Venirea sezonului estival constituie atat motiv de bucurie, pentru ca vremea este prielnica iesirilor in natura, dar si motiv de ingrijorare din cauza numarului mare de incendii ce pot izbucni la unitatile turistice de cazare, in perioada de recoltare si depozitare a cerealelor, a plantelor tehnice sau in zonele cu vegetatie forestiera.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Maior Constantin Ene" al judetului Bacau (ISUJ Bacau) reaminteste masurile ce trebuie luate si respectate in aceasta perioada a anului, pentru a evita adevarate dezastre ecologice, dar si pierderi de vieti omenesti si bunuri materiale. "Odata cu deschiderea sezonului estival si inceperea concediilor de vara, se observa o afluenta mare a publicului catre statiunile de odihna si locurile de agrement organizate in aer liber. De asemenea, datorita timpului favorabil si inceperii perioadei optime de recoltare si depozitare a cerealelor, se impune din partea operatorilor economici luarea unor masuri de prevenire si stingere a incendiilor pentru preintampinarea unor evenimente nedorite. Tinand cont de perioada care urmeaza, caracterizata ca fiind caniculara si secetoasa, lipsita de precipitatii, cu temperaturi ce depasesc frecvent 35 grade Celsius, razele soarelui influentand direct cresterea gradului de uscaciune a plantelor si materialelor combustibile, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta «Maior Constantin Ene» al judetului Bacau recomanda amatorilor de drumetii montane sa aiba in vedere si sa respecte cateva reguli principale de prevenire a incendiilor specifice unitatilor de cazare in scop turistic (cabane, campinguri, pensiuni) aflate in zone cu vegetatie forestiera sau in apropierea padurilor", a precizat lt. Andrei Grecu, ofiter ISUJ Bacau.
Sfaturi utile
Este recomandat ca drumurile pe care este permisa circulatia autovehiculelor sa fie stabilite din timp si marcate. Pe drumurile interzise se vor monta bariere si indicatoare corespunzatoare. La intrarea in padure si pe traseele turistice se vor amplasa panouri si pancarte cu texte adecvate privind prevenirea si stingerea incendiilor de padure. ISUJ Bacau reaminteste ca accesul autovehiculelor proprietate personala pe drumurile forestiere este interzis. De asemenea, se interzice arderea resturilor vegetale rezultate din curatarea pasunilor si a terenurilor agricole limitrofe, la o distanta mai mica de 100 m de liziera padurii. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau recomanda turistilor sa nu utilizeze focul in padure sau focul deschis in aer liber. Focul poate fi aprins doar in spatii special amenajate si indicate prin panouri avertizoare. La plecare este bine ca turistii sa stinga focul si sa acopere jarul cu pamant.
Restrictii
Este interzis fumatul in afara locurilor special amenajate sau aruncarea la intamplare a tigarilor si chibriturilor aprinse, precum si instalarea corturilor, a autoturismelor si a suprafetelor de picnic. Focurile de tabara sau cele din campinguri pot fi aprinse doar in locuri special amenajate, la o distanta de siguranta fata de marginea padurii. Este recomandat a nu se utiliza in spatiile de cazare aparate electrice defecte sau neomologate, precum si lasarea lor in priza nesupravegheate. Turistii trebuie ca la cazare sa se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor si a modului de comportare si de evacuare in caz de incendiu.
in ceea ce priveste scoaterea materialului lemnos din padure, aceasta se face numai pe traseele stabilite de organele silvice. Lucrarile de exploatare vor fi permanent supravegheate si inspectate periodic de organele silvice, accentuandu-se asupra respectarii masurilor prevazute de normele de prevenire si stingere a incendiilor de padure.
Cosurile de fum ale constructiilor din padure vor fi dotate cu gratare (site) parascantei. in conditiile lipsei de curent electric, se vor folosi in incaperile de locuit numai lampi de petrol cu glob de sticla. "Si operatorii economici au obligatia de a lua toate masurile necesare prevenirii si stingerii incendiilor, asigurarea si dotarea cu mijloace de prima interventie, executarea periodica a exercitiilor de alarmare, evacuare si salvare a personalului, precum si interventia in cazul producerii oricaror situatii de urgenta. Persoanele fizice si juridice sunt obligate sa respecte in orice imprejurare normele de prevenire si stingere a incendiilor si sa nu primejduiasca, prin deciziile si faptele lor, viata si mediul", a mai spus ofiterul ISUJ, Andrei Grecu.
Roxana Neagu














