Războiul s-a încheiat, Marea Unire s-a înfăptuit la Alba Iulia. Ţara s-a întregit. Sub conducerea lui Ferdinand I „Întregitorul”, Regele României, noul stat avea o suprafaţă de 295.049 km2 şi o populaţie de peste 16 milioane de locuitori.
A venit vremea îndeplinirii promisiunilor făcute soldaţilor în momentele de cumpănă ale războiului, din primăvara anului 1917. Pentru a reface moralul soldaţilor, regele şi Consiliul de miniştri au considerat de cuviinţă că era timpul ca statul român să treacă la îndeplinirea promisiunilor făcute, înainte de terminarea operaţiunilor. Pe 23 martie 1917, într-o vizită pe front, Ferdinand s-a adresat Armatei a II-a, care era cantonată la Răcăciuni:
„Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului întreg, aţi câştigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care v-aţi luptat. Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă, vi se va da şi o largă participare la treburile statului.”
Aşa a glăsuit suveranul în aplauzele soldaţilor şi ofiţerilor.
Era în luna în care țarul abdica, în care revoluția rusă mișca mulțimile din marele imperiu de la Răsărit. Era înțelept ca pe frontul român să fie liniște. Elita politică românească, în frunte cu regele Ferdinand I, a știut să se orienteze cu inteligenţă păzind de primejdii prezentul și asigurându-se viitorul.
În aceste condiţii, pe 19 iunie 1917 se promulgă proiectul de revizuire a Constituţiei, care consacra, printre altele, adoptarea reformei agrare prin exproprierea marii proprietăţi şi introducerea votului universal. Pe 29 noiembrie/12 decembrie 1918 s-a format un nou Consiliu de miniştri, în care erau reprezentate toate provinciile istorice, prezidat de Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal.
În prima lună de la instalare, pe 15 şi 16 decembrie, cabinetul publică decretul-lege privind exproprierea marilor proprietăţi rurale din Vechiul Regat, fixând şi condiţiile exproprierii. Art. 19 din Constituţie prevedea: „Pentru cauză de utilitate naţională, se sporeşte întinderea proprietăţii rurale ţărăneşti prin exproprierea terenurilor cultivabile, în scopul de a se vinde ţăranilor cultivatori de pământ, cu precădere ţăranilor mobilizaţi din această categorie sau familiilor lor, dacă ei au murit din cauza sau în timpul războiului”.
Împroprietărirea promisă în anul 1917 pe front, de către Regele Ferdinand, (…) „ca un act de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei ţăranilor la Războiul de Reîntregire Naţională” s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni. Pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina, în 1921.
În baza Legii Reformei Agrare au fost expropriate suprafeţele cultivabile mai mari de 100 de hectare (…) „cu excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori, lacurilor, bălţilor şi a pământului irigat.”
Au făcut obiectul împropietăririi peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane de hectare de teren arabil, adică 66% din suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ aproximativ 2 milioane de familii de ţărani.
Aceasta este tema expoziţiei „Războiul, ţăranii şi pământul”, vernisată joi, 6 decembrie, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, realizată în colaborare cu Serviciul Judeţean Bacău al Arhivelor Statului, în care sunt expuse fotografii care ilustrează relaţia civili şi militari, aici, în apropierea frontului, la Caşin, Oituz, Răcăciuni, Petreşti şi alte localităţi.
Sunt fotografii cu soldaţi ţărani de la noi, visând la o Românie Mare şi la pământul promis de regele lor la Răcăciuni, apoi sunt documente care mărturisesc despre ţarina primită, vetrele noi de sat, titluri de proprietate şi înfiriparea unui chip nou pentru lumea plugarilor.
Entuziast şi îndrăgostit de meseria lui, cea de muzeograf, şef al Secţiei de Etnografie, Iulian Bucur a “scris” o frumoasă poveste, începând cu fotografia emblematică cu Regele Ferdinand I la Răcăciuni printre soldaţi, bucuria celor care urmau să primească pământ, cu figuri de eroi ţărani, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, dar şi în uniforme militare, fotografii cu hore ale bucuriei prin satele din jurul Bacăului.
Sunt, în micuţa şi ilustrativa expoziţie şi diferite ordine şi medalii primite de soldaţi ca urmare a faptelor de arme, cât şi unele unelte agricole folosite în acea perioadă, dar şi în perioada următoare, contribuţia fiind a muzeografului Sebastian Sascău. Sigur că este doar o expoziţie, una frumoasă, bine închegată, care ilustrează un moment, unul foarte important din istoria României moderne: reforma agrară, crearea unor noi relaţii dintre ţăran şi pământ, dintre jertfă şi răsplată.
Ce nu spune expoziţia – şi nici nu putea spune – este faptul că reforma agrară s-a făcut cu despăgubiri, noii proprietarii fiind nevoiţi să achite, în rate anuale, contravaloarea stabilită de comisiile de împroprietărire. Pentru cei fără posibilităţi, s-a adoptat formula arendării, operaţiunea propriu-zisă a fost tergiverastă mulţi ani, boierii şi arendaşii opunându-se prin toate mijloacele la actul considerat de ei samavolnic.
O parte dintre ţărani au pierdut rapid terenul, deoarece nu au achitat la timp ratele, mulţi au ajuns prin tribunale pentru a intra în proprietate pe pământul pentru care au luptat, pentru cel pentru care mulţi şi-au dat viaţa. Şi viaţa este un război!
Trei provincii, trei muzee
Continuându-şi generoasa idee, Iulian Bucur a mai făcut o surpriză publicului prezent. În colaborare cu muzeele de etnografie din Câmpulung Muscel, Bistriţa-Năsăud şi cu obiecte din patrimoniul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” a deschis, în Holul Mare al Muzeului expoziţia “Trei provincii, trei muzee”, unde s-au pus la un loc, în horă, costume tradiţionale din cele trei zone ale ţării. “Hora este semnul întreg şi adevărat al satului românesc, hora îi pune împreună pe mai bogati şi pe mai săraci, pe cei mai vrednici şi pe cei mai slabi, se sprijină unii de alţii, deprind acelaşi pas pentru că au acelaşi suflu, acelaşi suflet”, a spus Iulian Bucur.
Locurile de unde vin costumele, Muscelul şi Năsăudul, sunt legate prin fire de Bacău. Din prin Muscel au venit în Bacău ciobani care-şi mânau oile la iernat în luncile râurilor Moldovei şi au întemeiat sate precum Glăvăneşti şi Caşin. La Caşin au ridicat biserică după chipul şi asemănarea celor de unde plecaseră. Din Năsăud au venit şi s-au aşezat în satele noastre, români care fugeau de asupriri de tot felul. Trei provincii, cu trei costume populare, fiecare cu specificul lui, cu frumuseţea lui, înlănţuite într-o horă a bucuriei, sugerând, în expoziţie, Marea Unire.
Este contribuţia etnografului la sărbătoarea Unirii, la fel ca a istoricului, însă cu mijloacele lui, la fel de sugestive, reţinând momentul de sărbătoare din viaţa ţăranului: portul popular şi dansul, într-o continuă mişcare, în cerc, ceea ce poate să însemne şi refuzul de a sparge unitatea. Numai uniţi, poţi rezista, numai uniţi, fie şi în horă, ai putere. Este darul şi omagiul etnografului pentru marele act istoric de la 1 Decembrie 1918.
