24 aprilie 2024
EducațieBăcăuance de 10 (zece)

Fix la ora 12.00, așa cum era planificat, ieri, 30 iunie, s-au afișat primele rezultate, înainte de contestații, la examenul de Bacalaureat 2020. Județul Bacău a înregistrat 3 medii de 10 (zece)  pe linie - câte un candidat de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău și Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău.

Băcăuance de 10 (zece)

Statistic vorbim de 4.346 de înscriși, din care: 2.945 de candidați admiși (reușiți), 1.260 respinși, trei eliminați și restul de 137 neprezentați. Rata de promovare pe județul Bacău este de 69,97%. Mai în detaliu, vorbim de o rată de promovare mai mare decât cea națională, care este de 62,9%. Promoția curentă pe Bacău a avut însă o rată de promovare și mai mare, de 76,05%.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași (71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%. Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).



Deși notele au fost codificate, „Deșteptarea” a aflat care sunt absolvenții de 10 (zece). Sunt trei fete frumoase, inteligente, muncitoare, care se așteptau la un asemenea rezultat. Iar noi le prezentăm, pentru că o merită din plin.

 

Am fost elevă la Colegiul Național «Dimitrie Cantemir» încă din clasa a V-a și am avut parte de colegi și profesori excepționali care pur și simplu au făcut ca toți anii aceștia să fie minunați. Au fost și greutăți, dar totul a trecut mult mai ușor cu ajutorul lor și au făcut ca în această călătorie să mă ajute să devin eu, până la urma urmei. Examenele au fost de dificultate medie, poate la Matematică a fost puțin mai dificil, dar a fost în regulă. Eu am avut o pregătire continuă pentru acest examen, emoțiile fiind singurele care mi-au creat ceva probleme. Acum totul e bine și sper să reușesc să intru la Politehnică, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București.” Mădălina Elena Dima, absolventă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești

Cei patru ani de liceu au fost fiecare în felul lor diferiți, mai ales ultimul, care a fost cu multă muncă, dar a meritat. Au fost frumoși anii de liceu, doar că nu m-am bucurat de ei mai mult. Dar, urmează… Pentru mine, personal, examenul a fost ușor. Nu mă așteptam să fie atât de accesibil. La Română am avut un pic de emoții, în rest…, dar am fost bine pregătită, mai ales că materia de la Istorie am aprofundat-o foarte bine pentru olimpiadă. Sincer, am țintit către acest 10, încă de la începutul anului acesta a fost țelul meu, dar după perioada asta de carantină, de stat acasă, nu mă mai așteptam așa de tare. În continuare vreau să merg la Cluj, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, mai exact pe specializarea media digitală.” Claudia Ionescu, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău

Sincer, sunt surprinsă, pentru că nu m-am așteptat niciodată să iau trei de 10. M-a luat prin surprindere și nu mă așteptam pentru că am auzit cât de stricți sunt corectorii la Română. La Matematică și Informatică aveam foarte multă încredere în mine, pentru că sunt exacte și știam ce pot, dar la Română… nu. Anii de liceu au fost foarte complecși și au avut de toate. În principiu, au fost niște ani formativi, adică, nu puteam să devin persoana care sunt fără anii de liceu. Îmi va fi dor de ei. Acum, pentru că am luat examenul cu 10, știu unde vreau să merg mai departe. La Politehnică, la Facultatea de Automatică din București.” Alexia Băluță, absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău

Conform metodologiei, pentru a fi declarat admis, candidatul trebuia să obțină, la fiecare disciplină, minimum nota 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului să fie de minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Contestațiile se pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. Acestea s-au putut înregistra ieri, în intervalul orar 16:00 – 19:00, dar și azi, 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Roxana Neagu, Florin Ștefănescu

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri