Ştiu că jurnalistul trebuie să fie un ,,mediu rece”, dar nu m-am putut abţine. Am zâmbit când am văzut ştirea. ,,Laura Codruța Kovesi a atacat la CEDO revocarea sa din funcţia deţinută , invocând încălcarea mai multor drepturi în ceea ce privește procedura de revocare ……”

În scurtul comunicat transmis unei agenţii de presă de către Doamna Kovesi prin intermediul Parchetului General am luat act de motivele invocate (dacă acestea sunt cele reale) şi m-am minunat. Iată ce motivează petenta în plângerea menţionată; “….. nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de «intervenientă» pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea. Decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea Deciziei Curții Constituționale.

Astfel, am reclamat și faptul că nu există în dreptul intern un temei de drept prin care să poată fi exercitată o cale de atac împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 30 mai 2018. În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern <>, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise (!!?? s.n.) de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac…. “

Dacă plângerea ar fi fost formulată de un profan, ar fi trecut neobservată motivarea, dar doamna Kovesi nu e oricine. La CEDO apelezi doar dacă ai un proces civil, comercial, dacă ai epuizat toate căile de acces, dacă judecătorul ți-a încălcat drepturile. Analizând motivele invocate constatăm în primă instanţă că doamna Kovesi nu are calitate procesuală. Adică, Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 a CCR nu avea ca obiect persoana L.C. Koveşi ori ”…măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției..” cum eronat se invocă.

Curtea Constituţională a avut a se pronunţa asupra conflictului juridic de natură constituţională, ivit între Ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a da curs propunerii celui dintâi de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Soluţionând diferendul, prin Decizia amintită, instanţa de contencios constituţional a constatat existenţa conflictului de natură constituţională şi a obligat Preşedintele României să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al structurii naţionale specializate în combaterea corupţiei. În termeni profani, reclamant a fost Ministrul Justiţiei, pârât a fost Preşedintele României, iar obiectul pricinii era refuzul pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile.

CCR-ul nu a făcut altceva decât să-i explice preşedintelui, şi nu L.C. Kovesi, ce atribuţii are ministrul şi ce atribuţii are preşedintele. Pe de altă parte, a te plânge că nu ai fost parte în dosar e un non-sens, dosarul privea două instituţii şi nu o persoană. Problema cu persoana/revocarea, o tranşase Ministrul Toader prin decizia de revocare ceva mai înainte. Iar la CCR nu decizia de revocare se judeca.

În ceea ce priveşte lipsa dreptului la un recurs efectiv împotriva soluţiei CCR şi să ataci pentru acest motiv decizia la CEDO, nu are cum să nu te amuze, dacă nu ar fi îngrijorător văzând calitatea şi funcţia celui care invocă un astfel de motiv. Şi asta pentru următoarele considerente; deciziile CCR nu sunt echivalentul deciziilor de drept comun întrucât CCR soluţionează conflictele generate de coliziunile cu prevederile constituţionale, nu conflicte de drepturi. De altfel, cap.VI din Constituţie care se referă la ,,Autoritatea judecătorească” dar şi la instanţele judecătoreşti, procurori şi CSM, exclude Curtea Constituţională.

Această instituţie are dedicat un capitol separat, Titlul -V- care la art. 147, pct. 4 consacră expres obligativitatea deciziilor CCR de la data publicării în M.O. Aşa stând lucrurile, a ataca la CEDO decizia CCR motivat că nu este recurabilă, înseamnă să conteşti la CEDO însăşi Constituţia României aprobată prin referendum. Atunci care e raţiunea acestei acţiuni sortite respingerii? Ar exista totuşi un motiv prozaic şi mercantil (dincolo de menţinerea în atenţia publică), anume, acela că, peste câţiva ani, când acestei contestaţii îi va veni rândul să intre în atenţia judecătorilor Curţii Europene, vor fi trecut alegerile parlamentare în România iar Guvernul, poate să aibă altă coloratură. Or, la CEDO statul pârât, este reprezentat de guvern care înainte de a intra în dezbateri, poate declara şi recunoaşte că a avut loc o violare a drepturilor petentului şi negociază cu acesta din urmă ,,preţul” stingerii litigiului. Iar preţul poate fi şi politic…. Acesta ar putea fi un motiv…., cu bătaie lungă….!

Jurist Adrian M. Ionescu

Alte articole