Manifestările organizate în municipiul Iași cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române s-au încheiat cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28.000 de lei. Măsurile au fost dispuse de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, ca urmare a unor încălcări ale legislației privind ordinea și siguranța publică.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, în data de 24 ianuarie 2026,...
- La mijlocul vietii, Ioana Duta si-a schimbat meseria, devenind din croitor, asistent maternal - Acum, nu mai face haine frumoase ci, impreuna cu sotul sau, oameni frumosi - "A fost ingerul meu pazitor", spune Gheorghe Duta despre Dorina, prima lor fiica
Ioana Duta isi priveste fetele cu...
Deputatul Cosmin Necula (foto), presedintele municipalei PSD Bacau, a organizat, luni, o conferinta de presa ale carei teme au vizat activitatea Executivului si a Consiliului Local (CL). Din informatiile sale, Primaria Bacau ar fi renuntat deja la exercitarea dreptului de preemptiune pentru cumpararea Casei Cancicov, fara ca aceasta decizie...
Parintii din satul Scarisoara, comuna Corbasca, nu vor sa-si schimbe copiii la alta scoala, in Marvila, dar primarul a luat deja decizia: pentru a se invata intr-un singur schimb, elevii vor fi mutati.
Mai multi parinti din satul Scarisoara, comuna Corbasca, au trimis primarului din comuna o scrisoare deschisa...
- neplata facturilor la intretinere de catre rau-platnici, i-a lasat fara apa calda pe chiriasii din cartierul ANL Bucegi
Chiriasii din blocurile ANL Bucegi si Fagaras au parte de dusuri reci de aproximativ o luna de zile. Initial, ei au crezut ca apa calda a fost oprita din motive tehnice,...
- cearta dintre ei s-a iscat de pe vremea când erau in Italia n s-au revazut dupa zece ani si s-au luat la bataie
Un barbat, in vârsta de 54 de ani, din comuna Helegiu, a murit dupa ce ar fi fost lovit de un vecin de 49 de ani....
Seceta le-a stricat afacerile si culegatorilor din flora spontana. Prin piete, abia daca zaresti o data pe la doua - trei la saptamâni câte un culegator de prin padurile de la munte. Iar, când apare, e o adevarata comoara pentru gospodine. Am intâlnit zilele trecute un astfel de comerciant...
Compania Aerostar Bacau a contabilizat, la finalul primului semestru al anului, un profit net de peste 33 de milioane de lei, care este cu 77% mai mare dect cel obtinut la aceeasi data a anului 2014. Realizarea are la baza cifre de afaceri care a fost cu aproape 32%...
Spitalului Orasenesc Buhusi va organiza, in ziua de 22 august, Ziua Portilor Deschise, prima activitate de acest gen din istoria institutiei. Cei interesati se vor intâlni, la ora 10.00, in sala de conferinte, cu staff-ul institutiei.
Vor fi prezentate sectiile, compartimentele, laboratoarele, cabinetele din ambulatoriul...
Pe tricourile tinerilor aflaţi în Centrul de Agrement Valea Budului al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bacău, între 7 şi 13 august, se puteau citi cele patru cuvinte citate în titlu, ca opţiune pentru cea de-a XV-a ediţie a Taberei iniţiate de artistul plastic Aurel Stanciu. Aflaţi în...
Gabriel Berca a stabilit, din poziția de lider al organizației PDL Bacău, cuantumul sumelor pretinse și primite de fostul deputat Mihai Banu de la un om de afaceri, dar și destinația banilor, potrivit rechizitoriului prin care fostul senator și ministru de Interne a fost trimis în judecată de procurorii...
Un autoturism scapat de sub control s-a izbit de usa unui magazin din cartierul bacauan Narcisa.
Usa magazinului a fost distrusa iar partea din fata dreapta a masinii a fost avariata.
Conform politistilor, la un viraj, masina condusa de o soferita de 48 de ani a urcat pe bordura si...
La data de 16 august a.c., în jurul roei 05.30, poliţiştii din comuna Scorţeni, au fost sesizaţi de un localnic de 21 de ani, despre faptul că un tânăr din localitate a pătruns fără drept în locuinţa sa.
În locuinţa reclamantului poliţiştii deplasaţi de urgenţă la faţa locului au identificat...
La data de 15 august a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier cu victimă pe strada Calea Adjudului din Oneşti.
Din primele cercetări efectuate la faţa locuilui a rezultat că un bărbat de 62 de ani, care se deplasa cu bicicleta pe Calea...