Stefania Comaneci isi aminteste ca, in copilarie, Zeita de la Montreal isi chinuia tovarasii de joaca din fata blocului
Mamele de azi, copii de ieri
Sosita la Onesti pentru a inaugura Sala Polivalenta care ii poarta numele, Nadia Comaneci nu a ratat prilejul de a se reintâlni cu fostele colege si prietene din perioada copilariei si adolescentei. „Ori de câte ori le revad, incerc emotii foarte puternice. Suntem cu toate mame acum, insa când ne intâlnim, ne intoarcem cu gândul si amintirile in trecut, când nu eram altceva decât niste copii”, marturiseste Nadia.
Drac de fata
Ramânem la copiii de odinioara, insa trecem de la o mama la alta. In cazul de fata, mama Nadiei. Asa, pentru a afla cam ce fel de copil era „Zeita de la Montreal”. In povestea Stefaniei Comaneci, coditele Nadiei se transforma in doua… cornite. „Era drac de fata, domnule! Mai rea ca un baiat. Ce vorbesc eu, unii baieti sunt cuminti-foc fata de cum era Nadia. N-avea stare niciun moment”, spune, cu o umbra de zâmbet, doamna Comaneci.
Cu vecinii la usa
Amintirile curg ca nisipul din clepsidra. „Fiindca veni vorba, mai intotdeauna Nadia se lua la harta cu baietii din fata blocului; ii chinuia, le dadea cu nisip in ochi si câte si mai câte! Veneau parintii sa se plânga de ajunsesem sa nu le mai dau drumul la usa de rusine. Nu se mai putea asa”, rememoreaza Stefania Comaneci fragmente din copilaria fiicei sale.
Energie consumata
Si fiindca „nu se mai putea asa”, Nadia a ajuns la gimnastica. Mai intâi intr-o baraca, unde sotii Simionescu improvizasera o serie de aparate, in asteptarea momentului in care avea sa se deschida sala de gimnastica din Onesti. „Nu m-am gândit nicio clipa ca Nadia va deveni marea campioana. La vremea respectiva, ma bucuram ca isi mai consuma din energie cu gimnastica si ca pot sta si eu trei-patru ore linistita”, marturiseste mama celei mai mari gimnaste din toate timpurile.
„Bunica, imi ranesti sentimentele”
Acum sa trecem de la un copil la altul. Mai exact de la Nadia la fiul sau de cinci ani, Dylan. „Ghid” ne ramâne Stefania Comaneci. „Cum e ca bunica?”. „Fericire mare, domnule. Am trei nepoti, dar al mic al Nadiei, Dylan, e de pomina. De câte ori plec de la el, din America, pentru a ma intoarce in România, imi spune: «De ce pleci? De ce imi ranesti sentimentele»? Si n-are decât cinci ani, mânca-l-ar bunica!”.
Nepot polisportiv
Dylan ii seamana mamei, dar nu neaparat la nazdravanii. Face deja mai multe sporturi, asa cum, in urma cu mai bine de 40 de ani, Nadia alegea si cursele cu biciclete alaturi de Teodora Ungureanu, dar si fotbalul cu baietii din fata blocului. „S-ar putea ca Dylan sa ajunga un sportiv de frunte, mai ales ca ambii parinti au facut sport de mare performanta. Stiti cum se zice, ce naste din pisica…”, zâmbeste Stefania Comaneci.
