joi, 25 decembrie 2025

Demisii la timp de restriste: Criza la Vama

In plina criza financiara, in lipsa unor locuri de munca, mai sunt oameni care isi dau demisia. Si nu de oriunde, ci de la o institutie care este aproape de impas, din cauza lipsei de personal. Vorbim de Vama Bacau, transformata in Directia Judeteana de Accize si Operatiuni de Vamuire, care, cu acelasi numar de angajati, trebuie sa desfasoare un volum de activitati crescut fata de anii trecuti.

Si-a schimbat denumirea din Vama Bacau in Directia Judeteana de Accize si Operatiuni de Vamuire, s-au inmultit sarcinile de serviciu la nivelul fiecarui compartiment, dar totul pe seama aceluiasi personal, care scade cu fiecare zi. Criza de la Vama Bacau se adanceste, iar situatia pare fara iesire mai ales dupa ce unitatea si-a largit atributiile prin preluarea tuturor activitatilor de supraveghere si control a produselor supuse accizarii. Iar aici este vorba despre acele marfuri considerate ca fiind de lux, cum ar fi cafeaua, alcoolul, parfumurile sau tutunul. Practic, desi volumul de munca este foarte mare, in Directie lucreaza acum doar 26 de inspectori vamali distribuiti in municipiu, in Onesti (2 angajati), in doua dintre oficiile de coletarie vamala, dar si in biroul vamal din Aeroportul International Bacau. Acestia fac verificari in vederea autorizarii operatorilor economici care comercializeaza astfel de produse, defasoara operatiuni vamale si controleaza modul de accizare. „Acum si-a mai dat demisia un inspector vamal. In urma cu doua luni, unul a decedat, iar postul a ramas blocat. Gradul de ocupare pe schema de personal este de numai 72 la suta. Sunt suficiente probleme mai ales la compartimentul operatiuni vamale”, a declarat Valentin Grosu, director Vama Bacau.

Insuficient



[ad#stire] Necesarul de salariati estimat la intregul volum de munca este de circa 40 de persoane, adica aproape dublu fata de cel prezent. Pentru gasirea unor solutii, directorul Vamii incearca sa faca tot felul de modificari si distribuiri de personal ca sa faca fata situatiei. „In plus, noi trebuie sa derulam si operatiuni privind proprietatea intelectuala sau de antidrog, foarte importante in contextul vamal european”, a mai spus Grosu. Mai grav este ca posturile vacante au fost blocate si nici nu exista alte solutii. Mai mult si salariile din sistem nu sunt atat de atractive (maxim 2.000 la gradul cel mai mare). Ca sa nu mai vorbim de stresul zilnic, de programul destul de incarcat, de responsabilitatile imense. Si asta in conditiile in care mafia alcoolului si a tigarilor a cunoscut in ultima perioada o mare amploare.

Roxana Neagu



spot_img