Pentru ca la Evaluarea Nationala din acest an, examen sustinut de absolventii claselor a VIII-a, rezultatele nu au fost dintre cele mai bune, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau a decis sa realizeze un studiu pentru a determina cauzele care au dus, in multe cazuri, la obtinerea unor note foarte mici de catre elevi. In acest sens, s-a cerut tuturor unitatilor de invatamânt sa realizeze o analiza privind planificarea pregatirii suplimentare la cele doua discipline de examen (Limba româna si Matematica) in anul scolar 2011-2012, prezenta la orele de pregatire suplimentara a elevilor care au obtinut note sub 5, simularile organizate la nivelul scolii, o analiza comparativa a rezultatelor de la aceste simulari cu cele de la Evaluarea Nationala, situatia familiala a elevilor cu note sub 5, distanta de acasa pâna la scoala parcursa de acesti elevi, dar si propuneri de masuri ce trebuie luate la nivel de profesor si unitate scolara, sau chiar la nivel de Inspectorat scolar si Ministerul Educatiei. "Prin aceasta analiza vrem sa stabilim anumite cauze, pentru ca apoi sa putem lua anumite masuri de imbunatatire a pregatirii elevilor", a explicat prof. Teodora Craus, inspector scolar general ISJ Bacau. (R. Neagu)















