In cadrul unei conferinte de presa, administratia buhuseana a lansat trei proiecte ambitioase care vizeaza Cartierul de Vest, cel care ocupa zona de jos a orasului, de la granita cu Racova si pana la granita cu localitatea Costisa. Obiectivele proiectelor: modernizarea spatiilor publice, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii utilitatilor publice si reabilitarea/ modernizarea infrastructurii sociale La lansarea proiectelor au fost prezenti si reprezentanti ai cetatenilor din cartierul amintit, care au formulat intrebari, au nuantat tintele proiectului. „160 de miliarde de lei vechi reprezinta valoarea proiectului. Contractul de finantare este incheiat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, prin Agentia pentru Dezvoltare Nord-Est, ne-a spus primarul Ionel Turcea. Proiectul este cofinantat de Uniunea Europeana, prin Programul Operational Regional 2007-2013. Suntem in faza de derulare a procedurilor de achizitii. Speram ca in doua luni de zile sa incepem lucrarile”. Oana Timofte, manager de proiecte, a precizat ca „derularea proiectului ar fi putut deja demarata, dar documentatia a stat mult intr-un minister, unde se tot astepta o semnatura. Acum, totul a fost deblocat”. Vor fi reabilitate/modernizate strazile: Tudor Vladimirescu, George Cosbuc, Ion Voda cel Cumplit, 9 Mai, 8 Martie, Pionerului si Ion Borcea, avand o lungime totala de 3,208 km. Intre altele, pe aceste strazi va fi inlocuite retele de apa potabila (2,601 km), si de apa menajera (2,98 km), va fi construita o retea de canalizare pluviala (2,19 km), trotuarele vor fi reabilitate, spatiile verzi reamenajate. Pentru imbunatatirea iluminatului public vor fi instalati inca 78 de stalpi, nu vor lipsi parcarile noi. In vederea imbunatatirii securitatii publice, in cartier vor fi instalate camere video de monitorizare. Trei zone verzi – Parcul versant din strada Pionierului/Ion Borcea, scarile Tucului, din strada Ion Voda cel Cumplit, si spatiul verde din zona Garii (intersectia strazilor Libertatii si Republicii), cu o suprafata de 27.775 m.p. – vor fi de asemenea modernizate/reabilitate, ca si cladirea complexului de servicii comunitare, unde isi desfasoara activitatea Centrul de zi pentru copilul aflat in dificultate si Centrul de consiliere, informare si sprijinire.
Finantarea fiind asigurata (fonduri europene si contributii specifice ale comunitatii), exista speranta ca 2012 va fi anul finalizarii acestor proiecte.
Ion Fercu















