Ana Maria Pal are o poveste de viață mai mult decât interesantă. O viaţă trăită prin puterea exemplului. Este povestea unei fete de la țară care a reușit săși depășească limitele, ajutându-se singură pentru a face arc peste piedicile de orice fel. S-a luptat din răsputeri pentru a arăta lumii cine este și, mai ales, ce poate oferi.

Luptătoare de lupte libere, MMA, kickboxing, wushu, Ana Maria Pal, legitimată la trei cluburi, a luat la trântă toate greutățile vieții, reușind, de fiecare dată, să le doboare, ca o campioană adevărată. Prin muncă, determinare și multe sacrificii personale, a reușit să devină un exemplu de voință pentru toată lumea. S-a născut la Tamași, în urmă cu 28 de ani, într-o familie numeroasă, cu opt copii – trei fete și cinci băieți, dintre care doi, din păcate, sunt cu afecțiuni grave, care-i fac nedeplasabili. Își amintește cu drag de copilărie, presărată cu bucurii și cu tristeți. A ales să vorbească mai mult de clipele de fericire, evocând perioada în care era, cumva, „a doua mamă pentru frații mai mici”, îngrijindu-i pe mezinii familiei. „Îmi amintesc, de exemplu, că atunci când vroiam să ies afară, în drum, să mă văd cu fetele, cu colegii, trebuia neapărat să iau un frate cu mine, să-l car pur și simplu în spate, fiind foarte mic și, normal, trebuia supravegheat de cineva. N-am trăit în lux, dar nici nu pot spune că, de exemplu, nu am avut cu ce mă încălța, să merg la școală. Am avut o copilărie…normală”,  își începe povestea vieții Ana Maria.



„Oțelită” la munca din agricultură

Ca în orice familie cu mulți membri, și lipsurile erau la fel de numeroase. A încercat să suplinească neajunsurile, muncind la câmp, de multe ori și pe la oamenii ceva mai înstăriți, din sat. Știu să dau cu sapa, am făcut-o de multe ori. La început, mai tăiam porumbii cei buni, când nu prea știam cum se face. Mai mult mi-a plăcut la fân – să adun, să fac căpițe … Nu știu, îmi plăceau lucrurile astea mai grele, unde trebuia să depui forță. De multe ori, îi întreceam pe băieți! La porumb, îmi plăcea să tai cu secera, să leg cocenii, să depănușez … Mereu mă chema vecina noastră, căreia îi spuneam «moașă», pentru că, pe patru dintre frați, ne-a ajutat să ne naștem, acasă, până să vină «Salvarea». Inclusiv eu m-am născut în casa părintească din Tamași, dar cu ajutorul unei alte moașe. Încă, am venit greu pe lume, învinețită toată, din cauza cordonului ombilical care mi se înfășurașe în jurul gâtului, de-a făcut-o pe moașă să strige la mama «Ce naști Cristină, cioată»”, continuă amuzată „amazoana” din Tamași. Norocul a fost că, înainte de a pleca la liceu, în Bacău, aveau în gospodărie animale de tot felul, care le asigurau hrana zilnică, de bază. Creșteau vite, porci, găini … care, evident, presupuneau eforturi susținute, zi după zi, chiar și de sărbători sau duminica. Își împărțeau „frățește” sarcinile, fiecare știind ziua în care trebuia să aibă grijă de animale: mulsul vacilor, rânitul podelei, hrănitul animalelor … Din păcate, n-a scăpat de bullying-ul din școală, colegii tachinând-o mereu și obligând-o, cumva, să stea în ultima bancă din clasă, pentru „vina” de a mirosi a … grajd.

Vopsitor auto sau militar

A absolvit Liceul cu Program Sportiv, o perioadă făcând chiar naveta la Bacău. În primul an de liceu, s-a apucat de atletism. „Dacă vă spun, inițial, vroiam să mă fac vopsitor auto, pentru că tata e mecanic, frații mei, la fel, știu cum e cu mașinile. Am zis să urmez și eu același drum, știind că e o meserie bănoasă. Până când, profesorul de sport din sat m-a remarcat și mi-a zis să mă apuc de un sport. Țin minte cum zicea: «Ce vrei să faci, Ană, să stai la coada vacii? Mergi și fă liceul, că o săți prindă bine în viață, se mai destăinuie tânăra sportivă.

