Sâmbătă, 10 Decembrie 2022, la Școala Gimnazială „Octavian Voicu” din Bacău s-a organizat proba scrisă a Concursului Național LuminaMath, în intervalul orar 10.00 – 12.00. La această etapă s-au prezentat 423 elevi calificați în urma Etapei Online, desfășurată în școlile din județul Bacău.
LuminaMath este un concurs de matematică destinat elevilor claselor II-VIII, oferindu-le posibilitatea de a-și verifica cunoștințele. Anul acesta s-a organizat a XXVI-a ediție a concursului LuminaMath. Concursul își propune atragerea copiilor către științele exacte, creșterea randamentului la matematică, familiarizarea elevilor cu atmosfera de examen și testele de tip grilă, cât și pregătirea acestora în vederea susținerii testelor de tip internațional.
Subliniem faptul că nu s-au perceput taxe de participare, toți elevii participanți la Etapa Online au primit diplomă de participare (acestea fiind disponibile în format .pdf pe conturile aferente adreselor de e-mail cu care s-au înregistrat elevii) și, pentru Etapa Scrisă, s-au acordat următoarele premii: Premiul I, Premiul II, Premiul III și Mențiune (în funcție de punctajele obținute). Elevul care va ocupa primul loc pe județ, pe fiecare clasă în parte, având un punctaj de minim 80 de puncte, va fi premiat cu o tabără națională care va cuprinde și ore de matematică.
Pentru desfășurarea în bune condiții a Concursului LuminaMath, alături de reprezentanții LuminaMath, au contribuit atât reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bacău prin inspectorii de specialitate matematică, cât și conducerea și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău.
Vă invităm să aflați detalii despre Concursul LuminaMath accesînd site-ul oficial al concursului https://luminamath.org
Director, Profesor Croitoru Mihaela














