Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe...
Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât și dovada plății amenzii...
În fiecare an, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, duce mai departe tradiţia organizării Festivităţii de absolvire cu ocazia acordării gradului de „agent de penitenciare” pentru promoţiile de elevi care finalizează cursurile Școlii.
În contextul evocat, marți, 30 august 2016, în Piațeta Primăriei orașului Tîrgu...
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, luni, 30.08 a.c. a avut loc un simpozion dedicat, în avans, Zilei Jandarmeriei Rurale, care se sărbătorește joi, 1 septembrie, când se împlinesc 123 ani de la promulgarea prin decret regal a Legii pentru organizarea Jandarmeriei Rurale.
...
Elevă a ”Școlii de vară la țară”: ”Aș vrea să devin jurnalistă pentru că eu consider că este o meserie care poate ajuta la dezvoltarea acestei lumi”
Patru profesori ai Palatului Copiilor Bacău și-au încheiat anul acesta concediul mai devreme pentru a face vacanța mai frumoasă elevilor din satele comunei...
Micuta se afla, duminica, in curtea locuintei din Buhusi, impreuna cu mama sa, care aprinsese focul sa faca un gratar. Se pare ca fetita, in vârsta de 3 ani, s-ar fi apropiat prea mult, s-ar fi atins de gratar si in acel moment ar fi sarit jar pe ea...
In municipiul Onesti, nu cu mult timp in urma, Constanta Cristea (foto), o femeie in jur de 60 de ani, a ramas pe drumuri dupa moartea tatalui sau. El a fost casatorit pentru a doua oara cu o femeie care are trei copii, iar la dezbaterea mostenirii defunctului apartamentul...
Ramona Ghinet (28 ani), tânara diagnosticata cu leucemie, care a postat pe o retea de socializare o inregistrare video in care isi arata nemultumirea pentru ca sotul nu-i trimitea banii din donatii pentru a se trata in Franta, acolo unde s-a internat intr-un spital, a intrat in posesia sumei...
Se spune in popor ca „toamna se numara bobocii”, iar pâna atunci a mai ramas foarte putin timp. Daca septembrie bate la usa, e clar ca si scoala e pe picior de nou sezon. In aceste conditii, unitatile de invatamânt trag tare ca pâna pe 12 septembrie sa fie...
Luni s-au afisat primele note ale sesiunii de toamna a examenului de bacalaureat 2016. Au fost inscrisi efectiv in aceasta sesiune de bacalaureat 943 de candidati.
Dintre acestia, 139 au absentat. In total, au avut lucrari corectate 803 absolventi, iar media de promovare pe Bacau este de 24,53 la...
- la rectificarea bugetara care se va face la urmatoarea sedinta ordinara a Consiliului Local apare si suma de 10.000 de lei pentru un parc de agrement la Tamasi - Primaria Bacau detine 325 de hectare de teren in comuna, pe care intentioneaza sa faca un parc de agrement...
In ultima sedinta a Consiliului Local Bacau s-a aprobat Regulamentul cadru de organizare si desfasurare a concursului de management si a Caietului de obiective, pentru ocuparea functiei de manager al Teatrului Municipal “Bacovia”, in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 189/2008.
Programul de desfasurare a...
- Daca as fi un turist care intra pentru prima data in comuna Tatarasti si as bate la poarta primariei pe care o conduceti din 2012, ce mi-ati recomanda sa vizitez?
- Sunt trei obiective din comuna noastra care sunt incluse in lista monumentelor istorice din judetul Bacau ca monumente...
Miercuri, 31 august, este programat un nou Concert pentru Suflet, in Parcul Catedralei, din Bacau.
Mioara Iacob și Salonul de Piane vă invită la o Serată Dansantă incepand cu orele 19:00.
Spectacolul va debuta cu teatrul de păpuși in aer liber. In program este "Jack și vrejul de fasole”, prezentat de...