putem trai numai cu iluzii, stim cu totii cum se câstiga din cultura, deocamdata o fac, alteori imi reprosez ca o fac in detrimentul familiei, a copiilor, am doi copii mici, unul la gradinita, altul in clasa a II-a, sotia este profesoara la Scoala 10, acolo unde am invatat eu. Am fost colegi de facultate, am trait si traim o frumoasa poveste de dragoste, de viata, ne intelegem, dar mai ales ma intelege si ma sustine, asa cum o fac si eu.

– Am mai spus-o si mai inainte, sunteti si un gazetar foarte bun, incisiv, obiectiv, cititorii va gasesc semnatura in Revista ATENEU, in alte publicatii prestigioase. In redactia de la ATENEU au lucrat mari personalitati ale culturii bacauane si nationale, Radu Cârneci, Ovidiu Genaru, Sergiu Adam, George Genoiu, Constantin Calin, Calistat Costin, Vlad Sorianu si multi altii, fara a uita ca revista a fost infiintata de Grigore Tabacaru si George Bacovia. Nu ard scaunele, nu va inhiba spiritul lor, mai sunt semne ale trecerii lor prin redactie?

– Ca sa glumim, nu mai sunt acele scaune, insa spiritul a ramas, ne simtim datori sa incercam sa pastram acel spirit, insa in alt context. Paradoxal, revistele de cultura inainte de 1990 traiau mai bine, surprinzator sau nu, cu toata cenzura viata in redactie era mai vie, oamenii de care am vorbit, dar si altii mentineau prin spirit, prin creatie o atmosfera similara marilor reviste din Capitala. Am auzit, am citit, am vorbit cu fosti redactori care mi-au povestit de acea perioada, este o incântare sa-i asculti pe Adam, Costin, Genaru, sa-l citesti pe Constantin Calin, profesorul meu, mentor si model. Tocmai asta s-a pierdut, capitalismul a venit cu alte repere, s-a produs o oarecare instrainare, multi redactori, colaboratori scriu acasa, trimit materialul si s-a terminat. Viata este mult mai trepidanta, timpul are alt pret si, uneori, ai impresia ca are si o alta dimensiune. Aproape toti avem si alt job, ne intâlnim la sedinta de sumar, nu-i ca intr-o redactie a unui cotidian. Lumea se schimba si, normal, si noi dupa ea. Anul acesta se implinesc 50 de ani de la aparitia seriei noi a revistei, avem acest sentiment de apartenenta, avem obligatia sa onoram mostenirea, sa ducem mai departe spiritul si numele revistei. Nu-i deloc usor. Suntem un colectiv tânar, dupa unii suparator de tânar, Carmen Mihalache, Marius Manta, Dan Persa, Violeta Savu, Stefan Radu, apoi Ion Fercu, Ioan Danila, Vasile Spiridon, Stefan Munteanu, Gheorghi Iorga, Liviu Danceanu si multi altii care semneaza in revista.

Putine voci mai sunt sustinute si de coloana vertebrala

– N-am vorbit, si nu putem ocoli subiectul, despre critica, despre critica literara, o specie aparte…

– …pe cale de disparitie…

– …prin natura meseriei particip de multe ori la lansarea unor carti, citesc cronici in reviste, insa de multe ori plec de acolo dezamagit. O critica, daca-i putem spune asa, de complezenta, laudativa, fara un semn de intrebare, macar unul de mirare. Ce se intâmpla, domnule profesor?

– In cea mai mare parte aveti dreptate si aceasta atitudine ar putea deveni o piatra de moara legata de gâtul criticii. Criticul literar se condamna singur la moarte tocmai prin indepartarea de la misiunea lui. Critica, la origini, inseamna a judeca. Mai adaugati si faptul ca sunt critici de serviciu, se mai practica genul de critica bazata pe prietenii, afinitati de grupare literara. Spunea Vlad Sorianu prin anii 2000 ca el nu se mai duce decât la cartile bune. Este vorba de etica, de autoconservare a numelui, a verbului. Se scrie atâta literatura, atâta maculatura de te sperii. Putine voci mai sunt sustinute si de coloana vertebrala, de pragmatism, de cultura, de regulile criticii si primul nume pe care vi-l pot spune acum este cel al domnului Constantin Calin. Acest lucru incerc sa-l fac si eu de câtiva ani. Daca n-ar interveni “corpuri straine”, ar fi normal sa invinga ratiunea. Deschideti mereu teme care, fiecare in parte ar merita o discutie mai larga.

– Trebuie sa incheiem interviul, nu inainte de va supune discutiei o ultima tema: eu sunt elev in clasa a XI-a si vreau sa ajung la Facultatea de Litere, ce imi spune profesorul Jicu pentru a ma convinge?

– Un caz fericit, un elev din clasa a XI-a stie deja ca vrea sa faca filologie! In primul rând trebuie sa stie sistemul, ce-l asteapta dupa ce termina studiile. Este extrem de important sa fie informat. Sunt la vârsta viselor, a entuziasmului, este normal, multi sunt determinati de parinti, de exemplele de lânga ei, de modele istorice. Eu le spun pragmatic: gânditi-va ce va asteapta, ce veti face dupa, decizia nu este pentru o zi, pentru un an, ci pentru toata viata. Eu nu pot sa vând iluzii. Sigur, dupa aceea urmeaza indeplinirea criteriilor stabilite de fiecare universitate, facultate, dintre care unul la care eu tin este ca viitorul student sa stie carte, limba româna, gramatica, o cultura generala solida, deoarece in facultate nu prea mai este timp de dadaceala.

Alte articole