L-am remarcat la Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde, în calitate de aspirant la un premiu, Gabriel Auraș a ales la proba de talente să bată…la tobe. Și a bătut atât de bine încât a ridicat toată sala în picioare. Apoi am aflat că este fiul maestrului Relu Auraș, un nume de frunte al boxului românesc. Cum se spune că „așchia nu sare departe de trunchi”, am încercat să aflăm povestea tânărului de 15 ani care, cel puțin la prima vedere, contrazice acest proverb. (Fl.Ș.)

„La bal am fost cu trupa mea, The Creeps, care înseamnă în traducere «ciudații». Numele ni l-am luat după prima piesă pe care am cântat-o în această formulă, respectiv Creep de la Radiohead. Știu că toată lumea îl cunoaște pe tatăl meu și oamenii își pun întrebarea cum de nu am luat calea sportului. Dar eu am făcut sport și voi face în continuare.

Prima dată, la vârsta de 4 ani am început să fac înot. Până pe la 8 ani. Dar am făcut pentru mine, nu pentru performanță. Apoi am început să fac tenis, timp de trei ani. Prin clasa a VI-a am început să fac box cu maestrul Vasile Palade. A mers foarte bine timp de un an… A urmat o perioadă în care a trebuit să învăț mai mult pentru examenele de la final de clasa a VIII-a și am lăsat-o mai moale cu antrenamentele. Școala era pe primul loc iar antrenamentele susținute mă oboseau.

Între timp am mai practicat și baschet dar și judo, disciplină la care am reușit câteva rezultate bune, fiind campion și vicecampion regional. Dintre toate sporturile pe care le-am practicat, cel mai mult mi-au plăcut baschetul și boxul. Cu muzica a fost altfel. Când am mers odată în vizită la nașii noștri din Slănic-Moldova, aveam vreo 11 ani, fiica lor avea un pian. Am văzut că se străduia foarte tare să-i iasă ceva iar mie mi s-a părut foarte simplu. Atunci am încercat pentru prima dată și mi s-a părut ușor. Și mi-a plăcut.

Apoi, părinții mei mi-au cumpărat primul pian, electric. Nu era cel mai bun dar mi-am făcut treaba cu el. Primul cântec pe care l-am învățat și l-am cântat la pian a fost «Odă bucuriei». Pe urmă, am primit un pian mai bun, am învățat mai mult și chiar am fost la diferite concursuri. Am urmat cursuri la Palatul Copiilor și m-a ajutat foarte mult un prieten care cânta la pian de mai bine de zece ani. Acest prieten cânta și la chitară iar la un moment dat mi-a propus să-mi iau și eu acest instrument și să cântăm împreună. Așa că mi-am luat chitară, am început să studiez singur, după care, mama mea mi-a spus că trebuie să merg undeva să fac cursuri.

Astfel am ajuns la clubul Playlist, la Cătălin Cojoc, care m-a învățat chitară. Am aprofundat acest instrument iar după ceva vreme proful de chitară a zis că datorită ritmului pe care îl simt sunt foarte bun pentru tobe. Mi-a pus bețele în mână și m-am descurcat. Făceam și chitară și tobe, iar într-o zi când proful a avut nevoie de un basist pentru o trupă m-a propus pe mine. Și așa am devenit și basist, deși în trupa mea sunt toboșar. Noi am cântat prin cluburi și cafenele, dar din punctul meu de vedere, pentru mine, apogeul a fost la Balul Bobocilor. Au fost și emoții dar am simțit susținera publicului ceea ce a fost extraordinar. Mai departe, îmi doresc să continui pe linia muzicală, să învăț bine la școală și să reiau antrenamentele la box.

Îmi doresc să merg și la concursuri, dar nu țintesc foarte sus. Dacă voi fi bun însă, nu voi refuza să merg în faze superioare. În materie de muzică aș vrea să-mi fac un studio unde să pot oferi lecții de tobe sau chiar să înregistrez cu trupa. Deja ne gândim să compunem câteva melodii și chiar să facem un album. Deocamdată cântăm coveruri de rock vechi. Acum ne iese cel mai bine un colaj cu «Another One Bites the Dust» de la Queen și «Billie Jean» a lui Michael Jackson.

Cât despre ce vreau să fac în viață, am decis să urmez Facultatea de Drept pentru că vreau să ajung judecător. Știu că nu va fi un drum ușor, dar se poate.”

Alte articole