Dansul popular românesc, atât de variat ca stil, tempo şi ritm, este o manifestare plină de forţă şi vitalitate ce exprimă specificul, obiceiurile şi tradiţiile fiecărei regiuni în parte, reflectând trăirile, sufletul şi istoria noastră ca popor.

Fie că îl dansezi acasă, în familie, la hore în sat sau pe marile scene naţionale sau ale lumii, dansul popular a rămas viu şi curat mii de ani, păstrat şi dus mai departe de tineri, care, cu dragoste, talent şi muncă ni-l dăruieşte într-o explozie de bucurie, culoare şi măiestrie. Pe unul dintre aceşti tineri îl cunosc de mult timp, este dansator profesionist la Ansamblul Folcloric „Busuiocul”.

El este Eduard Claudiu Roca, are 25 de ani, dansează încă din şcoala primară, iubeşte dansul popular, muzica, teatrul, robotica, călătoriile, sportul. Nu face clasamente, fiecare pasiune îşi are locul ei în sufletul şi inima lui. Este licenţiat în Inginerie, specializarea Mecatronică şi Robotică, dar şi al Departametului de Pregătire a Personalului Didactic. În prezent este masterand, anul II, la Facultatea de Inginerie, specializarea Mecatronică Avansată.

A beneficiat şi de un stagiu de pregătire în SUA, unde a şi lucrat, fiind camerist, ospătar, îngrijitor, animator socio-educativ. Fire comunicativă şi deschisă, Claudiu Roca se implică şi în activitatea de voluntariat, atât la Liga Studenţească, cât şi la Crucea Roşie sau Oratoriul Don Bosco. Serios şi responsabil, Claudiu priveşte viaţa cu maturitate, visează şi speră… (Gh.B)

„De când mă știu am avut dorința de a urca pe scenă, eram la gradiniță și aveam diferite reprezentații, piese de teatru sau pantomimă și țin minte că dintre toți colegii mei eu eram singurul care nu avea trac pe scenă și care își ducea rolul până la capăt. Acesta a fost începutul pasiunii mele pentru scenă, dar pasiunea pentru dansul popular a venit mult mai târziu. Eram în clasa a III-a, iar un profesor de geografie din şcoală, Mitică Pricopie, conducătorul Ansamblului «Ciobănaşul», a venit și în clasa din care făceam parte în căutare de dansatori.

Nu mai țin minte dacă era la modă atunci, dar știu că mulţi dintre colegii mei împreună cu mine am ales să facem parte din ansamblu, un simplu moment care avea să ne schimbe vieţile, şi nu spun asta pentru a exagera, ci doar din cauza faptului că mulţi dintre ei dansează și astăzi.

Pe măsură ce creșteam dansul pentru mine devenea un fel de terapie pentru suflet, prin artă, prin dans, aveam ocazia să exprim ce nu puteam exprima prin cuvinte, când dansez mi se goleşte mintea, rămân doar muzica, eu şi dansul. Și mai frumos este când dansezi în pereche sau într-un colectiv, și nu e vorba că se stabileşte o conexiune psihică între toți cei care danseză pe scenă, ci pur și simplu simți că împărtășești cu cei de lângă tine bucuria dansului.

Când mi-am dat seama că publicul reacționează la felul în care transmit tot ceea ce trăiesc pe scenă mi-am impus să fiu un bun dansator, dar şi un bun actor, problemele sau grijile pe care le aveam înainte de spectacol trebuiau lăsate în spatele scenei, pentru a oferi publicului un spectacol cât mai frumos, autentic, spectaculos, de care să ne mândrim cu toții. Nu a durat mult și am început să dansez în Ansamblul Folcloric Profesionist «Busuiocul», desigur am fost impresionat de complexitatea dansurilor și mișcărilor datorită nivelului superior de dans ce impunea foarte multă muncă: ore, zile, luni, ani.

