A crescut pe malurile Tazlăului, la Tărâţa, comuna Pârjol, cu undiţa în mână. De la primii chitici, prinşi cu varga, a ajuns un pescar pasionat, peştele devenind nu doar satisfacţia unei reuşite ci şi descoperirea, mai târziu, a tainelor preparării şi creşterii lui. Şi-a dorit să-şi urmeze visul şi a reuşit la Colegiul Economic „Ion Ghica”, clasa de gastronomie. De la pasiune la afacere nu a mai fost decât un pas, unul mare şi curajos. Încă din clasa a X-a, Narcis Botezatu şi-a propus şi, cu sprijinul familiei, a reuşit, după un prim „frumos” eşec, să-şi amenajeze propriul iaz cu peşti, în grădina casei părinteşti. Muncă, bani, voinţă, satisfacţii, primii bani. L-am cunoscut la o manifestare publică, invitat de profesorii lui să povestească şi altora frumoasa lui aventură de tânăr întreprinzător. Este încă elev, urmează să susţină bacalaureatul şi, după cum mărturiseşte, vrea să rămână în ţară pentru a-şi duce visul mai departe.

„Sunt elev în clasa a XII-a la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, deoarece am vrut să fac gastronomie, m-am încadrat cu media, a ieşit cum am vrut de altfel. Când voi termina am să obţin o calificare de tehnician în gastronomie, cu un atestat obţinut la terminarea colegiului, în urma unui examen, a unei lucrări cu o temă aleasă, eu mi-am ales prepararea peştelui. Am făcut mai multe ore de practică în laboratorul colegiului şi îmi place foarte mult. Sunt îndrăgostit de peşte, de bucătăria bazată pe peşte, de aceea nu ştiu încă dacă, după bacalaureat, voi încerca la facultate, aş prefera să lucrez în domeniu, să urmez alte cursuri de pregătire şi specializare. Am lucrat deja în diferite restaurante, cunosc câteva secrete din această meserie.

Am avut un mini-job, am fost ospătar, am învăţat, am câştigat şi un ban. Am vorbit deja cu părinţii şi ei mă susţin în ceea ce vreau eu să fac, în toţi aceşti ani nu i-am dezamăgit şi de aceea au încredere în mine, ce am decis a fost bine până acum. Tata lucrează în Germania, sora mea studiază în Germania, eu însă vreau să rămân în ţară, să mă realizez aici. De mic mi-a plăcut să merg la baltă, pe malul Tazlăului, la pescuit, împreună cu tata, de la el am luat microbul, aşa s-a născut pasiunea pentru peşte, pentru prepararea lui, iar acum am trecut la un alt nivel, am trecut la creşterea lui, sunt un mic piscicultor.

Ideea de a-mi construi un iaz acasă, mi-a venit după ce am fost în Germania, în vacanţă, la tata. Gazda lui avea în curte un iaz de mici dimensiuni, ornamental, cu peşti exotici. Acolo multă lumea are iazuri, piscine, adaptări foarte frumoase în care apa este decor, dar şi relaxare. M-am inspirat, m-am documentat, am vorbit cu părinţii, tata a fost de acord din prima, i-a plăcut ideea, mama şi sora au avut reţineri, însă, până la urmă, au trecut de partea mea şi m-au susţinut, m-au ajutat să-mi pun în aplicare proiectul.

Am venit acasă şi vreo două luni m-am informat, am cules date, mi-am făcut un plan de bătaie, după care m-am apucat de treabă. Era toamnă, am stricat toată grădina, erau legume, porumb, însă eu am început săpăturile. M-au ajutat doi oameni, am săpat manual, cu hârleţul. Am muncit pe rupte. La început am făcut un iaz mai mic, cu bani mai puţini, am încercat cu o folie de pvc, care nu a ţinut decât un an, după care s-a spart, sistemul de filtrare era mic, nu dovedea. Îl populasem deja cu peşti, însă n-au trăit decât un an, nu se dezvoltau.

Nu ştiam ce nu este în regulă şi am apelat la medicul veterinar din comună, care a descoperit, după ce s-a mai consultat şi el cu alţi colegi, că peştii au o ciupercă. Eu eram în Germania când mi-a venit vestea. Nu m-am descurajat, am aruncat tot, am rămas doar cu goapa. Am luat-o de la capăt, altă muncă, alţi bani. Am comandat toate piesele de la o firmă din Oradea, am adus utilaje, am mărit şi iazul la dimensiunile de acum: 20 de metri lungime, opt lăţime şi 2,5 adâncime, izolat, oxigenat, cu sistem de recirculare, ultraviolete pentru algele verzi, tot ce trebuie pentru un iaz care să susţină viaţa peştilor.

Am muncit zi lumină, noroc că eram în vacanţă, iar după aceea făceam naveta Bacău-Pârjol. L-am lăsat două săptămâni fără peşte, pentru ca apa să ajungă la o anumită temperatură şi apoi l-am repopulat. Pe internet am găsit o firmă din Secuienii Noi, de lângă Roman, de unde am luat puet de crap, din specia frăsinet, un peşte destinat creşterii intensive.

