După ce am citit într-o revistă un dublu interviu cu cei doi artişti, de curând am avut ocazia să le admir creaţiile. Proiectul este interesant, a cărui paternitate a rămas în… pronunţare. Nefiind vorba de consecinţe materiale, să spunem că doar titlul generic al expoziţiei, „Un punct, două cercuri”, a venit de la Dragoş. Oricum, ideea de a reuni în aceeaşi expoziţie creaţiile a doi artişti, tată – Ioan Burlacu, şi fiu – Dragoş Burlacu, a fost a curatorului acesteia, Constantin Ţinteanu, patronul Galeriilor KARO (unde a avut loc vernisajul), critic de artă şi publicist. Interesul a fost mare, curiozitatea a umplut până la refuz micuţa şi cocheta galerie de pe str. Oituz, cu toate că, o parte din public cunoştea, din epoziţiile personale sau colective ale celor doi artişti, temele, maniera şi viziunea fiecăruia despre artă, în special despre arta contemporană. Artistul are nevoie de critic, criticul Constantin Ţinteanu se interpune discret între operă şi public. (Gh.B.)

„Ioan Burlacu a studiat pictura la Universitatea de Arte «George Enescu» din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1978. Debutează cu pictură în celebrele tabere «plain-air» ale şcolii băcăuane de peisaj. În urma unor stagii artistice în Cehia şi Franţa abordează tehnici precum colajul – decolajul dar experimentează şi cu intervenţii peste imagini printate. Treptat trece spre zone de relief, obiect, sculptură mică şi instalaţii. Hârtia pe care o foloseşte poate fi suport cu trimiteri discrete la volumele obiectelor sale, monocromii cu accente muzicale, adăugiri de tot felul. Prim-planuri, anatomii, bestiare, stilizări, metamorfoze sunt doar câteva propuneri luate aproape la întâmplare din materialul selectat. Pictează, studiază şi expune în Bacău, în ţară şi străinătate (Tirana, Moscova, Laussane, Tampere, Paris, Chişinău, Torino, Limoges etc.). Este profesor la Colegiul Naţional de Artă «George Apostu». Nu-l ocoleşte nici talentul literar, publicând «Blick-ul efemeridei» (2011) şi «Săditoarea de urme» (2019. Expune la KARO 22 de lucrări, atât la parter, cât şi la etaj, Dragoş Burlacu mult mai generos reprezentat se înfăţişează cu un număr de 40 de lucrări.

Atunci când tatăl său termina facultatea, lui Dragoş i se eliberează certificatul de naştere. În 2008 finalizează studiile universitare şi masterul la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Mediul în care crează dar mai ales contactul cu arta vest europeană, modernă vor fi hotărâtoare în formarea sa profesională, participă la expoziţii importante în oraşe ca Stutgart, Liverpol, Paris, Londra, Bruxelles, Padova. Temele explorate sunt cotidianul/instantanee cotidiene sau punerea în discuţie a unor momente şi figuri istorice. Caracteristica procesului său artistic este non-linearitatea şi utilizarea unor multiplicităţi de stiluri şi medii subordonate temelor abordate. Pictură cu suprafeţe netede, apăsări nestăpânite, culoare îmblânzită de griuri, ţinută într-un fragil echilibru controlat în permanenţă de tensiuni create în puncte vulnerabile. Atingerile mătăsii întrerupte ferm de rugozităţile pastei, pasaje subtile acoperite aproape cu totul sub dominatoare treceri abrupte, clipa împrejmuită cu gard, dezvelită apoi în faţa tuturor fără ascunzişuri. Drumurile artistice ale celor doi sunt cât se poate de diferite, nu numai datorită deosebirilor dintre generaţii, ci, mai ales modurilor de abordare. Sunt aspecte care au relevanţa lor dacă mergem înspre detaliu cât mai des şi încă puţin, compunem sau des-compunem, ca parte ori ca întreg, urmărind serializarea dar mizând întotdeauna pe accident.
Ce consideră pictorul important să aleagă, după ce criterii se ghidează atunci când deosebeşte aspectul particular pe care alţii nici nu l-au luat în seamă? Cum se face că doi artişti foarte apropiaţi desigur, atât de altfel în mai tot ce au ajuns să fie? Studiul faţă cu reveria, metoda alături de improvizaţie, expresivitatea fluidităţii uleiurilor potenţată de aluzii la materiale găsite. Pe bicicletă sau cu maşina, cafeaua slabă pe care doar poezia o va îndulci, detaşarea şi entuziasmul în măsuri egale, atât cât trebuie, nimic în plus.

Expoziţia nu este o retrospectivă, ci, mai degrabă, o introspecţie în trecutul şi prezentul creativ al celor doi artişti. La ambii se disting etape ale creaţiei, ciclurile preferate (flori, peisaj, combinaţiile colaj-decolaj, la Ioan Burlacu), fluturi, fata pe deal, cap de porumbel, portrete, la Dragoş Burlacu. Amatorii de artă adevărată se pot opri în faţa Tripticului «Cap de porumbel» al lui Dragoş, dar şi în faţa celor trei «Zgravitări», ale lui Ioan Burlacu.

Lucrările, în expoziţie, nu poartă titluri, ci doar numere, astfel că privitorului îi revine sarcina de a se cufunda în acest dialog, de a naviga între cele două maluri apropiate-depărtate, să fie poet sau om de ştiinţă, nimeni nu-i va da formula de înţelegere fiindcă nu e una singură, fiecare va trebui să o descopere pe cea care i se potriveşte.”