Actrita Firuta Apetrei m-a invitat in foaierul Teatrului pentru interviul pe care i l-am solicitat. aAici vin de 30 de ani, aici ma simt cel mai bine”. Vorbim in soapta, in Sala mare este un spectacol pentru copii. Pe scena, Firuta Apetrei ocupa tot spatiul cu volubilitatea ei, cu vocea, mai ales cu vocea. Acum se pierde intr-un colt de canapea, se acopera cu mainile. Numai ochii ii stralucesc. Si zambetul strengar. aDe ce zambesti?”, ma intreaba. Am zambit? Nu stiu, insa ii marturisesc ca am uitat toate intrebarile pe care vroiam sa i le pun.
Actul I: Ce-i aia talent?
– Eu nu uit niciodata replicile, stiu foarte bine ce am de facut. Ma pregatesc foarte bine, nu pot sa ies pe scena fara sa stiu textul, pentru un actor este vital, important, dar mai importante sunt, pentru noi actorii, relatia, starea, dincolo de text. (Ii spun ca mai este sufleorul). Nu, pentru mine nu exista decat la repetitii, in timpul spectacolului nu-l aud, poate sa strige, eu ma concentrez pe partener, pe spectator, pe urmatoarea replica, pe miscarea din scena.
– Am vazut pe site-ul Teatrului ca ati jucat in 30 de roluri importante. Pentru un actor sunt roluri importante si mai putin importante?
– Nu stiu ce-i trecut acolo, nu ma pasioneaza calculatorul. Cred ca au trecut doar rolurile in care am jucat personajele principale. Am avut mult mai multe roluri, am avut pise in care am jucat doar un rolisor, cum a fost in Titanic Vals. Pentru fiecare ma pregatesc la fel. Depinde de cate piese se monteaza, daca te potrivesti pe rol, daca simti ca poti fi sau nu poti fi. Depinde de varsta, potential, este mult mai complicat. Un actor trebuie sa stie sa joace bine si rolul unui copac. El poate fi un copac!
– (Incerc sa intru si eu in rol). Caragiale spunea ca talentul este putin si lumea este multa…
– … Nu, nu stiu. Cine stie sa defineasca talentul? Ce-i aia talent? Eu nu stiu. Imi place ce vad pe scena, imi place foarte tare acel actor… (Este un mod de a exprima altfel, decat noi toti, un rol, o stare, o traire, incerc eu o definitie.). Ha, ha! Da. Tu ai spus-o. Talentul este ceva pe care eu nu-l pot defini. Probabil ca este o combinatie de mai multe atribute, de experienta, de cultura, de sensibilitate, de perceptie a lumii, a vietii, de a cunoaste realitatea, da, zic eu, nu stiu. Nu-i ca in matematica. La noi intervine inefabilul, vocatia, trairea, sufletul, da, cine masoara vocatia? Eu am ceva ani si nu stiu ce estea talentul.
– Ati dat la teatru. V-ati nascut in satul Frumoasa, in comuna Balcani, de ce nu v-ati facut invatatoare, croitoreasa?
– Este o poveste… frumoasa. Aveti timp? Va pot povesti. Vroiam sa ma fac actrita, balerina (da, balerina, ma gandesc rapid! O vad zburand in Lacul Lebedelor. Mica, fragila, abia o mai zaresc in lumina slaba din foaier), cantareata. Era “Cantarea Romanie”, lucram suplinitor in invatamant si trebuia sa ne prezentam la competitie. Eram mica vedeta a satului, m-a vazut, din juriu, fostul director al Teatrului Bacovia, Traian Valeriu, caruia ii port un respect deosebit, m-a chemat la teatru, nu m-am dus, am uitat, si a venit el, cu un regizor, la Frumoasa, am dat o proba si m-a angajat. Aveam 19 ani. Am dat, cred, de sapte ori examen la Cluj, la Teatru. Erau doar cate doua locuri la fiecare categorie, baieti si fete. Jucam, invatam, mergeam la examene, jucam, traiam, nu?
Actul II : Actorul este nemuritor
– S-au dat mii de definitii teatrului. Ce este teatrul? Incercati si dumneavoastra o definitie?