Primele dansuri pe care a trebuit să le învăţ au fost cele din zona Moldovei, din judeţul Bacău, cum sunt Hora, Sârba, Hangul, Bătuta, Corăghiasca, Floricica, Ruseasca, Cărăşelul, Polca etc, dansuri de o vitalitate şi o anume spectaculozitate, din care nu lipsesc poezia, povestea, viaţa oamenilor, dragostea, necazul, bucuria, toate redate pe scenă exact cum le-am moştenit de la bătrânii şi părinţii noştri, desigur cu o coregrafie de spectacol.

Fiind un ansamblu profesionist, cu o activitate permanentă, suntem invitaţi să susţinem spectacole şi în alte localităţi din ţară, astfel că, în turnee, a trebuit să introducem şi dansuri din acele zone, din Ardeal, Banat, Oltenia, este un semn de respect pentru public, dar şi o dorinţă de cunoaştere, de perfecţionare a meseriei de dansator.

Ansamblul Folcloric «Busuiocul» este foarte activ în ceea ce priveşte promovarea tradițiilor românești, a ajuns la un înalt grad de profesionalism, fără a eluda autenticul, de aceea spectacolele noastre au fost preluate de diferite televiziuni, mai ales de Televiziunea Română, susţinând de-a lungul anilor şi foarte multe spectacole în ţări precum Danemarca, Franța, Italia, Rusia, Dubai, Belgia, Croația, alături de alte ansambluri şi formaţii din lumea întreagă. Făcând parte din acest ansamblu, am avut ocazia să fiu martor şi să văd, să simt cât de bine este privit folclorul românesc de către proprii săi locuitori, dar și în afara țării, exemplu recent fiind spectacolele de la Moscova și Sankt Petersburg, unde am primit cele mai frumoase aprecieri, pentru noi, dansatori, membri ai orchestrei, solişti, dirijori, coregrafi aplauzele fiind răsplata muncii, măiestriei şi talentului. M-aţi întrebat care sunt secretele acestor reuşite.

La fel ca orice alt colectiv, succesul Ansamblului «Busuiocul» se datorează în primul rând domnului maestru coregraf Petre Vlase, dar și fiecărui membru care își duce la bun sfârșit îndatoririle și responsabilitățile. Eu am descoperit că pentru a fi un bun dansator trebuie să ai o etică a muncii, îți trebuie talent, ureche muzicală și condiție fizică, însă fără foarte multe ore de muncă, de repetiţii, pentru a ajunge la perfecţiune, nu aș fi putut reuși. A fost şi este şansa mea de a face parte acest minunat ansamblu.

Pe lângă dans, nu-mi neglijez studiile, fiind licenţiat în Inginerie, specializarea Mecatronică şi Robotică, la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău, dar şi a Departamentului de Pregătire al Personalului Didactic. Acum sunt în anul II la master, specializarea Mecatronică. Pot spune că am ales două drumuri foarte diferite, dansul și ingineria au în comun doar munca colosală care trebuie depusă pentru a activa în domeniu.

Pentru că îmi place să trăiesc cu pasiune și pentru că îmi place să dau diverse reprezentații astfel încât cei din fața mea să uite de probleme, am învățat recent să cânt la chitară, doar aşa mă pot acompania, deoarece îmi place să cânt, se spune că am o voce bună, frumoasă. După părerea mea o persoană ar trebui să se implice în comunitate mult mai mult, pentru dezvoltarea sa personală, dar și pentru binele comunității în care trăieşte, din această cauză am căutat mereu să folosesc timpul mereu constructiv, ajungând la un moment dat să am un loc de muncă, două facultăți, dar și să mă dedic voluntariatului, o activitate nobilă, care, la noi, este abia la început.

Sunt fericit şi mulţumit, Ansamblul «Busuiocul», colegii mei, directorul lui, un om deosebit, un profesionist desăvârşit, a fost și este un mediu în care pot învăța și în care mă pot dezvolta ca persoană, chiar dacă este un loc de muncă, pentru mine este doza de aer proaspăt de care am nevoie zilnic.”