Ajuns la cea de-a XXI-a ediție, evenimentul care se va desfășura la Moinești în perioada 9–11 iulie 2026 va reuni, pe parcursul celor trei zile, peste 1.500 de participanți din aproximativ 200 de spitale din țară și din străinătate, inclusiv din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Programul acestei ediții este unul deosebit de amplu și se...
La data de 01.08.2013, în jurul orei 11:00, B. Costică, de 55 de ani din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Călinescu, din localitate, l-a surprins şi accidentat pe I. Marius, de 60 ani, care s-a angajat in traversarea neregulamentara a străzii prin loc...
Ca urmare a investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 31 iulie a.c., Ionuț C., de 28 de ani, din comuna Letea Veche, S. Nicușor de 24 de ani și un minor de 16 ani, ambii din comuna Filipeni, ajutați de o minoră de 17 ani...
Polițiștii au fost sesizați, la data de 02.08.2013, de către T. Vasile, de 38 de ani, din Bacau, cu privire la faptul că în dimineața zilei în curs, în timp ce se afla la pescuit pe malul râului Siret, persoane necunoscute i-au sustras o lansetă în valoare de 200...
La data de 02.08.2013, în jurul orei 13:00, C. Eusebiu, de 45 de ani, din Bacău, a pierdut controlul autovehiculului, pe DJ 118 din comuna Bereşti-Tazlău, a intrat în şantul din partea dreaptă a carosabilului și s-a răsturnat.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui minor de 11...
Prima zi de Romanian top Hits s-a incheiat tarziu, in jur de ora 1.00 dimineata, cand lumea a fost alungata de o bura de ploaie. Mai multe fotografii din prima zi gasiti in albumul de pe pagina noastra de Facebook. Albumul va fi actualizat in cursul zilei de astazi.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la a VII-a ediţie a premiilor muzicale româneşti.
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău vor asigura măsurile specifice de odine şi siguranţă publică premergător şi pe timpul desfăşurării ediţiei a VII-a a premiilor muzicale...
A saptea editie a Romanian Top Hits incepe astazi, in jurul orei 19.00, cand la covorul rosu din zona prefecturii Bacau vor incepe sa soseasca primii artisti.
Conform programului, astazi vor urca pe scena CONNECT-R, XONIA, SUNRISE INC, GORE & THAT'S RIGHT, LOREDANA, PUYA, AMNA, IAN (ITALIA), RED BLONDE, DIRECTIA...
Un tanar a fost ranit usor, astazi, intr-un accident care a avut loc in apropierea localitatii bacauane Luizi Calugara.
Un autoturism condus de Ioan C., 25 de ani, a incercat sa intre in curtea Clubului Principe, la piscina, insa soferul nu s-a asigurat cand a facut virajul la stanga.
Maisna...
Vineri 2 august 2013, a avut loc recepţia lucrărilor de construcţii la Statia de transfer Gaiceana, în cadrul contractului de lucrări „Constructia statiei de sortare si compostare Onesti, a statiilor de transfer Onesti, Beresti Tazlau si Gaiceana in judetul Bacau, Romania“.
Statia de transfer Gaiceana ocupa o suprafata de 5.500...
Polițiștii au depistat un tânăr de 23 de ani despre care au stabilit că a agresat o bătrână de 83 de ani, în locuința căreia pătrunsese pentru a sustrage bunuri. Tînărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de...
O soferita din Bacau, aflata in concediu la Mamaia, a pierdut, aseara, controlul volanului si a izbit cinci masini parcate in statiune.
In urma incidentului, nu a fost ranita nici o persoana.
Politistii cerceteaza imprejurarile in care s-a produs acest accident.
În perioada 22-28 iulie 2013 s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, într-o ambianţă academică oferită de Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Şcoala de vară a Societăţii de Ştiinţe Istorice, ediţia 2013. Tema şcolii de vară a fost Predarea istoriei şi modelarea identităţilor multiple ale tinerilor europeni la începutul...
interviu cu Mariana Boghiu, presedinte al Clubului Inner Wheel Bacau, manager
- Intr-o epoca dominata de barbati, in Bacau a luat fiinta, in 2009, o organizatie numai a femeilor, a femeilor de afaceri. Despre ce este vorba?
- Inner Wheel Club Bacau a luat fiinta la inceputul anului 2009, la initiativa...
Cetatenii din municipiul Bacau vor beneficia de prelungirea a doua trasee de transport in comun - nr. 3 si nr. 4 - si de modificarea altor doua trasee: nr. 4 si nr. 5. Schimbarile survin ca urmare a solicitarii transmise de SC Transport Public SA, pe 9 iulie, Primariei...