– Nu, suntem in teatru. M-am gandit si eu sa dau o definitie. Nu stiu, na, nu stiu. Ca teatrul este viata, si viata este un teatru. S-a mai spus. Eu cred ca actorul are o disponibilitate de a trai intens si, mai mult, de a trai mai multe vieti intr-o viata, n-am zis-o numai eu, dar asta e. Oamenii au nevoie de teatru, si eu am nevoie de teatru, si eu vreau sa fiu spectator, nu vreau sa fiu numai pe scena. Ca spectator vreau ca teatrul sa ma faca sa uit de cotidian, sa ma duc in alta lume. Daca n-as fi actrita, de ce as avea nevoie de teatru, de spectacol? Probabil din aceleasi motive. Sau poate din cauza fricii de moarte. Sau poate din dorinta (vezi: vanitate, orgoliu) de a crede ca noi suntem nemuritori, teatrul ne ajuta sa intelegem ca suntem nemuritori. Cred ca este aiurea ce spun, da…
– Moartea incepe cu nasterea… Este tragic…
– Da, ne nastem ca sa murim. Nu este tragic, pentru ca moare corpul, daca putem gandi asa si ca sufletul este nemuritor, nu este tragic deloc.
– Vorbeam de spectator. Cum vede actrita Firuta Apetrei spectatorul, ca pe un prieten, un colaborator sau ca pe un strain?
– Din moment ce vine in sala, inseamna ca il intereseaza, nu? Vrea sa vada spectacolul, vrea sa vada si sa auda ceva, vrea sa fie purtat in alta lume si atunci tu ii oferi acel ceva, il ei ca martor, dar el devine si partenerul tau. Nu vine degeaba. Eu ma uit in sala, ii vad, ii simt, multi, putini, sunt spectatorii mei, ai nostri. Aseara am avut sala plina. Oamenii vin la teatru. Vin si ei cand pot, cand au chef, cand au bani, disponibilitate. La teatru nu vii oricum, zici acum ma duc la teatru, cum spui ca te duci la piata. Sunt si zile mai grele, insa eu joc cu aceeasi pasiune, nu ma uit in sala, nu-i numar. Noi traim pentru spectatori, lor le daruim in fiecare seara ceva din noi si ei stiu asta. Ce bucurie mai vrei?
– Ati jucat Mama Ortansei, intr-o piesa a lui T. Mazilu. Sunteti si in viata mama a doi copii.
– Am doi copii, copii obisnuiti, sunt studenti la Bucuresti, Razvan studiaza pianul, Alexandra face actorie, este in ultimul an, ea a reusit din prima, eu am pregatit-o (rade frumos, cu bucurie retinuta, bucurie pe care numai o mama o poate exprima).Sunt foarte mandra de ei. Nu-i usor, nu a fost usor. Amandoi au ales sa fie artisti. Poate si noi, eu si Dinu, le-am dat cate ceva. Poate. Nu stiu.a Vreau sa fiu bunica, sa am nepoti, stranepoti si vreau sa joc in Vizita batranei doamne. Stii piesa?
– Sunteti o femeie puternica?
– Da, sunt o femeie puternica. Chiar daca nu stiu ce inseamna sa fii puternic, pentru mine sa fii puternic inseamna sa accepti tot ceea ce iti vine de la viata, si nu ma refer numai la bine. Viata este o experienta nesfarsita, de la care mereu inveti. Eu sunt puternica din curiozitate, vreau sa vad ce se intampla, ce-ti ofera viata. Nu sunt o fire dramatica. A fi puternic inseamna sa nu te temi de moarte, sa o accepti. Eu cred intr-o forta de unde venim si catre care ne ducem. Femeia este mai puternica decat un barbat, chiar daca barbatii conduc lumea. Acei barbati au fost nascuti de o femeie, sunt educati de o femeie si are grija de el tot o femeie. Face copii si tot ea ii creste. Femeia are grija de casa, isi infrange visele, necazurile, durerile, pentru ca in casa sa fie armonie. Da, sunt o femeie puternica.
Actul III: Nu privi in urma cu manie
– Dupa 30 de ani de teatru priviti inapoi cu manie sau cu intelegere, cu ingaduinta ?
