Mergeam in drum spre casa si, din intâmplare, ma intâlnesc cu o veche prietena. Aceasta, curioasa de felul ei, incepe cu miile de intrebari:

– Buna, Raluca, ce bine imi pare sa te vad, am vazut pe facebook-ul tau poze din America, cum ai facut sa ajungi tocmai acolo?

– Am plecat cu un program pentru studenti.

– Serios? Pai inseamna ca pot merge si eu anul acesta, dar ce a trebuit sa faci ca sa mergi?

– Trebuie sa fii student la o facultate la zi, sa nu ai mai mult de doua restante si, bineinteles, sa dispui de o suma de bani, pentru a putea ajunge acolo, o suma pe care ti-o recuperezi muncind in America.

– Super! Dar cum ti-ai gasit locul de munca?

– Prin programul cu care am mers. Ei mi-au dat o baza de date cu locuri de munca, iar eu mi-am ales de acolo si am aplicat la serviciile care mi-au placut. Angajatorul, la rândul sau, selecteaza câtiva studenti si ii intervieveaza, urmând ca sa decida pe cine angajeaza.

– Si in caz ca nu te alege nici un angajator?

– Din cele trei locuri de munca la care ai aplicat trebuie sa te aleaga cineva. Oricum, dupa ce te respinge vreun angajator, poti aplica la alt loc de munca si in caz ca chiar nu te alege nimeni, mai exista Târgul de joburi, care este ultima varianta si unde este aproape imposibil sa nu te aleaga cineva.

– Si tu cum ai gasit jobul acesta. Cum a fost interviul?

– Am gasit locul de munca in baza de date. Am avut un mare noroc sa am parte de un angajator extraordinar. La interviu am râs, am glumit, m-a intrebat despre mine si despre facultatea mea, apoi m-a intrebat de ce am aplicat la jobul respectiv si de ce cred ca as fi buna pentru el. La sfârsit mi-a dat informatii despre locul de munca si mi-a spus sa astept raspunsul final, dupa ce termina de intervievat si ceilalti studenti.

– Si te-a acceptat?

– Da!

– Si cum ai ajuns acolo?

– Dupa un zbor lung de 11 ore, când sa ajung in sfârsit in America, in statia de autobuz sa ma ia un fior. Eram in sfârsit in America, dar eram singura, pe tarâm necunoscut, nu stiam unde exact merg si cum va fi acolo. Pâna la intâlnirea cu angajatorul am avut mari emotii, dar apoi m-am simtit in siguranta!

– Ce fain trebuie sa fi fost! Dar spune-mi tu ca ce ai lucrat acolo si cum te-ai descurcat, dar mai ales cu colegii cum te-ai inteles?

– Eu am lucrat ca si camerista. Eu ma gândeam: „aaaa, e usor sa fac fata”, dar sincera sa fiu, nu a fost usor deloc si acum apreciez mult persoanele, care saracele practica acest serviciu de ani buni sau poate de o viata intreaga! Dar, daca ar fi sa dau timpul inapoi, as alege aceeasi slujba pentru ca vara aceasta mi-am facut niste prieteni grozavi cu care inca tin legatura si o sa tin toata viata. Am fost ca o mare si frumoasa familie, bineinteles ca au fost si momente mai rele, când nu ne intelegeam si ne certam, dar acestea ne-au ajutat sa ne creem o relatie mai buna!

– Si aveai zi libera?

– Desigur, iar daca se intâmpla ca ziua mea libera sa cada in aceeasi zi cu a unuia dintre sefi, acestia ne duceau in oraselele apropiate, ca sa le vizitam sau sa facem cumparaturi, ba chiar ne-au organizat câteva iesiri cu totii, in zilele in care nu prea erau clienti in hotel si ne puteau scurta programul!

– Oooo si asta inseamna ca ti-ai cumparat o multime de lucruri pe acolo!

– Cam da si stii care e diferenta? Acolo toate sunt ieftine si de calitate si eu, cât timp am stat acolo, mi-am dat seama ca in America ceea ce visezi noaptea, poti merge in magazine sa iti cumperi ziua!

– Ce fain, bun acum munca, munca, dar totusi e America, trebuie sa fi vizitat ceva pe acolo, nu?

– Pai nu de asta se cheama programul Work and Travel? Am vizitat Portland si Boston, impreuna cu colegii si sefii mei, in Boston fiind si petrecerea noastra de ramas bun! Dupa ce s-a incheiat contractul de munca, am plecat in New York, unde m-am intâlnit cu prietenul meu si am stat o saptamâna la niste amici, care locuiesc acolo si care câstigasera la Loteria Vizelor, norocosii!

– Si ti-a placut?

– Putin spus mi-a placut! Pozele ca pozele, dar sa fii acolo si sa vezi, intrece orice limita. Sa vezi tot New York-ul din Empire State Building, sa vezi tot Manhattan-ul si Central Park, locurile care le vedeam in filme si in care nu credeam ca am sa ajung vreodata. A fost grozav, s-a meritat toata munca si efortul sa ajung acolo ba chiar s-a meritat asa de mult incât, când am ajuns acasa plângeam ca voiam inapoi si nerabdatoare mi-am depus dosarul la Loteria Vizelor, poate am si eu noroc….

– E grozav, ceea ce imi spui, dar sincer acum nu si-a fost frica, ca putea sa ti se intâmple ceva?

– Nu nu mi-a fost, nu aveam de ce! Asigurare medicala aveam si, inainte de plecare am completat un fel de chestionar, unde aveam toate informatille necesare despre regulile si restrictille de acolo si despre felul cum trebuie sa reactionez si ce trebuia sa fac in toate situatiile grele: apoi, sponsorul din America tot timpul se ocupa de studenti, ne trimitea lunar chestionare, sa vada daca totul era in regula, daca eram multumiti cu jobul, cu cazarea, daca angajatorii ne dadeau zi libera, daca se purtau ok cu noi, daca am vizitat ceva si tot felul de intrebari de genul acesta.

– Grozav, inseamna ca ai avut o vara de neuitat!

– Da, o vara care nici in vise nu putea fi mai frumoasa…

Raluca Chiparatu, Specializarea Informatica, Facultatea de Stiinte,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau