Sfânta Evanghelie a acestei duminici, a cincea de peste an (cf. Lc 5,1-11), ni-l prezintă pe Isus care-și cheamă primii discipoli: pe Simon, numit ulterior Petru, pe Andrei fratele său, și pe frații Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu. Toți aceștia erau pescari pe Lacul Genezaret, cunoscut și ca Marea Galileei. Mulțimea îl caută pe Isus ca să-i asculte cuvântul.

E important, pentru o bună creștere și maturizare în credință, să ne întrebăm: „Care este motivul pentru care îl căutăm pe Isus?” „Ce vrem noi, de fapt, de la El?” „Ne interesează cuvântul său?” În ciuda mulțimii care se îmbulzește în jurul său și căreia îi vestește cuvântul, Isus „e puțin cu gândul în altă parte”, mai precis, spre câțiva pescari care tocmai și-au tras bărcile la țărm și își spală năvoadele. Pescuitul e meseria lor, din care-și asigură cele necesare vieții. O muncă grea, uneori periculoasă, ce-l înăsprește pe om, dar îl și educă la o formă de înțelepciune ce-l ajută să cunoască și să respecte ritmul și forța naturii, ostilă uneori omului, să fie curajos, hotărât, dispus la efort în momente decisive.

Isus îi vede de departe pe acești bărbați, arși de soare, osteniți, neinteresați de mulțime, și parcă nici de el, și-i îndrăgește. Mântuitorul simte că pescarii aceștia au ceva ce poate fi pus în slujba Împărăției pe care el a venit să o vestească și să o construiască. Oare ce să fi fost acel ceva ce l-a atras pe Isus la Petru, Andrei, Iacob și Ioan? E greu de spus, dar în mod sigur nu meritele lor, nu capacităților lor, nu meseria lor, nici măcar credința lor; de altfel, cunoaștem drumul de credință presărat cu căderi și ridicări a apostolului Petru.

Din relatarea evanghelistului Luca, putem, totuși, să intuim că celor patru pescari, chemați de Isus să devină „pescari de oameni”, nu le lipsea „gustul” misterului, de vreme ce, deși nu prinseseră toată noaptea nimic, la cuvântul acestui „învățător necunoscut”, mai încearcă o dată.

Discipolul lui Isus este, înainte de toate, cineva dispus să se deschidă misterului lui Dumnezeu, acceptând „să primească”: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, recunoaşte și sfântul Paul.

Pr. Virgil Blaj, OFMConv

Alte articole