Ministerul Sănătății a aprobat înființarea specialității de endocrinologie la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, o decizie care ar putea îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale de specialitate în zona Buhuși și localitățile învecinate.
Potrivit reprezentanților unității medicale, introducerea acestei specialități va reduce necesitatea deplasărilor pacienților către alte centre medicale pentru diagnostic și tratament în domeniul afecțiunilor endocrine.
Noua specialitate...
Astăzi, 13 noiembrie 2025, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Alexandru cel Bun numărul 2, din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru executarea lucrărilor de reparație, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 12.30- 16.30, consumatorilor din cartierul Borzești....
Autorizațiile de construire și numărul locuințelor autorizate în județul Bacău au înregistrat scăderi față de anul precedent și față de luna anterioară. Care sunt cauzele și ce înseamnă pentru dezvoltarea locală? Analizăm cifrele și tendințele care conturează viitorul sectorului rezidențial.
Datele recente privind autorizațiile de construire pentru clădirile rezidențiale eliberate...
Regenerarea platformei industriale Chimcomplex S.A. Borzești intră într-o nouă etapă odată cu demararea construcției unei centrale fotovoltaice de 14 MW, menită să asigure energie curată pentru activitatea companiei. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru modernizare, în baza contractului de finanțare nr. 1241, semnat pe 25 septembrie 2025 cu Ministerul Energiei.
Investiția...
În lumea transporturilor, fiecare kilometru contează. Alegerea anvelopelor potrivite poate însemna diferența dintre profit și pierdere. Am stat de vorbă cu Daniel Curea ( TyresJob ), despre tendințele actuale din piață, despre anvelopele din China, cele reconstruite și despre cum pot transportatorii să obțină maximum de eficiență cu bugete...
Într-o atmosferă de rugăciune și adâncă recunoștință, comunitatea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești a sărbătorit astăzi Praznicul Sfinților Năsăudeni, marcând totodată 23 de ani de la punerea pietrei de temelie a capelei din incinta instituției de învățământ.
Evenimentul a fost binecuvântat prin slujba Sfintei Liturghii, oficiată de părintele Iulian...
Pe 11 noiembrie 2025, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o amplă acțiune de control în zona kilometrului 266, între localitățile Cristian și Săliște.
Scopul acțiunii a fost verificarea stării tehnice a autovehiculelor și pregătirea acestora...
Astăzi, la Institutul „Matei Balș” din București, s-a stins din viață unul dintre cei mai importanți compozitori ai muzicii ușoare românești – Horia Moculescu. Avea 88 de ani.
Trecerea sa lasă în urmă nu doar un gol, ci un ecou – un refren care continuă să vibreze în memoria celor...
Era o zi obișnuită de toamnă la Insula de Agrement din Bacău. Lacul liniștit oglindea cerul gri, iar câțiva trecători se opriseră pe mal, privind neputincioși spre o lebădă care plutea cu greu printre valuri. Pasărea avea o aripă lăsată, iar la fiecare încercare de a se ridica, durerea...
La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hemeiuș, județul Bacău, au intervenit pentru salvarea unei tinere de 25 de ani care s-a rătăcit în pădurea din comuna Mărgineni.
Potrivit IPJ Bacău, tânăra se întorcea spre casă atunci când autoturismul s-a împotmolit în noroi. În lipsa...
Claudiu Târziu anunță că a sosit timpul ca Acțiunea Conservatoare (ACT) să ajungă acolo de unde i se trag rădăcinile — în județul Bacău.
„A venit rândul județului meu natal pentru lansarea publică a filialei ACT”, a scris Târziu într-o postare care a adunat rapid sute de reacții. „Sâmbătă, 15...
Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Primăriei Onești, Laurențiu Neghină, în cursul zilei de luni, 10 noiembrie, conducta care asigură alimentarea cu apă a comunei Gura Văii a suferit o fisură în zona pasajului ce leagă gara Onești de cartierul TCR.
Reprezentanții RAJA au informat la momentul respectiv Primăria Gura...
În cadrul Compartimentului ORL al Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a fost realizată cu succes excizia unei formațiuni tumorale de la nivelul corzii vocale drepte, prin laringoscopie suspendată sub control endoscopic.
Această procedură modernă permite îndepărtarea formațiunilor laringiene cu afectarea minimă a țesuturilor sănătoase, contribuind la păstrarea funcției vocale...
Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și Patronatul Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) au lansat marți, 11 noiembrie 2025, la Bacău, prima etapă a celei de-a treia ediții a Caravanei OFA & FICSIMM, un program dedicat întăririi dialogului public-privat, susținerii antreprenoriatului românesc și promovării leadershipului feminin.
Evenimentul a...
Astăzi, 12 noiembrie 2025, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Tineretului numărul 9, din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru executarea lucrărilor de reparație, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 08:30 – 13:30,...