Finalele etapei zonale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) la handbal feminin, nivel liceal, s-au disputat vineri, la Onești, în condiții neobișnuite, după ce Sala de sport „Carom” a rămas fără curent electric în urma unei avarii produse la rețeaua de alimentare.
Incidentul a avut loc în contextul lucrărilor de modernizare desfășurate la Complexul Sportiv Municipal Onești. Potrivit informațiilor inițiale, cablul ar fi fost rupt de muncitorii implicați în șantierul de modernizare, însă reprezentanții administrației locale susțin că avaria ar fi fost provocată de un operator privat.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești a declarat că problema a apărut în timpul executării unui branșament pentru o locuință privată.
„Cablul nu a fost rupt de constructorul care lucrează la sala de sport, ci de un operator privat care executa un branșament de apă pentru o locuință. La ora 9:00, cablul a fost remediat de o firmă autorizată, însă compania responsabilă de rețelele electrice nu a trimis echipa necesară pentru repornirea alimentării cu energie”, a precizat acesta.
În ciuda situației, competiția sportivă nu a fost întreruptă, iar meciurile programate s-au desfășurat până la final.
Finala mică a etapei zonale a fost câștigată de echipa Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, care a învins formația LPS Roman cu scorul de 38–29. Finala mare, disputată între echipele din Suceava și Vaslui, s-a jucat, de asemenea, în aceleași condiții.
În lipsa curentului electric, tabela electronică de marcaj nu a mai funcționat, iar scorul a fost ținut manual de arbitri și organizatori. Deși afară a fost vreme însorită, lumina naturală care pătrundea în sală nu a fost suficientă pentru desfășurarea meciurilor în condiții optime.















