Cazul “Tătaru”, de eroare judiciară, s-a terminat în instanţele băcăuane cu o decizie prea puţin surprinzătoare. Mai ales după RIL-ul Înaltei Curţi, de anul trecut, prin care se taie drastic şansele de a câştiga un proces de despăgubiri pentru eroare judiciară. În cazul “Tătaru”, Curtea de Apel Bacău a schimbat parţial sentinţa civilă, dar nu în favoarea omului.

Practic, s-a respins excepţia prescripţiei, iar acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Bărbatul mai are o şansă, cel puţin teoretic, în recurs.

În 2016, unul din dosarele de eroare judiciară dovedită din Bacău – cazul Tătaru – a primit, la prima instanţă, o decizie nefavorabilă pentru bărbatul încarcerat pe nedrept. Este vorba despre dosarul de reparare prejudicii şi despăgubiri, deschis de Vasile Tătaru, cel care a fost condamnat pentru uciderea profesorului de matematică Gheorghe Cernat (din Grigoreni) şi achitat, în final, după un proces de şapte ani.

Deşi bărbatul a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia, instanţa de fond a decis că nu are dreptul la nicio despăgubire pentru nedreptatea suferită, cei aproape trei ani de închisoare. Tribunalul Bacău i-a respins cererea, considerând că s-a prescris dreptul acestuia de a cere despăgubiri. Vasile Tătaru a deschis, în 2014, acţiune în instanţă împotriva statului român şi a cerut despăgubiri materiale de 63.718 lei şi 1.000.000 lei daune morale. Însă, procesul a început cu o întârziere de 13 luni, timp în care dosarul s-a plimbat aiurea, de la Secţia Civilă a Tribunalului la cea Penală, apoi la Curtea de Apel şi, în final, înapoi la Secţia Civilă, până s-a stabilit competenţa de soluţionare. După alte câteva luni, s-a invocat prescripţia.

Bărbatul a făcut apel, dar, culmea, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a cerut anularea sentinţei civile, invocând nelegalitatea acesteia în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei: “În mod greşit, instanţa de judecată a apreciat că dreptul la acţiune s-a stins prin împlinirea termenului de prescripţie. Termenul de 6 luni a început să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv de la data de 24.01.2014, astfel încât la momentul formulării cererii, dreptul la acţiune nu era prescris.” Parchetul arăta atunci că acţiunea bărbatului trebuia respinsă motivat de faptul că nu s-a constatat nelegalitatea detenţiei preventive.

Nu contează prea mult achitarea

Anul trecut, Curtea de Apel Bacău a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea unui recurs în interesul legii, formulat de Curtea de Apel Timişoara. În şedinţa din 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia. Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.” Cu alte cuvinte, nu contează prea mult suferinţa suportată de un om nevinovat, numărul anilor petrecuţi în puşcărie pe nedrept. Sintagma “caracter nelegal” va conta mai mult decât achitarea.

Mai precis, un judecător va trebui să facă această “apreciere” vizavi de sentinţa unui coleg. După publicarea deciziei ICCJ în Monitorul Oficial, Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat. A fost respinsă excepţia prescripţiei, iar acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Bărbatul poate face recurs.

Alte articole