– A, am jucat intr-un rol in “Priveste inpoi cu manie”. Stiu eu ce sa zic, nu m-am gandit serios, nu am avut timp. Am mai multe piese inregistrate, le revad si am puterea sa ma sanctionez. Am senzatia ca multe roluri le-as juca mai bine acum, dar nu mai am varsta. Sunt mereu nemultumita de mine. Imi place sa joc, nu stiu de ce. Nu va pot spune cum fac un rol, cum ma pregatesc. Ma gandesc la pesonaj, nu dorm noaptea, ii mai dau un ghiont, il trezesc, ma gandesc acasa, pe strada, la replici, la infelxiuni, la situatii. Imi plac regizorii care ma lasa sa joc. Nu privesc in urma cu manie, imi iubesc trecutul.
– Se poarta actrita dezbracata pe scena?
– Ei, si tu! Dar nu ca se poarta, este prost inteles. Daca acel rol este de asa factura, care este problema? Daca personajul este in casa la ea, in tinuta lejera, doar n-o s-o imbraci in cojoc. Sunt intamplari din viata, noi aratam viata. Sa nu fim mai pudici decat ne sta bine.
– Vi s-a intamplat sa pregatiti o piesa si sa nu mai jucati?
– Da. Am cazut la repetitie cu o saptamana inainte de premira si mi-am rupt coloana vertebrala. Am avut ruptura cu tasare. Jucam Arlechino, un rol de barbat, faceam toate cele pe scena, in 1998, m-au dus la spital si era pericolul sa paralizez, am avut noroc cu 2-3 milimetri. Eu am zis ca nu o sa paralizez niciodata, ca eu nu am timp de asa ceva, nu pot sa-mi permit asa ceva, aveam doi copii mici, tatal lor era mort si nu aveam voie sa paralizez, sa raman fara picioare. Am revenit. Iata-ma, sunt vie! (Se ridica si face doua piruiete). Actorul trebuie sa fie putin misterios, viata lui nu-i mai apartine in totalitate, a daruit o parte celorlalti, el se lasa descoperit putin cate putin. Uneori se joaca pe el insusi. Nu? Ca in viata.
Actul IV: Sa te golesti de gol
– Cum se intretine acel mister? Cu ce se hraneste actorul?
– (Ramane descumpanita. Pare a nu intelege intrebarea. Nu dureaza mult). Suntem platiti prost. Domnule, ma irita ca nu pot sa-mi platesc intretinere, din salariul asta nu pot sa-mi achit darile la stat, sa-mi intretin copiii la facultate. Nu am cum. Eu, care sunt mai in varsta, am toate categoriile, dar colegul meu, care a terminat de patru ani are un salariu mizerabil, este umilitor sa traiesti cu 500 de lei pe luna. Nu-i jenant? Nu-i trist? E foarte trist. E o nepasare totala pentru cultura in general. Nu se mai gandeste nimeni ca omul, omul in general nu poate trai fara cultura. Nu poate. [ad#stire] Chiar si cel care nu vine la teatru, tot teatru vede la televizor: filme, dansuri, muzica, spectacole, poezie. Toate se fac cu actori, muzicieni, dansatori. Luati muzica, teatrul, filmele de la televizor si sa-mi spuna mie cineva la ce se uita! Raman stirile de la ora cinci. Spectacolul este altceva, el te inobileaza, te scoate din cotidian, te face sa visezi, sa gandesti, sa te golesti de gol si sa te infrupti, macar o zi, o ora, doua, din ce li se dadea doar zeilor.
– Ce nu v-am intrebat?
– Ce nu m-ai intrebat?
– Dinu Apetrei…
– Dinu. Dinu… In memoria lui am facut acel spectacol Hei, oameni buni! Eu l-am adaptat, am modificat putin, l-am regizat. Sigur, am pus personajul sa moara cum a murit Dinu. L-am pus in scena de ziua de nastere a lui Dinu, se implineau si 15 ani de cand s-a dus… Dinu a fost un actor cu har, cu talent, cu talentul ala pe care eu nu stiu sa-l definesc. Pentru mine Dinu este plecat undeva, are o treaba si il astept sa vina, chiar daca au trecut 16 ani. Eu il astept…
Actul V: Veniti la teatru! Mergeti la teatru!
Gheorghe Baltatescu