Patron este un doctor inginer, un om foarte amabil şi dispus să ofere informaţii, mai ales că m-a văzut pasionat. Cu dumnealui lucrez şi acum. Am mai avut caras, însă nu a dat randament. Aşa am trecut de la pasiune la o mică afacere, care se pune pe picioare. Mai am multe de învăţat, mai este mult de muncă. M-am gândit deja să mai dezvolt ceva, vreau să mai fac două bazine mai mici, în interior, unul pentru sturion şi altul pentru lin, pentru creştere intensivă, într-un mediu total controlat.

Sturionul este producător de caviar, iar linul este un peşte aproape pe cale de dispariţie, se găseşte greu, este puţin, însă apreciat de consumatori şi destul de scump. Sturionul şi linul îi aduc să văd cum se comportă, cum se dezvoltă, dacă să mă apuc şi de alte bazine sau nu. Nu vreau un alt eşec! Un crap depune icre la doi ani, pe când sturionul, pentru a produce icre, are nevoie cam de opt ani, vă daţi seama de investiţie, de muncă, de aceea încep cu un experiment.

Puetul de crap prefer să-l cumpăr, nu pot încă să-l reproduc, mai trebuie investiţie, un alt bazin, este pretenţios şi nici nu-ţi rămâne foarte mult. Prefer să-l cumpăr. Cu 50 de kilograme de puet, scot la termen peste două tone de peşte. Depinde foarte mult de hrană, acum iau de la un importator din Braşov, asigură calitate, garanţie. Este un pic mai scumpă, însă randamentul este mai mare.

Am un sprijin foarte important din partea tatei, atât cu banii dar şi cu munca, când mai vine vara acasă. Bani am mai avut şi eu, am lucrat o perioadă, mai lucrez. Să ştiţi că nu m-a costat foarte mult, eu nu am plătit proiectare, nu am avut ingineri pe lângă mine, terenul a fost al meu, sursa de apă este proprie, am construit în acel an şi un puţ de 20 de metri. Acum vreau să sap un altul, pe un deal, să-mi vină apa prin cădere şi astfel elimin pompele, care consumă destul de mult. Am mai pierdut, după cum v-am spus, însă, să ştiţi, am învăţat din orice eşec.

Vreau ca mica mea afacere să meargă mai departe. Anul acesta am scos prima recoltă, vreo 60 de kg de caras, iar crapul l-am lăsat să se mai dezvolte. Dacă ai hrană bună, crapul ia 1-1,5 kg. pe an, cum se recoltează la doi ani, poţi să-l aduci la 3-4 kg. Acum am un crap de opt kg., l-am cumpărat şi l-am pus în bazin la trei kg., îl las să văd cât creşte, l-am numit şeful iazului! Prima recoltă am folosit-o în familie, tata are şapte fraţi, mama are trei, am avut cui să-l ofer. Sunt foarte mulţumit şi bucuros că am reuşit şi, de ce să nu spun, am câştigat şi primii bani, puţini, dar au fost munciţi de mine. Piaţă este, peştele se caută, însă deocamdată nu am toate avizele pentru a comercializa.

Cum până la următoarea recoltare mai este, am să mă interesez ce avize îmi trebuie. Îmi place ceea ce fac, iar când vrei şi îţi place, cu siguranţă poţi reuşi. Nu-i nevoie de multe lucruri, de pasiune în primul rând, de muncă şi de ştiinţă. Informaţia costă foarte mult, nu o găseşti nicăieri gratis, internetul este o sursă, dar nu-i suficient, sunt chestiuni generale.

De exemplu, pe internet n-am găsit informaţii despre un tratament, care se face mai ales primăvara. Un tratament banal, însă dacă nu ştii, dacă nu eşti atent, te poate costa o grămadă de bani şi fără niciun efect. Sunt tot felul de persoane care-şi fac reclamă şi te poţi păcăli.

Pentru un parazit, un tratament m-ar fi costat 700 de euro, însă un inginer din Ilfov mi-a oferit o informaţie gratis şi tratamentul m-a costat 10 lei şi îl folosesc două sezoane. Cam aşa stau lucrurile pe internet.

Nu pot să fac public această informaţie, însă dacă cineva mă va întreba îl voi ajuta. Deocamdată am pornit pe acest drum, o să văd ce-mi mai oferă viitorul, oricum de peşte nu ne lăsăm, dacă cumva plec eu, va rămâne tata, care se va întoarce acasă. Sora mea mai are trei ani de facultate, iar când termină, se va întoarce şi tata acasă definitiv. Acum pendulăm, când noi mergem în Germania, când vin ei în România.

Acum şi mama merge câte 4-5 luni în Germania, în rest mă ajută la iaz, deoarece eu sunt la şcoală, iar iazul trebuie supravegheat permanent, pompele trebuie să funcţioneze, iarna trebuie făcute copci în fiecare dimineaţă. Este multă muncă şi multă răspundere, altfel se duce toată munca, toţi banii, pe…copcă.

Dacă vorbesc acum din postura de bucătar, mie îmi place foarte crapul la grătar, pe grătar, cu puţine ingrediente, îi rămâne gustul nealterat, este gustos, sănătos şi se prepară destul de uşor. Mama face peşte la cuptor, la tigaie, saramură, ciorbă, tocăniţe, eu rămân cu peştele la grătar, este adevărat că sunt şi aici câteva secrete, însă se învaţă practic. Pentru miliarde de oameni, peştele este aliment de bază, la noi încă este o delicatesă. Orice aş face în viitor, peştele rămâne marea mea pasiune şi dragoste.”