A fost sfatul care avea să-i schimbe radical viața. Prin 2010, a „cotit-o” spre lupte libere, ajungând, mai târziu, să facă parte din lotul național. Finalul de liceu a fost marcat de … nașterea băiețelului, în urma unei relații toxice cu un tânăr din Brașov, fiind nevoită să înghețe anul de studiu. „După doi ani de atletism, ca să pot să uit de toate problemele pe care le aveam, inclusiv că nu mă lăsa tata să vorbesc cu un băiat de pe la noi, mergeam prin sala de box. Acolo, m-a văzut antrenoarea cum loveam cu pumnii sacii cu nisip – Maria Hagimă, Dumnezu să o ierte!, căci a răposat, recent. Mi-a zis că ăsta nu e sport pentru fete și m-a dus la lupte. Ajunsesem, la un moment dat, să fac trei sporturi: începeam cu box, plecam la atletism și apoi ajungeam la lupte”, mai aflu de la Ana Maria Pal. Într-un final, a ales să rămână cu un singur sport pe care să-l practice – lupte libere. Asta după ce fusese remarcată la o competiție amicală pentru cluburi, reușind, din prima, să ocupe primul loc. Antrenorul, „adulmecându-i” abilitățile de campion, a oprit-o la lotul său de sportivi. De altfel, ea însăși mărturisește că, în copilărie, când privea cercurile întrepătrunse din simbolul jocurilor olimpice, mereu visa se devină campioană, neștiind, însă, în mintea ei de prunc, în ce sport va obține această performanță. Cert e că a reușit, an de an, să se plaseze pe podium, la diferite competiții de gen, inclusiv în 2020, în debut de pandemie, obținând aurul la Campionatul Național Individual de lupte-libere pentru seniori. Un timp, a cochetat și cu ideea de a se face parașutist, în forțele militare de elită. Încercase de trei ori să intre în rândul corpului de Soldați si Profesioniști Gradați (SGP) din cadrul MApN. Fusese chiar acceptată la o școală de profil, urmând să înceapă instrucția, undeva, la Caracal. Dar, din nou, sportul a fost cel care a decis, Ana optând să participe la o competiție importantă de Wushu, în Italia, unde, de altfel, a și obținut centura de campion. „Aș fi vrut să le fac pe amândouă, dar era imposibil, la acea dată, cei de la armată spunându-mi că regulamentul militar nu permite să fac sport, în viața civilă, să fac și militărie. Puteam, eventual, să mă legitimez la un club militar, dar…eu am ales drumul pe care merg acum. Mă gândesc, totuși, că nu e târziu nici acum să îmbrățișez cariera de militar”, crede Ana Maria Pal.

Aur cucerit cu degetele rănite și arcada spartă

A reușit să termine liceul, după un an de suspendare, iar ulterior, a absolvit și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Încă din timpul, studenției, a lucrat ca ajutor de ospătar, la restaurantul „Dumbrava”, apoi ca ajutor de bucătar, dar și la o pizzerie a unor foști sportivi. „M-am tăiat la degete, în timp ce feliam niște roșii, dar așa am «luptat» la Cluj, într-o competiție de MMA. Înainte de concurs, m-am antrenat cu degetele bandajate, încă din prima săptămână, până aproape că m-am vindecat. Prima dată, loveam doar cu o mână. Îmi sângerau rănile, când loveam în sac. Chiar și așa, am câștigat concursul de la Cluj, deși aveam arcada spartă și degetele sensibile, din cauza rănilor”, mai spune luptătoarea din Tamași. La 24 de ani, a început să participe și la competiții de kick boxing, MMA (Arte marțiale mixte) luptele în „cușcă” și Wushu, toate sporturi grele, din care nu ieși, mereu, întreg. A ajuns chiar să lupte cu Diana Belbiță, în prezent, cea mai bună luptătoare din acest sport, care participă la cea mai mare competiție de arte marțiale mixte din lume – Ultimate Fighting Championship (UFC). O luptă inegală, aș zice, date fiind atât lipsa de experiență a Anei, cât mai ales diferența mare, în greutate, în favoarea Dianei, chiar dacă prima repriză a fost câștigată de „amazoana” noastră. Muncește mult, se antrenează, participă la aproape toate competițiile posibile, ajungând peste tot în lume, chiar și în China, patria artelor marțiale. „Da, mi s-a spus că am «ciocanul» tare, că am forța unui bărbat – sportiv, evident – de 80 de kilograme. Altercații nu am avut, pe stradă, pe nicăieri. Eu îmi văd de drumul meu, am grijă de Ștefan, băiețelul meu, merg cu el peste tot, mă feresc de probleme. Până la urmă, sunt femeie, nu bătăuș. Plus că, dacă, Doamne ferește!, lovesc pe cineva – în afară de cazurile de autoapărare, mă suspendă, imediat, pe doi ani, din orice competiție, și nu-mi doresc asta. Eu vreau să fac sport, doar în ring … și în cușcă, desigur. Mereu, când aveam un semi – eșec, m-am ambiționat ca, data viitoare, să fiu campioană. Vă spun sincer, dacă ar fi să mai am o viață, tot sportul ăsta vreau să-l fac. S-ar putea chiar să-l încep mai din timp …”, declară zâmbind, sportiva noastră. În palmaresul său, Ana Maria a inclus, la kickboxing, nu mai puțin de 5 medalii de aur, alături de multiple gale la pro și o participare la „mondialele” din Italia, în 2021 (locul 6 în lume), iar la Wushu – 2 medalii de aur, un loc 3 și o participare la „mondialele” din 2019, din China, pe lângă alte gale, tot în Italia, unde a luat o centură și o cupă. Colecția de distincții este completată de cele 3 titluri obținute la MMA.

