duminică, 7 decembrie 2025

Claudiu Târziu avertizează asupra controlului ideologic din spatele „Scutului pentru democrație”

Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a atras atenția, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European, asupra riscurilor asociate „Scutului european pentru democrație” și mecanismului așa-numiților „verificatori de fapte”.

Ne aflăm în fața unui instrument de control ideologic și de cenzură politică”, a declarat Târziu, subliniind că protecția împotriva dezinformării este adesea folosită ca pretext pentru a „instaura o rețea de delatori finanțați din bani publici, cu un statut privilegiat pentru a stigmatiza și anula orice discurs critic la adresa liniei oficiale”.

Potrivit europarlamentarului, în România rolul acesta este deja atribuit unor organizații și instituții care „devin procurori de facto ai discursului public, cu puterea de a elimina rapid conținutul incomod de pe orice platformă online”.

Târziu a avertizat că sistemul „încălcă flagrant dreptul la libera exprimare” și a subliniat că „democrația se apără prin dezbatere, nu prin tăcere impusă”.

Adresându-se celor care nu percep pericolul, Târziu a spus: „Studiați istoria comunismului, și veți găsi acolo adevărata față a fanatismului ideologic. A unei utopii care promitea societatea perfectă, dar care a transformat o jumătate de continent într-un lagăr de concentrare pentru milioane de oameni.

 

Articol finanțat de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European



spot_img