18 aprilie 2024
EducațieAu învins la contestații

Alți trei candidați de 10 (zece) la examenul de Bacalaureat !

Au învins la contestații

S-a finalizat prima sesiune a examenului de Bacalaureat, s-au afișat și notele finale, după contestații, iar Bacăul se poate mândri cu încă trei candidați de 10 (zece). Dacă înainte de contestații înregistram trei medii maxime, prin absolventele Mădălina Elena Dima, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Claudia Ionescu, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău și Alexia Băluță, de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, pe care le-am prezentat deja, zilele trecute, https://www.desteptarea.ro/bacauance-de-10-zece/, acum sunt șase.

Și rata de promovare pe județul Bacău a crescut de la 69,97% la 72,3%, în urma contestațiilor, cu mult peste media națională care este de 64,5%. Reamintim că, în județul Bacău s-au depus 1.915 contestații. S-au înscris la acest examen 4.346 de candidați, iar dintre aceștia trei au fost eliminați și 137 nu s-au prezentat.



Deși notele au fost codificate, „Deșteptarea” a aflat care sunt absolvenții de 10 (zece), care au reușit să obțină această performanță după contestații. Sunt trei copii frumoși, muncitori, care se au avut încredere în ei și au reușit. Iar noi îi prezentăm, pentru că o merită din plin.

Horia Nicolcea, absolvent al Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești:

Sunt fericit că am încheiat ceea ce a însemnat pentru mine liceul într-un mod frumos. Mi-am dorit să ajung aici, sunt admis deja la Universitatea Oxford, urmare a rezultatelor obținute la olimpiadele naționale de Matematică, începând cu această toamnă. Am fost admis cu o ofertă condiționată: peste 9.50 la Matematică și Informatică, și peste 9 la Limba și Literatura Română. Am contestat nota la Informatică, aveam deja 9.66, dar am știut că lucrarea mea este de 10. Am riscat, asumat, dar am știut că am luat decizia bună.

Liceul pentru mine a gravitat în jurul pasiunii mele pentru Matematică. Orice an școlar începea cu primele competiții la această disciplină și se termina cu etapa națională a Olimpiadei de Matematică. Celelalte materii erau complementare, secundare, dar mi-a plăcut să învăț și să știu de toate. Au fost patru ani frumoși în care, alături de părinți, profesori și prieteni, am evoluat, m-am dezvoltat pe toate planurile, acum mă cunosc mai bine și sunt sigur pe ceea ce vreau să fac pe viitor. În ceea ce mă privește, voi aprofunda studiul pe Matematică la Universitatea Oxford, unde știu că nu va fi ușor, dar mă voi descurca. Am ceva emoții, dar legate de adaptare, de cultură și climat. În rest, sunt încrezător pentru că am ales ceea ce îmi place să fac și un domeniu în care pot performa.

Pentru viitor, îmi propun să obțin doctoratul în Matematică și mai apoi să activez în domeniul bancar sau în cercetare. Dar până în toamnă, am să încerc că mă relaxez. Tocmai am luat și examenul scris pentru permisul de conducere, am să mai parcurg puțin și materia la Matematică pentru primul an de facultate, ca să îmi fie tot mie mai ușor, dar, acum, îmi iau și o mică vacanță alături de părinți și de prieteni.”

Daria Măciucă, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău:

Examenul de bacalaureat a fost ultima treaptă către maturizare, iar după un an dificil, la care nimeni nu s-ar fi așteptat, acesta a venit ca o încununare a tuturor eforturilor depuse de-a lungul celor 4 ani. Pentru mine, emoțiile au fost la Limba și Literatura Română, fiind un examen mult mai subiectiv decât Matematica și Fizica. De aceea am și făcut contestație la Matematică, pentru că am fost foarte încrezătoare că lucrarea este de 10.  În continuare, vreau să îmi continui visul la Facultatea de Geologie și Geofizică, pe specializarea Geofizică, din cadrul Universității București.

Aș vrea să le mulțumesc părinților și profesorilor mei pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor, în special doamnei directoare Măcincă Adriana care a fost profesoara mea de Geografie de-a lungul celor 4 ani și m-a coordonat în obținerea performanței de a mă califica la faza națională a Olimpiadei de Geografie. Visul meu este să devin cercetător în geofizică, dar nu aș putea spune cu exactitate în ce domeniu. Voi avea la dispoziție 4 ani de facultate pentru a mă decide.

Colegiul Național «Vasile Alecsandri» este cu adevărat unul dintre liceele de top ale orașului, cu profesori dedicați care așteaptă cu brațele deschise noi elevi spre a îi ajuta în a-și împlini visele. Fiindcă am fost la specializarea Științele naturii, recomand acest profil tuturor aspiranților la Facultatea de Medicină.”

 

Andrei Gavriliu, absolvent al Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești

Bacalaureatul nu a fost greu, cel puțin la Limba și Literatura Română și Fizică. La Matematică a fost multă teorie, acolo am făcut și contestație, pentru că știam ce am scris, m-am verificat și cu baremul, mi-am asumat riscul, dar am avut încredere în mine. Am fost elev la Școala «Liviu Rebreanu», iar la liceu am ales Colegiul Tehnic «Dimitrie Ghika» pe care îl recomand oricărui absolvent de gimnaziu pentru că aici se poate face performanță, profesorii sunt deosebit de competenți, știu să mobilizeze elevii, am ținut legătura permanent cu ei, chiar și în stare de urgență, e un liceu în care se poate studia și se pot obține rezultate.

Mulțumesc în mod special doamnei prof. Camelia Popa, care mi-a fost dirigintă. A știut să țină clasa unită, iar mie mi-a fost mereu alături. Mulțumesc și prof. Petru Rotaru, care mi-a predat Matematica în clasele a IX-a și a X-a, dumnealui m-a făcut să îndrăgesc această disciplină, dar și prof. Ion Munteanu, tot de Matematică, pe care l-am avut în clasele a XI-a și a XII-a, și profesorului de fizică Silviu Chiriac. Nu am făcut deloc pregătire, tot ce am învățat a fost la școală și acasă, sprijinit de profesori, dar și de părinții mei. Deci, se pot obține rezultate foarte bune și așa, important e să vrei.

E o bucurie pentru mine că prin aceste note îmi fac orașul cunoscut, dar și liceul. Acum mă pregătesc de admiterea la Politehnică, în București, la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Nu am ales să studiez în străinătate, pentru că sunt atașat de țară, de familie, de prieteni, plus că și aici se poate face învățământ de calitate.”

 

Din datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, 1.163 de candidați din întreg județul au fost respinși (1.089 dintre ei din învățământul la zi, restul de la seral și învățământ cu frecvență redusă). Note sub 5 au primit 931 de candidați, iar reușiți sunt 3.043. Dintre aceștia, 638 au note între 6 și 6.99, alți 706 note între 7 și 7.99, cu note între 8 și 8.99 sunt 925 de candidați, 768 au note între 9 și 9.99, iar 10 pe linie sunt cei 6 despre care am scris.

Conform metodologiei, pentru a fi declarat admis, candidatul trebuia să obțină, la fiecare disciplină, minimum nota 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului să fie de minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri