Dubla măsură este în acest moment elementul de analiză care în fapt nu poate măsura nimic. Adică, ai noştri sunt buni în mod absolut, iar ai voştri sunt răi în mod absolut. Păcatele alor voştri nu au nici o scuză, păcatele alor noştri sunt scuzabile din raţiuni de stat. De regulă, un jurnalist decent critică (nu în mod necesar) pe cei aflaţi la putere. Ne poate spune cineva în afara oricărui dubiu cine controlează astăzi România? Nu de alta, dar dreptul la acest răspuns e legitim. Având în vedere tematica rubricii, vă întrebaţi unde vreau să ajung. Evident nu încerc să încropesc un editorial, dar e nevoie de o introducere. Ştiţi pentru ce a fost condamnat Liviu Dragnea la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare ?
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleeaşi instituţii.
“În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, a susţinut DNA. În perspectiva analizei noastre vinovăţia ori nevinovăţia dl. Dragnea nu are importanţă. Important e că a fost condamnat şi executat public pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Ce spune textul legii penale ce defineşte această infracţiune, de abuz? Art. „(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” ( Conform Deciziei CCR. nr. 405/2016, M.Of. 517 din 8 iulie 2016 sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”).
Cu alte cuvinte dl. în cauză a fost condamnat nu pentru ar fi săvârşit el abuzul, ci pentru că ar fi instigat pe alţii să o facă. Acum dacă apreciem sintagma „dreptate până la capăt” haideți să vedem cum se poate aplica. Pentru că e posibil să existe ipoteza, deloc de neglijat, adică trimiterea în judecată a unei majorităţi covârşitoare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi nu numai. Impedimentele derivă din aceea că, aşa cum precizam la începututul materialului; „…..păcatele alor noştri sunt scuzabile din raţiuni de stat..” La ICCJ s-a încălcat legea (nr. 304/2004), privind constituire completelor de 5 judecători. Nu au instigat la încălcarea legii, mai grav, au încălcat-o, deşi aveau posibilitatea să se opună, să conteste, să-şi verifice competenţa şi, dincolo de aceasta, nu au scuza că nu cunoşteau legea. Şi acest fapt este certificat de CCR (Decizia 685 din 7 noiembrie 2018), care confirmă încălcarea legii de către juzii de la ICCJ fapta căpătând astfel valenţă de adevăr absolut.
Paradoxal, Dragnea a fost şi este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, de o instanţă în care abuzul în serviciu devenise instituţionalizat. Şi nu e vorba numai de acest personaj, odios pentru unii şi inocent pentru alţii. Mulţi alţii, unii dovediţi în final nevinovaţi, au trecut prin malaxorul cercetărilor abuzive, care iată acum au început să fie devoalate. Mai e nevoie să amintim oare de intruziunile în viaţa privată, generate de protocoale declarate şi ele nelegale? Toţi oamenii care lucrează ori au lucrat în sistemul de represiune al statului şi sunt vizaţi ori potenţial vizaţi de săvârşirea unor fapte de natură penală fac front comun, ei, familiile lor, prietenii lor, identificând ca duşmani pe cei care au devoalat nelegalităţile şi solicită repunerea dreptului în drepturi. Conflictul se va acutiza şi va escalada pe fondul campaniei electorale abia demarate.
Şi în hărmălaia creată, neprietenii României vor specula momentul. Un miliard de EURO ori chiar mai puţin, în sprijinul campaniei, fie de o parte fie de alta poate modifica scorul. Însă câştigătorii vor trebui să plătească înzecit, evident, din impozitele şi taxele românilor. O amnistie ar înlătura motivele unor ulterioare şantaje şi ar minimaliza abuzurile săvârşite de ambele părţi. În altă ordine de idei ar demotiva combatanţii. Cum se simte oare preşedintele României când soţia îi este chemată la audieri? Cum se simt magistraţii/procurorii ori înalţii funcţionari din servicii când ştiu că oricând pot fi cercetaţi, fie pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, fie pentru abuz în serviciu, fie pentru alte infracţiuni ce privesc înfăptuirea justiţiei şi expuşi pe sticlă ca fluturele în insectar. Ura prea multă a întunecat raţiunea, iar „Somnul raţiunii naşte monştri” iar monştrii, îi vedem, sunt deja printre noi….
Jurist Adrian M. Ionescu
