sâmbătă, 13 decembrie 2025

A 14-a legenda… / Podurile de pe varianta Bacau-Letea Veche sunt o rusine

Este ora 10 si ma aflu pe podul de la Rusi-Ciutea. Privesc uimit groapa imensa care se intinde pe ambele sensuri si ma intreb cum va trece camionul care se apropie. Sarmele structurii podului se intind amenintator in aer, asteptand, parca, un cauciuc pe care sa il gaureasca. Atentia la detalii imi este insa distrasa brusc de senzatia ca a inceput un cutremur. Colegul meu Silviu se aprinde” mai repede: aTrepideaza din cauza camionului”. Camionul se apropie de groapa imensa cu cel mult 5 kilometri pe ora, insa podul tremura din toate incheieturile. Retraiesc senzatiile de la cutremurul din 1990, ultimul pe care mi-l amintesc, pentru ca trepidatiile, masurate cu un seismograf, ar atinge probabil 5 grade pe scara Richter. Vin si alte masini, iar slalomul printre gropi este de-a dreptul spectaculos. Un sofer face semne furioase. aDom”le, ce fac sefii astia, de aici, de la dumneavoastra? Nu e posibil asa ceva”, spune altul, dintr-un camion cu numar de Bihor. Mi se face mila de Toyotele transportate de o autospeciala. Micile masini adanseaza” pe platforma si par gata sa sara din sistemul de prindere, desi soferul face toate eforturile ca sa evite denivelarile. Fara succes… Situatia este sintetizata cel mai bine de Ion Simion, proprietarul unei firme de transport. aPe podul asta sunt gropi asa de mari incat masinile merg cu 2 kilometri pe ora. S-a ajuns deja la sarmele structurii de rezistenta, iar Consiliul Judetean nu face nimic. Este pericol, iti faci masina praf. Taxa de drum se percepe, dar de facut nu se face nimic. E un drum demn de secolul XIII, nu de zilele noastre. Pe domnul Benea il doare in cot de noi. Este un drum la fel de important cum este E 85, pe aici merg toate camioanele, ar trebui reparat”, crede Ion Simion. Intr-adevar, problema nu este doar disconfortul creat conducatorilor auto, ci si riscul producerii de defectiuni, dar chiar si de accidente. Nici podul mare, de langa Sofert, nu este intr-o stare mult mai buna, avedeta” fiind o groapa extrem de adanca pe sensul catre kartodrom, ce ar putea provoca oricand o nenorocire.

Incep reparatiile?

Serviciul de Drumuri al Consiliului Judetean Bacau cunoaste problema si sustine ca lucrarile vor incepe chiar in aceste zile ! aAcolo este o problema serioasa, deoarece in 2006 drumul a fost reabilitat avandu-se in vedere anumite valori de trafic. Insa traficul greu a fost redirectionat pe acolo si a crescut de 2-3 ori. Vrem sa reparam in acest an podurile. In toamna vom face o expertiza completa”, a precizat Valentin Palea, directorul Serviciului de Drumuri. Odata incepute lucrarile, circulatia se va desfasura pe un singur fir, iar repratiile vor avea loc mai mult dupa-amiaza si seara. Ramane de vazut cat timp vor dura lucrarile si cat de trainice vor fi, intrebare justificata, dupa ultima areabilitare”.



Scris de C.P.



spot_img