miercuri, 24 decembrie 2025

Plimbarea cu caruta le-a daunat grav sanatatii

Trei barbati din judet au ajuns in stare grava la spital dupa ce au cazut din caruta. Unii dintre ei au fost „ajutati” si de alcoolul pe care l-au consumat inainte. Este cazul unui barbat de 54 de ani, din Ardeoani, care a ajuns din atelaj pe carosabil. A suferit o entorsa de coloana cervicala si o luxatie care l-a tintuit pe un pat din Spitalul Bacau. La testarea sângelui s-a constatat ca avea 1 gram la mie alcool. Mult mai beat decât el a fost un barbat de 36 de ani, din comuna Traian. La un viraj la stânga nu a mai vazut stâlpii metalici de pe marginea drumului, probabil din cauza concentratiei de 1,13 mg/alcool pur in aerul expirat, si a intrat in ei, in urma impactului fiind aruncat pe sosea. Si el s-a ales cu rani pentru care are nevoie de mai multe zile de ingrijiri medicale. Cel mai grav a fost insa ranit Neculai P. (78 de ani), din comuna Cotofanesti, care a cazut din caruta plina cu fân si s-a ales cu mai multe coaste rupte, cu fractura de clavicula si un traumatism sever la cap. Medicii au decis ca trebuie tinut sub supraveghere in Sectia de Reanimare din Onesti si asteapta sa vada cum evolueaza starea lui de sanatate. (G.P.)



spot_img