Aș putea fi criticat pentru asocierea celor două cuvinte din titlul de mai sus și le-aș da criticilor dreptate. Dar numai parțial.

Da, una e damful – un miros dezagreabil exalat de cineva, alta fericirea – starea de mulțumire sufletească intensă pe care o ai uneori. Asocierea celor două cuvinte contradictorii pare, deci, paradoxală, dar hai să o tratăm ca pe un oximoron, ca pe o figură de stil care exprimă, de fapt, o ironie subtilă sau un adevăr usturător.

Unii ar numi o astfel de stare „fericire amară”. Eu, de exemplu, mă bucur (să nu spun că sunt chiar fericit!) că valoarea unor pachete de acțiuni pe care le am pe piața de capital tot crește. Alții, care au avut curajul să investească de la început în moneda virtuală bitcoin constată, la fel, că acum s-au umplut de bani.

Știu, banii nu aduc fericirea, dar te fac un pic mai liniștit, mai încrezător că poți rezolva altfel unele probleme. Sunt însă atâtea alte motive care te pot face fericit. În populația lumii – spun analiștii – milionarii reprezintă cam 1%, cei faimoși 3%, iar cei cu funcții de conducere sub 5%. Intră ei în categoria celor fericiți? Adică ceilalți nu ar simți un astfel de sentiment?

Cu circa zece ani în urmă, adică imediat după criza economică apărută în 2008, publicația Harvard Business Review scria despre „dividendul fericirii”. Un studiu arăta, alarmant, că gradul de fericire al angajaților ajunsese la cel mai scăzut nivel din ultimii 22 de ani. Adică economia creștea, dar nu era chiar un motiv de fericire. Poate doar de… fericire amară. Venea către ei un damf de fericire și nu prea era unul plăcut.

Mă gândesc acum că, în actualele condiții, după un an „pandemic”, la orizont se întrevăd speranțe importante și chiar au apărut primele semne. Să fim fericiți? Dar câți nori negri încă stau deasupra, sub care nici optimismul nu mai poate fi ce a fost. Parcă se simte… doar un damf de fericire, cam ca unul de mahmureală.



PUBLICITATE