În căutare de tinere talente și … a unei case

Interesant e că Ana știe să fie ponderată, în toate, dar mai ales cu veniturile, înțelegând că nu are sens să cheltuie banii pe haine scumpe, mașini sau bijuterii. Contrar trend-ului din sporturile dure, prin care sportivele își aleg un look fioros, masculin, scurtându-și părul sau aplicând pe corp tatuaje cât mai înfricoșătoare, „amazoana” de la Tamași își creează o prezență extrem de feminină, chiar și în ring, unde realmente își derutează, de multe ori, adversarele. În viața civilă, Anei îi place, deseori, să arate că este, totuși, femeie, căutând, mereu, să apară în lume îmbrăcată elegant, cu bun simț estetic, transmițând, totodată, că are un corp pe care nu și-l dorește ascuns privirilor. De trei ani, stă în Bacău, în chirie, împreună cu un frate mai mic, plecat, pentru un timp, în Spania, și copilul său. „Mă limitez la ce am, ca să pot pune bani deoparte, pentru zile negre, pentru că vor veni și astea, cred. Tata mi-a zis că e mulțumit dacă fac 12 clase, eu am obținut mai mult. Îmi mai doresc să am o casă, a mea, pe pământ”, mi-a destăinuit Ana, din planurile sale pe termen mediu. Și-a propus să facă sport până la 30 de ani, maxim, după care își va atârna echipamentul în cui, cel mai probabil urmând cariera de profesor de sport, combinată cu cea de antrenor, întrucât, recent, a terminat și școala de profil. „Îmi place să lucrez cu copiii. Deja, fac voluntariat la școala din Chetriș, unde mi-am deschis o sală, pe care, din păcate, am fost nevoită să o închid, din cauza pandemiei. Nu am cerut să fiu plătită. Am adus de la club tot ce era nevoie, am obținut acordul primarului, acordurile părinților etc. Pot veni copii care, după ore, vor să facă sport adevărat. În felul ăsta, îi pot observa pe cei care își doresc, au talent și vor să facă ceva din sport. Sunt copii care vin din curiozitate, dar sunt și unii care au talent cât China. Au fost unii care aveau atâta talent … , dar părinții le-au zis «Păi, eu cu cine merg la pădure?». Potențial există, mai ales la țară, dar … ”, își exprimă regretul Ana Maria. Când va ajunge la bătrânețe, Ana Maria se vede cu o cămară plină cu dulcețuri, borcane de zacuscă și alte bunătăți, posibil, nevastă, de mulți ani, subliniind că-l va accepta lângă ea doar pe bărbatul echilibrat, educat, care s-o respecte, și „să nu aibă burtă, din aia plină de bere, în niciun caz. Dacă eu arăt bine, cu pătrățele, și el trebuie să fie măcar pe aproape, chiar dacă, la o anumită vârstă, o să ne cam «stricăm»”. „Îmi plac bărbații duri, dar să aibă și ceva rafinament. Cel care va fi lângă mine, trebuie să fie bine clădit, nu neapărat sportiv. Iar, dacă se va confrunta, vreodată, cu o piedică, să se poată ridica singur, nu să zacă jos, ca un fătălău”, încheie campioana de la Tamași.

 

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"
PUBLICITATE