Doi barbati si-au pierdut viata in apele involburate ale raului Trotus. Aflat in stare de ebrietate, Daniel P., de numai 31 de ani, a fost luat de curenti, in timp ce incerca, impreuna cu un prieten de-al sau, Constantin B., de 38 de ani, sa strabata raul cu o caruta. Duminica spre seara, cei doi se intorceau acasa, spre satul Lunca, din comuna Urechesti. La ora 20.30, Postul de Politie a primit un telefon ca unul dintre barbati
s-a inecat. Celalalt a reusit sa se salveze, dupa ce s-a tinut de hamurile cailor, care l-au tras la mal. Pompierii de la Detasamentul din Onesti inca mai cauta cadavrul tanarului de 31 de ani. Un alt barbat de 38 de ani, a fost gasit si scos din apele raului Trotus, din zona de periferie a orasului Ghimes, cu o zi inainte. Operatiunea a fost condusa de agenti de politie, pompieri si medici de pe Ambulanta. S-a stabilit ca trupul neinsufletit este al lui Laszlo G., din localitatea Lunca de Jos, judetul Harghita, care disparuse de acasa cu o zi inainte. Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Municipal Moinesti in vederea efectuarii necropsiei. Rezultatele acesteia vor dovedi care au fost cauzele si data decesului.
Roxana Neagu















